agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-04 | | Despre bunurile omului 1. „Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”! Niciodată însă nu mi-au trecut prin minte gânduri de sinucidere! Poate din acest motiv, când aflu că iar și-a pus cineva capăt zilelor, mă copleșește o tristețe nemărginită, deși nu cunosc persoana și celor mai mulți le poate fi indiferentă. Recent s-a întâmplat această nenorocire cu tânărul de numai 34 de ani de la Opera Națională din Iași! Cu doar câțiva ani în urmă, o altă persoană tânără de la Opera Națională din București a procedat la fel! Artiștii sunt oameni fragili, cu o sensibilitate exacerbată, și mă întreb ce i-a împiedicat să spere că și mâine mai este o zi? Azi sunt într-un fel, mâine sunt alt om, iar poimâine n-o să mă recunosc! Suntem influențați de vreme,aștri, de cei de lângă noi, trăim sub umbrela determinismului istoric, economic și social. În acest context, care sunt bunurile cele mai importante ale omului? După mintea mea, recunosc, nu prea deșteaptă, (sunt atâția oameni mai inteligenți, mai buni decât mine, capabili de sacrificiu pentru o cauză nobilă, inflexibili în apărarea unor idei, principii) cel mai important lucru pe pământ este viața! Viața ca bun suprem al omului și al omenirii! Nu greșesc, dacă reamintesc că această afirmație este întărită și de cel mai frumos basm românesc, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Dacă viața este cel mai important bun, trebuie s-o îngrijim, să o protejăm, dar, tocmai de ea ne batem cel mai mult joc! Mai ales în adolescență, la tinerețe când avem sentimentul acut al nemuririi! Suprimarea vieții prin proprie voință, (sinuciderea) sau printr-un act de violență asupra unui semen, este cel mai mare păcat în fața divinității și a societății omenești. A existat întotdeauna o dilemă, în situații speciale, se poate accepta crima la scară redusă, pentru a salva o comunitate, un popor? Au fost omorâți peste 60.000 de oameni pentru a elibera de sub dictatură poporul irakian, Suharto a omorât trei milioane de oameni pentru a elibera de sub comunism poporul indonezian, iar Stalin a omorât 40 de milioane de oameni pentru a impune comunismul! Uneori, în războaie, sunt trimiși în misiune de sacrificiu persoane, pentru un scop strategic se spune, dar, de cele mai multe ori inutil. În luptele din Ucraina au fost deja sacrificați peste șase mii de oameni! Probabil lucrurile nu se vor opri aici. Există precedentul Kosovo. Se cere rușilor să renunțe la zonele numite rusofone. Probabil nu vor renunța, și au ca justificare, chiar dacă e formală, Kosovo, provincie care a aparținut întotdeauna Serbiei. Trăim cu impresia că învățăm din lecțiile istoriei, dar ciclic, crima împotriva omului, a vieții se repetă! Oriunde pe pământ apare o nouă viață este prilej de bucurie, dar, ca acest firicel să-și împlinească menirea este nevoie de un minim de hrană, apă, aer, adăpost și neapărat, pace, liniște, armonie. Ce se întâmplă însă aici, lângă noi, și în atâtea alte locuri fierbinți de pe glob? Soluții? Ar fi de dorit forța dreptului, dar, când una dintre părți a încălcat-o, te aștepți să o încalce și adversarul,cu mentalitatea dreptului forței. Este regretabil că de cele mai multe ori, în istorie, conflictele au fost soluționate doar prin dreptul forței. Două sunt pericolele majore pentru viață în acest moment, statul islamic și conflictul din Ucraina. Stau și mă întreb, ar fi apărut statul islamic dacă n-ar fi fost „eliberate” de sub dictatură Irakul și Libia? Și cum ar fi fost mai bine pentru restul omenirii având în vedere atrocitățile săvârșite azi, de așa numitul stat islamic, unele în văzul întregii lumi. Cât privește Ucraina, întrebarea este, care va fi noua linie de demarcație între Est și Vest? 2. Presupunând că în România, oază a liniștei și a stabilității sunt îndeplinite condițiile pentru împlinirea oricărei vieți, ce ar mai trebui? Sănătatea psihică și sănatatea fizică sunt absolut necesare! Fără sănătatea psihică nu te poți bucura de frumusețea acestei lumi, n-ai percepția a ceea ce este bine sau rău, ești mai orb pe pământ decât orbul fără lumină. Există numeroase recomandări pentru a trăi sănătos, există un secret al vieții pentru a fi în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară. Esențial, în această aspirație, este educația pe care o primește fiecare om, în special în primii ani de viață. Într-un fel, prin afirmațiile de mai sus, am plasat sănătatea psihică pe locul doi ca importanță pentru viață, pentru om. Atunci, agresiunea psihică de orice fel asupra omului reprezintă al doilea tip de crimă ca gravitate. Acest fel de crimă sofisticată se practică peste tot în lume, mai ales împotriva opozanților. Se inoculează în mod sistematic frica, se administrează măsuri care n-au justificare cu normele de conviețuire, cutume, principii, justiție. Se aplică măsuri punitive disproporționate cu gravitatea faptelor. 