Prietenia ne scoate sufletele sensibile la suprafață și interacțiunea dintre sufletele prietenilor epurează spațiile ce s-au intersectat, cu aria în care crește prietenia, de ură, resentimente, invidii și infidelități, căci prietenul căruia îi oferi credit de încredere, te răsplătește cu încrederea sa, iar fidelitatea lui e ca lumina nealterată de întuneric, întărește prietenia văzută ca o iubire stabilă, constantă, altruistă.
Dacă lăsăm răul să se infiltreze în noi, demnitatea acordată de divin degenerează în instincte troglodite, grobiane și grosiere, care sfâșiază sufletul și se hrănesc cu substanța sa până capătă aspecte funerare, așa că avem impresia că în interiorul nostru se zvârcolește un zombi, și de-abia atunci ne dăm seama de aportul sufletului la viața noastră, ca o sursă continuă de bunătate, compasiune și altruism.
Lipsiți de suflet, căutăm o nouă geneză a sa, punem sinele să țese un păienjeniș de afecte, emoții și stări, prin combinarea cărora se prefigurează
un alt suflet.
Sufletul are relații de colaborare cu imanența, de unde-și primește energii, pe care la rândul lui le transmite corpului, iar vibrațiile lui se sincronizează
cu pulsațiile sinelui, și prin conlucrarea armonioasă dintre suflet, imanență
și sine, se optimizează metabolismul.
Nu vreau să tulbur cu mirările mele, învăluind misterul, sufletul necunoscut al planetei, structurat într-un sistem complex, dinamic și performant, și care se sincronizează cu infinitul, nu vreau să tulbur cu efemeritatea mea un corpuscul de veșnicie, care îmi traversează sufletul devenit rezistent la intemperii, fiindcă și-a întărit esența absorbind substanțele elevate ale poeziilor proprii.