Despre frumusețea firii și a omului


Despre frumos s-a scris în fel și chip. Pentru mine frumos înseamnă tot ce e viu, sănătos și exprimă bucuria de a trăi. Chiar și puiul de găină care ciugulește lângă cloșcă și scoate piuituri de mulțumire, văcuța care paște cu poftă iarba crudă, câinele care se joacă stând la pândă să-mi ghicească o clipă mai devreme intenția, pomii albi de floare prevestind un rod bogat, zumzăitul specific unui cules abundent al albinelor. Viața în toată splendoarea ei!
Frumosul ar fi în cele din urmă armonie și bucuria celor ce o împărtășesc, este viața însăși așa cum a fost dăruită omului.
De regulă natura este și ea un reper al frumosului. O grădină plină de buruieni este, pentru mine, urâtă, deși bălăriile sunt cât se poate de „naturale”. Lipsită de ordinea și simetria rândurilor, o grădină cu mărăcini, (nu un parc natural) mă duce cu gândul la paragină, descompunere, boală în ultimă instanță. Proprietarul acelei grădini este în neputință sau poate a murit! Aparent, din nimic, încolțește urâtul care se întinde ca o pecingine la o scară necontrolabilă. Grămezi de gunoaie și steril aruncate oriunde, tot felul de râpi în locul pădurilor rase cu temeinicie, câmpuri deșertificate fiindcă perdelele de protecție au fost și ele tăiate. La orizont se prefigurează lacuri otrăvite cu cianură, falii în scoarța terestră acoperite de dărămăturile caselor distruse de foraje făcute să scoată din adâncuri bogății a căror valoare nu va echivala niciodată distrugerile din Grădina Maicii Domnului. De jur împrejur ne privesc ochi hulpavi și necruțători. Acum două mii de ani romanii au furat aurul Daciei în urma a două războaie devastatoare. Azi jaful se inițiază mai întâi în hârtii, iar apoi se impune prin „țipete” contractuale. De ce ați semnat?
Unde se poate găsi remediul pentru îndepărtarea urâtului? Fiecare ar putea să facă în jurul său o „grădină”, iar dacă n-are teren pentru asta să planteze într-un ghiveci o floare pe care s-o pună la geam în semn de solidaritate cu toți aceia care nu mai lasă glodul să le cotropească sufletele. Pentrucă floarea exprimă bucurie, optimism, gingășie și în cele din urmă este esența sensibilă a frumosului. Cât mai avem încă păduri sălbatice aproape virgine, unde animalele și păsările își găsesc ascunzișul, iar florile și arbuștii sunt adevărate farmacii pentru sănătatea omului, pustnicii ascunși în singurătăți nepipăite de muritorii de rând, se roagă pentru toți pământenii, pentru pajiștile înflorite, pentru râurile vijelioase păstrate în albiile lor, pentru vârfurile semețe ale munților, pentru peșterile și salinele care în măreția lor oglindesc dionisiac, frumusețea.
Și-atunci femeia frumoasă cum este? Pentru mine nu face nici ea excepție de la regula generală, este frumoasă în primul rând dacă este sănătoasă, naturală, sinceră, are o vitalitate care îi pune în evidență corpul ca un întreg, sau, numai părți ale acestuia. O femeie veselă este frumoasă pentrucă veselia este percepută ca o stare de bine și, în cele din urmă, ca o stare de sănătate.
Femeia tandră, cu un chip luminos, care exprimă bunătate este frumoasă chiar dacă are picioarele strâmbe, sânii cât o nucă și patru degete la mâna stângă în loc de cinci.
Este preferabilă ei, o femeie care își adaugă implanturi în fese, buze, sâni, gene? La o primă luare de contact poate constitui, pentru unii bărbați, o atracție sexuală, că și ei, „bieții”, simt din când în când nevoia să mângâie rotunjimi, nu doar scânduri! E greu de crezut că se poate naște o iubire durabilă între o femeie preocupată doar de cum îi arată posteriorul și un bărbat, oricât de „antropofag” ar fi el.
Dacă adausurile (în special implanturile) produc în final scârbă, ce se întâmplă cu femeile cărora le lipsește un picior, (sau numai șchioapătă) un ochi, au un obraz ars, sau, un oricare alt handicap biologic? Poate fi o astfel de fată, femeie, frumoasă? Categoric da! Cămara sufletului ei este, cel mai adesea, mult mai bogată, pentrucă, prin legea compensației, valabilă oriunde în Univers, anumite părți, anumite simțuri ale ei se dezvoltă suplimentar și acea lipsă, oricare ar fi ea, este reglată în economia întregului. Iubirea unei astfel de persoane este, cred eu, mai trainică, mai fierbinte, aș spune că dobândește chiar accente devastatoare față de o alta ce evoluează în limitele normalului.
Cei care apreciează frumosul în toate formele sale de manifestare devin mai buni, mai încrezători și își trăiesc viața în rezonanță cu vibrația frumosului din jur.
Un colecționar de artă care își ține ascunse picturile în „seif” doar pentrucă au o anume valoare materială este un om urât chiar dacă el este convins de frumusețea incifrată într-un tablou. Frumosul nu trebuie ascuns, el trăiește pe deplin doar atunci când devine o ofertă a artistului menită să aducă bucurie oamenilor.
Pentru mine medicul Radu Zamfir este un om frumos. I se citea pe chip bunătatea; deși a făcut față cu eroism unor întâmplări tragice extraordinare, a rămas un om modest, convins că spiritul său de sacrificiu s-a manifestat în limitele normalității. Asemenea moțului Trif din comuna Horea, sau a nevestei lui care l-a îndemnat să plece în munte, du-te și caută, i-a zis ea, poate găsești epava și îi salvezi pe oamenii care au supraviețuit...
Frumosul acoperă glodul din sufletele noastre, ne apropie de divinitate și, îl putem regăsi sub diverse forme, lângă noi, în fiecare zi.