3. Pentru a rezista unor astfel de presiuni, pentru a rămâne întregi după orice fel de agresiune, recluziune, chiar schingiuiri și decapitări, e nevoie de credință! Credință în divinitate, credință în tine însuți,în normele morale acceptate unanim prin tradiție, credință în adevăr, și că, până la urmă binele învinge răul. Sunt așa de multe exemplele când diverși oameni au supraviețuit ororilor de orice fel doar prin credință! Viața și minunile sfinților sunt pilduitoare. Fanatismul în credință, ca de altfel în orice domeniu, are efecte dezastruoase asupra vieții, asupra omului. Inchiziția este un bun exemplu în acest sens. Tocmai de aceea un minim de educație religioasă în spiritul toleranței reprezintă o necesitate. 4. Universul în care trăim ar fi de nesuportat fără un dram de bunătate. "Nu cunosc un alt semn al superiorității decât bunătatea" a afirmat L.V.Beethoven. Bunătatea presupune toleranță, dreptate și adevăr, compasiune și empatie față de semeni, bun simț. Nu trebuie să iei în derâdere deficiențele fizice ale omului ci numai tarele morale. Să fii bun înseamnă să întinzi o mână de ajutor celui în suferință, o îmbărbătare, o vorbă bună acționează ca un elixir. Un lider bun trebuie să accepte că adevărul nu este totdeauna de partea sa. Trebuie să fie paratrăsnet al unor nemulțumiri din partea subordonaților, să fie ca un sac de box, să primească lovituri de la subordonați fără a răspunde. Dacă o face, răul provocat este imens, îl bagă pe om în spital, în recluziune, sau și mai rău, îl poate omorî. Fă binele fără să aștepți răsplată, nu-l împovăra pe om cu datoria recunoștinței. Omul rău, omul negru cum i se mai spune, în post de conducere, este ca o molimă, usucă tot ceea ce atinge. Mai bine să avem parte de un om “ prost de bun” la conducere decât un om rău, deși proverbul ne învață că decât cu un prost la câștig mai bine cu un deștept la pagubă! Poate de aceea sfinții iau păcatele lumii asupra lor. 5. Să presupunem că omul duce o viața în cumpătare, este sănătos psihic și fizic, are smerenie și credință și își revarsă bunătatea sufletească asupra semenilor și a animalelor. Este acesta un om complet, un om desăvârșit? Ar trebui să împărtășească din experiența sa și celorlați oameni. Fără inteligență, har, creativitate, acest lucru nici nu este posibil. Inteligența asociată cu talentul și creativitatea completează cununa bunurilor de preț ale omului. Cel care posedă astfel de calități trebuie să-și împlinească menirea prin muncă, perseverență și credință. În drumul lui spre desăvârșire apar numeroase obstacole, de cele mai multe ori provocate! Unul dintre criteriile în promovarea omului, ar trebui să fie performanța profesională, meritocrația, neapărat în corelație cu toleranța și cu bunătatea sufletească. Cel care ajunge într-o funcție de conducere trebuie să fie animat de dorința pentru a sluji binele general. Așadar selecționarea liderilor, la orice nivel, ar trebui să nu mai recurgă la criteriul apartenenței la o ideologie, clan, castă. De ce? Pentru că tocmai acest mod de promovare a avut și are consecințe catastrofale. 6. Cunoașterea și evoluția omului se pot desăvârși într-un mediu democratic, unde există libertatea de opinie. A critica o faptă, un eveniment, o creație, chiar un om, nu înseamnă neapărat a le vorbi de rău, ci, mai mult în a sugera greșeli (ce pot apărea în desfășurarea unei activități, căci numai cine nu muncește nu greșește), care pot fi îndreptate. Chiar și într-un mediu coercitiv, când nu ne putem exprima, există libertatea interioară, mult mai de preț decât orice formă de libertate exterioară. Uneori mijloacele coercitive devin de nesuportat și atunci, este pusă în joc însăși viața, bunul suprem adică. Decât o viață de pasăre în colivie mai bine o zi ca șoim în zbor! Așadar, în șiragul de bunuri ale omului, pe lângă bucuria vieții am inclus și libertatea. Și aici sunt multe de discutat. Ce posibilități oferă libertatea în sistemele multiculturale (azi considerate un eșec total după cum însăși doamna Merkel a spus), unde în virtutea libertății se oferă un teren deschis promovării unor concepții în care viața nu mai reprezintă bunul suprem! 