.
*** Întâlnirea cu maestrul ex(in)terior ***
- jumătatea albă-neagră a ochiului din cruce -


Veneam din cețuri. Din umbre și cețuri. Duceam pe umerii sufletului, poverile unor dureri fizice și psihice pe care nu le puteam numi și nici explica. Trăiam la mare intensitate evenimente ce mă copleșeau prin intensitatea energiilor emoționale ce erau mereu la limită. La limita distrugerii.
Traversasem deșerturi și nisipuri mlăștinoase ce fuseseră mereu pe punctul de-a-mi învinge sufletul, rațiunea, luciditatea. De-atâtea ori fusesem pe punctul de-a mă pierde sau de-a abandona. Ce? Lupta, viața, implicarea în orice venea spre mine de la existență...De-atâtea ori numele meu fusese: disperare.
Pentru că revoltele erau prea mari, neîmplinirile prea multe. De prea multe ori tot ce construiam pe verticala vieții ca jaloane care să dea carne de înțeles „trăirilor” mele, se spulbera. De fiecare dată mă găseam într-un punct zero în care nimic din ce mi se „întâmpla” nu avea lumina pe care mi-o doream, pulsația iubirii după care tânjeam. Uneori până la epuizare.
De prea multe ori totul avea membrană de ură și trădare. Prea multă vânzare pe tarabă a nestematelor pe care mă străduisem toată viața să le dezgrop din tone de zgură, pe toate palierele vieții. Antagonismele dintre ceea ce visam și ceea ce primeam de la viață, erau prea dureroase și de neacceptat. Prăpastia dintre ceea ce-mi doream și simțeam c-ar trebui să fiu eu și lumea în care ființam – și ceea ce-mi strepezea clipa diurnă, era prea mare. N-o puteam acoperi nicicum.
Tot ce-mi doream să cunosc despre mine și univers, îmbrăca forme aleatorii, culori fade, dizgrațioase. Care nu-mi dădeau nici o motivație de-a continua zbaterea zilnică. Efortul uriaș și zadarnic, de-a ieși din hățișul atâtor probleme morale și psihologice pentru ca viața-mi să capete verticalitatea dorită.
Nu mă puteam sprijini de nici o certitudine care să-mi întrețină dorința de-a păși pe covorul de cărbuni încinși pe care existența mi-l așternea înainte.
Sfâșierea dintre ceea ce simțeam că ar trebui să fie și ceea ce era – făcea ca totul să capete culoarea disperării. Și-a renunțării. Până când...

Într-o zi, poarta s-a deschis. Și-a lăsat ca lumina altor înțelesuri să umple de culorile curcubeului lumea în care mă mișcam și evoluam. Într-o zi...când un om, un spirit superior, mi-a oferit o CHEIE. Cheia care să m-ajute să decodific resorturile unei lumi care mă primea cu violență adesea și cu care eu refuzam să fuzionez!
A fost un moment anume care să delimiteze trecerea dintr-o lume într-alta? De la un nivel de cunoaștere la altul infinit superior? Nu știu, nu cred. Chiar dacă poate „părea” că a existat o secundă magică care m-a și te-a făcut să pășești dintr-o lume a „înțelesurilor” în alta. Pentru că neîndoielnic vei păși dintr-o lume în alta din clipa când un maestru ți-a ieșit în față. Și te-a primit în câmpul lui energetic. Și-n inima lui.
Memoria noastră afectivă vrea să creadă că a existat un moment anume când bagheta magicianului ne-a atins și a transformat broasca râioasă în prințesă! Realitatea efectivă nu e niciodată așa. Chiar dacă așa pare. O apă mâloasă nu se transformă într-o secundă într-un lac de munte limpede și curat. Indiferent de substanțele reactive folosite pentru purificarea ei. E nevoie de multă trudă și jertfă.
Totul se petrece în timp. Un timp mai lung sau mai scurt care-ți e necesar să filtrezi cunoașterea ta prin sita de aur ce ți-a fost dăruită. Chiar dacă nu conștientizezi, maestrul ți-a venit în întâmpinare cu mult timp înainte ca tu să-i observi ochiul cercetător și iubitor ațintit asupra ta. Așteptându-te să fii prea „plină” sau prea „goală” pentru a putea să-ți transmită „mesajul luminii”! Iar tu să fii pregătită să-l și primești!
Pentru că un ochi orb și-o ureche surdă n-are cum să înțeleagă mesajul nici celui mai mare învățător al planetei! Iar mesajul devine inutil dacă nimeni nu-i cu adevărat „prezent” să-l și audă!
Iar maestrul asta a făcut. Te-a așteptat „să fi prezentă în timpul tău” pentru a-ți putea înmâna cheile propriei tale împărății! Pentru că important în toată această poveste magnifică a Terei în care toți suntem coparticipanți, nu este el, ci noi ceilalți.
Noi ceilalți, care de-abia acum ne trezim la adevărata lumină, de-abia acum devenim participanți activi la misiunea de îndumnezeire a materiei ce ne găzduiește. Și pe care ne străduim „s-o locuim” în atât de multe și variate feluri minunate. El e cel venit din lumina totală să ne-ajute să ieșim din umbre și cețuri. Să ne-ajute dându-ne niște chei. Pe care noi rămâne să le folosim conform personalității și străduinței proprii așa cum dorim! Să-nhăruim materia grea cu aripa noastră de vise!
Nu va acționa în locul nostru, nu va băga buldozerul în sufletul nostru pentru a ne scoate deșeurile de-acolo. Noi trebuie s-o facem. În felul și-n ritmul nostru. Pentru a curăța „grădina cu miracole” ce suntem! Pentru a putea acționa conform adevăratei noastre esențe! Și-a-nminuna și zeii de minunea ce suntem!
Suntem fii ai cerului și-ai pământului, fii ai luminii acționând în lumina iubirii întru celebrarea vieții. Și suntem acum treji pentru că maestrul ne-a dat cheia de la propria noastră împărăție! Eram frumoși și nu știam! Eram bogați și nu credeam! Eram puternici și nu eram conștienți!
Eram tot ceea ce „suntem”, acum și-n eternitate. Desăvârșită lumină din desăvârșită lumină! Dar cheia spre ceea ce suntem el, maestrul, ne-a dat-o! Într-o clipă magică când am fost pregătiți să primim darul său de lumină și să-l lăsăm să lucreze în noi pentru a ne descoji spiritul de zgură.
Într-o clipă magică când spiritul nostru s-a întâlnit cu-al maestrului și-au hotărât să devină parteneri în misiunea de înluminare a materiei ce suntem! A miracolului ce suntem pe această stea! Iubirea și voința lui supremă au fost descătușarea noastră din humă, din limitat! Drumul spre nemărginirea noastră și-a lumii. Dacă acum ne luăm din ce în ce mai mult în stăpânire, este pentru că, odată, cândva, ne-a făcut cunoștiință cu noi înșine!

Acum, din prezența noastră magică, putem să ne facem sufletul cruce de lumină pentru a-i mulțumi! Pentru că acum știm cine și ce suntem în respirația Divină! Acum! Dar atunci?....