Puțini iubitori de cultură din România au acces la valorile născute de spiritul aromân, de creațiile literare în graiul, idiomul aromân. Și mai puțini sunt cei care cunosc că, pe lângă folclorul aromân, există o literatură clasică scrisă în aromână, sau armână. De pildă, epopeea Voshopolea, gândită si scrisă de Nida Boga în graiul său matern, idiomul aromân, a fost transpusă în limba română literară cu competență de scriitorul Hristu Cândroveanu. Această creație ne poate da măsura spiritului cultural creator în acest idiom, asumat de România ca dialect al limbii române, dar lăsat să se stingă încet.
Am parcurs cu interes “Strategia sectorială în domeniul culturii și patrimoniului național pentru perioada 2014-2020”, cu speranța de a găsi la fiecare “a prezerva” sau “prezervarea”, cuvinte care apar foarte des in această lucrare, și măsuri pentru a păstra acest grai, idiom, dialect (spuneți-i cum vreți, dar salvați-l!) care piere puțin câte puțin. Printre frazele în care abundă limba de lemn, am găsit intr-un kitsch aproape perfect că sunt foarte importante pentru cultura română elementele de patrimoniu cultural imaterial cum ar fi jocul călușului, ceramica de Horezu, colindatul cu ceata… Lucrarea nu are nici o referire la graiurile încă vorbite în Balcani înrudite cu limba română.
Graiurile numite istroromân si meglenoromân sunt deja aproape dispărute, regăsindu-se foarte puțin pe teren ca graiuri vorbite la nivel cotidian. In ceea ce privește graiul aromân, situația este doar cu puțin mai bună: atât in țările balcanice între care s-a împărțit provincia istorică Macedonia, dar și în România, trăiesc încă zeci de mii de vorbitori nativi ai acestui idiom, dar noile generații nu îl mai învață. Cultura și limba armânilor sunt ignorate cu intenție la nivel oficial și în media. Înalții reprezentanți ai culturii române nu iau parte la apariții editoriale și evenimente culturale, spectacole de folclor aromân, piese de teatru jucate in aromână, darmite să mai ia măsuri reale de salvgardare a valorilor culturii aromâne.
Mai există, bunăoară, creatori de literatură în această limbă care se stinge cu încetul. Sunt poeți recunoscuți ca Kira Iorgoveanu-Manțu (Germania), George Vrana și Cola Fudulea (România), Spiru Fuchi (Albania), Mihali Prefti (Canada), Gica Godi (SUA), Sirma Guci (Grecia), Vanghiu Dzega (Italia), Dina Cuvata (Republica Macedonia). Chiar în România regimului comunist, câțiva dintre aceștia și alții, regretați acum, au reușit să publice la edituri de stat creațiile lor în aromână. Astăzi, puținele volume care mai apar în aromână sunt primite cu răceală de cultura română.
Mai sunt oameni de teatru, ca regizorul Toma Enache și tineri actori armâni, care pun în scenă piese în aromână. În această toamnă, la București, va fi premiera primului film în aromână, cu titlul tradus – „Nu sunt faimos, dar sunt armân”.
În media, statul român finanțează o emisiune la Radio România Internațional, transmisă în direct doar pentru armânii din afara granițelor, ratându-se, in mod voit, audiența din România. Despre o emisiune TV în aromână, care ar face cu siguranță audiențe mari și în rândul majorității, nu poate fi vorba. Puținele asociații care reclamă drepturi culturale pentru armâni și păstrarea identității lor etnice sunt atacate la nivel de imagine și chiar în justiție. Atacurile vin din partea unor vectori culturali și politici asumați ai majorității, chiar dacă, de multe ori, din exces de zel și oportunism, aceștia provin din rândul etniei în care lovesc și a cărei limbă, parte a patrimoniului cultural universal, o doresc, in mod iresponsabil, a fi uitată.
Asistăm, așadar, la o asimilare culturală forțată, patronată de cultura românească și statul român. Cui ajută dacă mai piere o limbă europeană protejată de o Recomandare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, respectiv Directiva 1333 / 1997? Potrivit acesteia, limba aromână se afla atunci într-o stare critică. Statele membre pe teritoriul cărora se regăsea etnia armânilor erau încurajate să ia măsuri pentru salvgardarea limbii prin introducerea acesteia în școli, în biserică, în mijloace de comunicare în masă. Această Recomandare a fost ignorată in totalitate de România și Grecia.
Au trecut de atunci 16 ani, și administrația românească a trecut la legiferare in domeniul asumării etniei și al limbii vorbite, la trucarea rezultatelor recensământului din 2011, prin trecerea la majoritate a celor care s-au declarat aromâni / armâni. Din cei 26.500 de cetățeni români care se mai declarau la recensământul populației din 2002 etnici armâni, vorbitori de armână, astăzi, în 2013, rezultatele finale ale recensământului ținut în 2011 raportează oficial pentru România stingerea acestei etnii și a limbii lor. Armânii au protestat în parlament, cântându-și imnul lor „Pârinteasca dimândare”, când nimeni nu i-a întrebat înaintea unei legiferări în asumarea etniei, faptă având precedent doar în regimurile fasciste.
„Europă, Europă mutrea și câtâ noi!” este noul mesaj al comunității armânilor din România, aflată acum în fața pierzaniei naționaliste, tocmai când părea că se desfac granițele ce au despărțit pe frații armâni în ultimii 100 de ani, începând cu nefericitul eveniment care s-a numit Pacea de la Bucuresti, 1913.

Nicu-Puiu Bajdechi
București, la 12.07.2013