Ce chestie! S-ajungi așa-ntr-o doară, să-ți pui întrebări care nu fac nimic altceva decât să-ți alimenteze starea de bolovan de pe fundul unui pârâu jegos.
Câteodată, analitic, îți iei un mic interviu, vrând parcă să te erijezi în reporterul model, obiectiv, conștient că are în față cel mai perfect asasin al propriei sale ființe, dar căruia îi acceptă necondiționat lungul șir de motivații, iar în subsidiar prezumția de nevinovăție și natural, respectând „principiile” reportericești care ignoră aparent minciuna, rezumându-se la fapte, circumstanțele atenuante (aferente, sau de conjunctură). S-o lăsăm, deocamdată, să sune pompos așa... cam toate otrăvurile au nume pompoase. Firesc, o să mă întrebați: „Ce-are, mă, ăsta? Vorbește de el, sau de vreo otravă anume?”
Ei bine, răspunsul ar putea suna cam așa: „în urma ingurgitării, sau expunerii îndelungate la o otravă, prin asimilare, poți deveni tu însuți o otravă - mai mult, sau mai puțin letală pentru ceilalți, ori pentru mediu, în stadii diferite ale procesului de îmbolnăvire proprie.”
Mi-am permis, în calitatea mea de reporter ad-hoc, să-mi imaginez o clasificare proprie, de principiu, a otrăvurilor, mai mult să am un colț de care să m-apuc. Simplificat, le-am categorisit: fizice și psihice. Printre ele am găsit și una care, fi-r-ar mama ei (blestemăție!), o găsești multiplicată în toate categoriile. Banii. Mascată, adulată, dătătoare de dependență, înjurată, sau asasină din umbră, otrava asta nenorocită, consumată, sau neconsumată, pentru cei mai mulți chiar vitală, e atât de păcătoasă sub toate formele ei „cameleonice”, încât asimilarea ei se face practic mecanic (chiar și atunci când asimilarea nu e proprie). Cu mici excepții, care nu fac nimic altceva decât să întărească regula, un fel de „rău cu rău, dar mai rău fără rău”, otrava asta este , a fost și va fi (după mintea mea cretină), o distrugătoare temporală a spiritului. Fiind fan al relativității de orice tip, nu mi-a dat prin cap să-i perenizez caracterul distrugător, dar în sinea mea, i-am atribuit în compensare latențe perfide, infame și mai ales calitatea de a te minți perfect: „succes”. Mai am, de altfel, un număr impresionant de motive să-i spun „temporală”: azi ai, mâine, nu (sau invers), halește timp, efort și gândire bolnavă în detrimentul celei sănătoase, iluzorie, etc. E greu să-i demaști toate semnele, mai mult decât atât, părerile vor fi veșnic împărțite. Spre exemplu, morfina, la dureri insuportabile, e chiar recomandată. Asta n-o exclude din rândurile otrăvurilor, iar alte droguri d.e. deși îți creează pe moment „starea de bine”, lucrează pe ascuns tot distructiv atât dpdv fizic, cât și psihic. Nu știu cât de reușită este comparația, dar e prima care mi-a venit în minte.
Pentru un spirit creator (și nu numai), otrava asta, acționează devastator într-un mod foarte ciudat. Absența ei în planul fizic induce blocaje psihice și frustrări, iar in exces produce fenomenul numit „lene”, sau și mai trist migrarea pasiunii de la artă, la otravă. Dependență ar fi puțin spus. Rădăcinile odată pierdute, transformarea unui spirit cândva creator către nesimțit este iminentă, și cu atât mai pregnantă, cu cât otrăvirea este mai avansată. Sunt prea puțini cei care nu uită cu adevărat de unde au plecat. Apare concomitent fenomenul numit „fițe”, o îmbălsămare a subiectului cu o vanitate și un orgoliu greu de stăpânit. Se evidențiază poluarea, disiparea excesului de otravă în mediul intim și mai puțin intim, care deja ingurgitează involuntar totul cu dezgust, ca un nefumător într-o cameră tixită de fum de țigară. Aroganța este, de asemenea, unul din semnalele clare că bolnavul este în starea contagioasă. Fugi, că se ia!
Apare, inevitabil, întrebarea: „Vrem, sau nu, să fim bolnavi de boala asta?”
Cândva, rezumam (pentru mine) interviul cam așa:
„În spatele oglinzii în care se reflectă oglinda
E umbra...
În palma de piatră, ce plutește pe apă,
Stă și privește ochiul lui Ra.
Și dreapta fiind, noi o vedem ca fiind stânga
Și-n stânga ghicim... c-atâta știm

Și vrem să vedem ce-a văzut și Brâncuși:
Clepsidra de bronz și semnele-n stânci
Dansăm în 3 un vals în ritm barbar
Dansăm... și nici măcar n-avem habar
Că nu-i ternar... e scris quaternar.

Spirala rotitoare, carusel ADN
Se zbate-ntre cortex și vise
Și vrem să vedem dincolo de-oglinda
Ce ne bate în cap subarcad-K1
Priveliștea-i sumbră... e numai umbră.

Catâr rătăcit, întreb resemnat, obosit:
"- La ce-i buna lumea?... doar la ghicit?"
De E=mc2, că așa s-a demonstrat,
Gândind așa... la rece... că “m” ba e , ba nu e...,
Ia-l tu pe E, io-l iau pe c."