7. În sfârșit, activitatea umană presupune structuri, în care solidaritatea este absolut necesară. În România există două forțe aproximativ egale, fiecare acționând însă în alt sens. Ori, așa cum se știe din fizică, dacă se acționează asupra unui corp cu două forțe aproximativ egale dar în sensuri opuse, tendința corpului este de a se roti în jurul unui ax. Vă întrebați de ce România în loc să se urnească din loc sau să progreseze se rotește, se tot rotește, fără a avansa în vreo direcție, eventual pendulează?! Tocmai de aceea este foarte importantă solidaritatea pentru a împlini un ideal, un scop, o aspirație. Dacă acest ideal este bine definit, susținut cu argumente, ca membrii societății românești, indiferent de credințe, etnii, convingeri politice, grad de educație să acționeze în aceeași direcție, forța solidarității devine de nestăvilit! Un astfel de ideal poate fi într-adevăr România, ca Grădină a Maicii Domnului, dar neapărat cu o infrastructură pe măsură, care între altele ar atrage și o afluență de turiști. Un exemplu concludent de solidaritate îl constitue Traian Vuia care a construit avionul său cu sprijinul conaționalilor, sau un alt exemplu - construcția Atheneului . Un ideal istoric a fost împlinirea Daciei Felix, adică a Marii Uniri! Pentru orientarea eforturilor într-o direcție, un rol important îl au liderii de opinie, personalitățile de anvergură, biserica - prin reprezentanții ei. 8.În existența și evoluția omului un rol important îl ocupă justiția. Ce se întâmplă însă, când copil fiind, ești educat în spiritul dreptății, al adevărului, al unor principii morale, și, același copil, deși nu atinge vârsta deplinei înțelegeri, constată el însuși că singura regulă care funcționează cu succes în societate se desfășoară sub deviza „nici o regulă”! Ți se cere să respecți autoritatea profesională dar, cel ce te învață, n-ar trebui să ocupe acel loc, din lipsă de competență. Dacă de la început copilul este crescut în spiritul singurului criteriu care acționează de fapt în lume, dreptul forței, n-ar mai apărea crize existențiale la nivel individual, sinucideri inexplicabile. Copilul este educat să accepte că individul care îl învață, iar mai târziu îl conduce, are mai multe cunoștințe și că acestea îi conferă mai multă putere. Dar cât de mare va fi dezamăgirea lui, când va constata că „liderul” ocupă o poziție socială, administrativă, artistică doar pentru că aparține unui clan, unei caste, considerată aprioric superioară? Și vai(!), cu încetul va trebui să accepte că tot ceea ce se spune despre forța dreptului, despre justiție, despre dreptate și adevăr sunt doar basme pentru adormit spiritul! Ați observat câți Dumnnezei au apărut pe pământ? Oameni ale căror fapte, decizii, nu pot fi criticate, contestate. E posibil ca deciziile unor jurii să nu poată fi comentate? Sau chiar dacă le contești sau doar le comentezi, aducând argumente ce țin de logică, de cutume, etc., deciziile rămân neschimbate... A trecut o zi de când am notat aceste gânduri. Azi sunt revoltat pe mine însumi, cum am putut să cred că bunul suprem al omenirii este viața? La început a fost cuvântul, în sensul unui mare spirit, o inteligență creatoare. Fără inteligență ar fi fost posibilă o evoluție a omului sau apariția civilizației actuale unde același om înnoadă și deznoadă orice? Așadar, inteligența amintită mai înainte, însoțită de bunătate și creativitate sunt și ele între bunurile supreme ale omenirii. Fără inteligență nu percepem propria noastră existență în imensitatea Universului – o existență foarte limitată în timp, dar care atât cât viața, inteligența, libertatea de gândire și acțiune, solidarirtatea și justiția ne permit, trebuie să fie creatoare. Această însușire i-a fost dăruită de Dumnezeu omului, care astăzi pare să fie mai mult ca oricând uitată, în favoarea însușirilor sale carnale, a frivolității, superficialității și necinstei – toate ducând mai curând spre sodomizare, decât spre salvarea din fața atâtor amenințări de pe Pământ. Iubește aproapele ca pe tine însuți, fii în competiție doar cu tine, acceptă-te așa cum ești, fii în armonie cu tot ce te înconjoară,...sunt doar câteva din îndemnurile sănătoase, pentru a beneficia din plin, de bunurile cele mai de preț ale tale – omule! P.S. N-am vorbit despre iubire, spirit de sacrificiu și despre evoluția spirituală. Poate cu altă ocazie! Caracterul complementar al valorilor, al bunurilor omului, exclude ierarhizarea. Așadar enumerarea făcută mai sus,1-8, nu are pretenția a face o ierarhizare, fie ea și subiectivă |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate