Spre deosebire de alte matrici care depozitează informația, arta nu transmite ceva. Se vorbește desigur despre limbaj artistic și crearea de simboluri de natură artistică. Faptul că arta are un caracter simbolic este evident. Însă ceea ce ea criptează ca atare în mesajul artistic nu capătă semnificație prin corespondență la nivelul receptorului. Arta nu vehiculează conținut, ci formă. Ea își propune să delimiteze o arie existențială în care publicul trăiește, percepe, contribuie la nașterea informației artistice drept corespondență între semnificant și semnificat, în funcție de caracteristici psihosociale tranzitorii, individuale sau de grup și de necesitatea de evoluție intrinsecă oricărui spațiu sociocultural. Orice cultură trăiește prin transpunerea trecutului în prezent, formele sale alcătuiesc ziduri îngropate de-a lungul veacurilor, de la cele străvechi până la contemporaneitate, ca o cetate a gândirii în care nimic nu se pierde și totul se reciclează.

Am spus că arta nu transmite, voi încerca să exemplific. O foaie de hârtie pe care e desenată o problemă de geometrie, împreună cu rezolvarea sau demonstrația adiacentă, este un mesaj cu pretenții de universalitate, care transmite mai mult decât un mesaj artistic. Matematicianul oferă celui care percepe mesajul, (cu condiția cunoașterii unor simboluri logice specifice), o formă care circumscrie o anumită structură cognitivă, respectiv o anumită ordine de stimulare și funcționare sinergică a creierului receptorului. Posibil ca mecanismele intime neuropsihice de procesare a informației să nu aibă absolut aceeași organizare morfofuncțională pentru toți oamenii. Dar ceea ce este cert e că acel mesaj matematic se oglindește ca atare în universul receptorului, creează o punte prin care aceeași informație este criptată și transmisă. Poate din această cauză unii gânditori apropie limbajul matematic de acela muzical, prin faptul că ele au drept numitor comun vibrația simultană a transmisiei și recepției, în mod analog.

Dacă vom lua prin antiteză ca exemplu un poem, atunci lucrurile devin mai clare. Poetul american Archibald MacLeish enunță: „ A poem should not mean but be.” Adică un poem nu trebuie să semnifice ceva, să definească sau să explice, el trebuie să existe, să ființeze, să trăiască. Și viața poemului și viața oricărui produs artistic în general există și se perpetuează prin forma sa. Iar forma suferă în timp un proces de translație în evoluția culturală a societății. Mai simplu spus: arta în general, nu doar arta abstractă, abstractizează în sens psihologic, această operație a gândirii stă la baza creației artistice. Artistul face abstracție de, elimină surplusul, creează simbolul prin transpunerea unui anumit conținut afectiv-motivațional și de gândire. Artistul simplifică pentru a detaila într-o altă dimensiune. De aceea unor poeți precum Prévert li se impută calitatea de a fi prea expliciți, de a trasmite prea evident, prea clar mesajul cu nuanțe populiste în dauna formei artistice. Cu acuzațiile aduse lui Prévert personal nu sunt de acord, eu cred că poezia lui e vie și trăiește pe diverse planuri de conștiință sau niveluri diferite de cunoaștere ale cititorilor, așa cum reușește orice poezie adevărată.

Prin contrast cu arta, filozofia, în măsura în care folosește limbajul logicii de orice fel, își propune o transmitere reală a unui mesaj, dar într-o manieră holistică, ceea ce este doar o ipoteză de cunoaștere în esență, fiindcă e dificil de imaginat că un emițător al mesajului poate să mute întreg universul dintr-un creier în altul. Filozofia rămâne deschisă și incompletă la nivel de semnificație, mesajul se prelungește indefinit prin argumentări ulterioare, ca o transmisie din aproape în aproape. Consider că limbajul logicii, oricare ar fi formele sau simbolurile pe care le folosește, este ca un fel de alfabet. Simbolurile logicii concentrează întreaga realitate. Cele artistice doar o schițează. A spune „logică abstractă” este un oximoron fiindcă logica, spre deosebire de artă, realizează corespondențe directe și nu face abstracție ad litteram de nimic. Abstractizarea în logică este un gen comprehensiv de abstractizare. Iar a spune „logică simbolică” e un pleonasm. La fel și mesajul filozofic bazat pe logică. Filozofia transmite, spre deosebire de artă care oferă doar forma unui oarecare mesaj.