Când viața afectată de umbre are influențe nocive asupra sufletului omului, împuținându-l și stricându-i armonia și echilibrul, iar umbrele pot prelua oricând controlul asupra vieții degradante, dacă aceasta își schimbă direcția și o ia înspre neant, atunci să căutăm sufletul din sfera vieții și să deschidem în el portaluri către o altă viață, înscrisă în coordonatele poeziilor.
Sufletul are vocația de a acoperi cu substanța sa golurile din lăuntric, căci, în lipsa lui, golurile ar crește și s-ar multiplica atât în euri, stări, afecte, percepții, cât și în psihic (producând depresie), în gânduri (producând haos) și în intelect (generând anomalii de judecare).
Sufletul nu poate fi maculat de vicii, păcate, tare și metehne, pe care le absoarbe doar corpul, sufletul poate fi sănătos într-un corp bolnav, el poate avea efecte de medicamente asupra psihicului, așa cum bună-dispoziția, plăcerile și satisfacțiile au efecte pozitive asupra corpului.
Când nu-mi place scenariul în care se încadrează viața mea, las sufletul să scrie propriul scenariu existenței proprii și explorez ramificațiile viului pentru a descoperi noi ipostaze existențiale cu care să-mi întregesc și îmbogățesc viața, care ar fi anemică, sleită, flască și amorfă în lipsa sufletului.
Viața nu poate fi o poveste cu accente ironice, ridicole, de comedie, dramă sau horror, care s-ar depăna la nesfârșit, din simplul motiv că are hiatusuri care nu pot fi interpretate în niciun fel, iar sufletul nu are forța necesară de a le umple cu idealuri, aspirații, avânturi și optimism.
Mă întreb dacă eu sunt eul poetic, cel din lăuntru, sau eul de la suprafață, reflectat în oglinda realității, dacă viața mea exterioară urmează un algoritm creat de suflet, sau este supusă hazardului, haosului și fortuitului, dacă sufletul sau sinele au idiosincrazii la grotesc, dizgrațios și scabros, și apetență la armoniile eufonice.