Timpul este infinit, se spune, adică nu are început și nici sfârșit, nu are o dată a nașterii, oficială, dar nu are nici o dată a sfârșitului, în ciuda faptului că el este un ceva creat și, drept urmare, spre deosebire de ceea ce este necreat, ar trebui să aibă niște limite, care să însemne momentul începerii existenței sale și sfârșitul acesteia…
Timpul nu aparține nimănui, pentru că nu l-a creat nimeni și, în consecință, nu este, sub nicio formă, în proprietatea cuiva, cu precizarea că în această ecuație facem referire numai la oameni și nu la entități, fie ele văzute ori nevăzute, cunoscute sau necunoscute, superioare lor…
Totuși se spune, din ce în ce mai des, că timpul "costă bani" . Cum adică ? Cine-l vinde? Numai în atare situație i se poate stabili un preț. A se înțelege că numai cel ce l-ar avea în proprietate l-ar putea vinde, solicitând prețul stabilit, adică echivalentul valorii sale, dar timpul nu are proprietar, precum precizam cu puțin timp (!) mai devreme... Pe de altă parte, cine ar fi amator să cumpere timp?! Ce să facă cu un surplus de timp dacă acesta este, oricum, infinit?! Adică dispune de el, fără să-l posede, fără să-i fie stăpân, fără să-l poată vinde ori cumpăra. Îl are oricine, deci…
Da, dar depinde ce face cu el atunci când îl are!
Depinde cum îl folosește și cum îl economisește pentru a-l avea întotdeauna... (sic), în ideea că timpul nu este infinit și, cândva, se termină înainte de sfârșitul vieții persoanei în cauză.
Și astă discuție se poartă numai pentru că se plâng mulți că nu le ajunge timpul deși, zic tot ei, nu-l irosesc...
Da! Prin adâncă judecată și prin experiența de viață a multor generații s-a ajuns la concluzia, de importanță capitală, că timpul trebuie prețuit mai mult decât orice valoare băneasca, bunăoară. Mai mult decât orice valoare mobiliara ori imobiliară. Mai mult decât orice poate face omul cu mâna lui ori cu ajutorul uneltelor create de el, mai mult decât orice ar inventa omenirea...
Se spune că timpul este o categorie filosofică apărută ori creată pentru a defini o dimensiune a Universului, alături de spațiu…
Cât de importantă a fost această noțiune este lesne de înțeles dacă ne amintim că omul, în evoluția sa milenară pe această planetă, a născocit tot felul de instrumente care să măsoare… timpul și, pentru că era și este o dimensiune cu implicații majore în desfășurarea vieții, a creat și unități de măsură a acestuia. În fapt, sunt unități din acest timp universal, pe care oamenii le-au folosit în fixarea ori măsurarea momentului apariției sau a duratei de desfășurare a unor fenomene ireversibile, de parcă cele reversibile nu s-ar desfășura în timp! Iar pentru om, superioara ființă creată de Divinitate, atât cât are viață pe planeta pe care habitează, au fost suficiente doar câteva unități de măsură: an, lună, săptămână, zi, oră, minut, secundă…
Nu mergem spre milenii. Ne vom opri la oră! Nedumerirea crește și semne multe de-ntrebare se nasc într-o secundă. Ei, da! V-ați revenit și ați gândit ca mine: ora este cea mai importantă unitate de măsură. Tot timpul nostru, acela personal pe care l-am luat din cel universal, fără ca prin vreo metodă să putem măcar încetini nemiloasa-i trecere, e măsurat pe ore. Din aceste ore, într-o anumită cantitate, facem zi sau noapte. Cuvântul ”oră” poate fi reper, aparent stabil, fără scurgere… în timp! Iată, spre exemplu: „La ce oră te-ai trezit? La ce oră pleci acasă? La ce oră începe meciul? La ce oră te culci azi? La ce oră îți bei cafeaua?" etc. Ei bine, la ore fixe, acelea ce aparent stabile sunt în timpul pe care nu-l vedem, nu-l auzim, nu-l pipăim și nu-l simțim, dar îl măsurăm (!), fixăm ceasul să ne atenționeze cu privire la ce avem de făcut ori să ne trezească din somnul ce s-a consumat în timpul nostru personal și, totodată, în timpul universal din care facem parte, că vrem ori că nu vrem. Pentru a fi mai ordonați ori mai exacți în acțiunile noastre desfășurate în timp, s-a împărțit ora în unități de măsură mai mici: minutul și secunda. În felul acesta ne ordonăm foarte multe activități pe un anumit număr de minute și chiar secunde. Cu toate acestea, n-am fost mulțumiți și folosim „momentul” ori „clipa”, adică alte două noțiuni care măsoară cele mai scurte porțiuni de timp cu putință. Se spune că o clipă, bunăoară, durează cât o clipire, adică o mișcare a pleoapelor, de unde se pare că și-a căpătat numele.
Ei bine, fiecare clipă, adică o subdiviziune neoficială a secundei, are valoarea ei, pe care nu o apreciem întotdeauna așa cum se cuvine. Da, fiecare clipă este prețioasă în o mie și una de împrejurări...
Într-o clipă se poate naște o legătură afectivă ce ține și are valoare o viață întreagă. Doar într-o clipă se poate naște o dragoste curată, se poate hotărî sau realiza o căsătorie sau o despărțire.
Într-o singură clipă se poate hotărî soarta unui om, a unei comunități, a unui popor sau, dacă acceptați, decimarea acestora. Ar fi necesară doar o clipă de inteligență diavolească în care să se nască ideea unei arme care poate nimici milioane de oameni...
O clipă este suficientă pentru a schimba sensul vieții, pentru a da naștere unui copil, pentru a face fericit omul de lângă tine... Ar fi suficient un gest sau o privire de o clipă ce poate părea o veșnicie în inima celuilalt.
O clipă poate salva viața unui rănit, a unui bolnav ori a unui accidentat în sute de feluri în tot atâtea împrejurări în care el nu are vină... Poate fi o clipă ce ține de operativitatea deplasării la un punct de prim ajutor ori poate depinde de actul voluntar al unui donator de sânge necunoscut până în acea clipă...
Într-o clipă poți deveni bogat sau sărac. În acea clipă în care sclipirea de inteligență a hotărât semnarea unui contract avantajos ori demararea unei investiții la care, până în acel moment, nimeni nu gândise. O clipă de sclipire-n joc și piciorul unui atacant de fotbal urcă echipa sa pe podium, în timp ce o altă clipă, de rătăcire însă, o poate retrograda...
O clipă la care alții nu se uită, nu o apreciază, pentru că… nu au timp! Nu au timp de gesturi tandre sau de priviri duioase, de strângeri de mână ori de săruturi furișe cu iz de idilă... Sunt ocupați cu afaceri care să-i facă „fericiți”, cu tot felul de combinații care să le creeze o anume fericire efemeră, ce uneori durează o clipă și nici nu se mai înscrie în vreo evidență...
Dar și mai grav, într-o clipă doar, se poate pierde viața. Tocmai în acea clipă pe care ai ignorat-o, acea clipă „fără valoare” în care nu ai crezut. Acea clipă a cărei valoare nu ai știut s-o apreciezi... deși era atât de simplu, atât de ușor, de făcut un anume ceva ori a renunța la a face acel ceva...
Cât de important este să simți, să apreciezi și să trăiești clipa!