Dincolo de marile și controversatele izbânzi ale minții umane cineva a avut geniala inspirație, nu-mi amintesc cine dar jur că nu am fost eu acela, să inventeze fericul. Pentru cei care încă nu au aflat, e o unitate de măsură cu care se poate etalona fericirea. Nu știu dacă e înscrisă și acceptată la fostul Oficiu de mărci și... Nu-i vorba de vreun procedeu cine știe cât de sofisticat, e ceva extrem de simpu în genul: ” Uraaa, am cinci ferici…deci astăzi mă simt minunat! ” Ori: „ Iar mi-a venit somație de la bancă – zero ferici! “
Pare ceva extrem de simplu și util, dar eu sunt înclinat să o consider o invenție diabolică, poate chiar criminală. Când, din întâmplare, asiști cum unul e cât pe ce să calce, cu bolidul său de câteva sute de mii de euro, un bătrânel pe zebră te închini pentru bietul om încă speriat și nu ai timp să măsori cât de fericit trebuie să fie el că a scăpat și cât celălalt că nu l-a lovit. Pur și simplu arunci, fluierând, o privire admirativă în urma ultimului și, savurând extaziat splendoarea mașinii, îți șoptești invidios în barbă: „ Uite, domnule, ce fericit!”
Te duci, pentru că ai obligații, cu nevasta la o petrecere și o vezi, săraca, că e în stare să se arunce pe geam când compară cum e îmbrăcată ea și cum sunt celelalte. Și cam la fel îți vine și ție când fostul coleg de bancă, un tâmpit ajuns azi mare politician, îți face complice cu ochiul, strângând fălos în brațe tinerica cu care dansează despre care toată lumea știe că îi e secretară dar și amantă. Nu te poți abține să nu-i scrâșnești printre dinți: „ Fericitule!”
Mi-e teamă să îmi închipui ce ar face puștoaica, care doarme prin canale și visează să ajungă mare divă, dacă ar ști câți ferici prețuiește ea în ochii celui căruia ar fi în stare, pentru că nu a mai mâncat de câteva zile, să-i vândă virginitatea ei pe un covrig.
Cât despre mine, cu modestia-mi care mă caracterizează, descoperind că, mai ales pentru femei, fericirea se confundă cu strălucirea nu pot să mă abțin să nu vă spun: “ Doamnelor, eu sunt... feeric!”