Dacă suferința s-ar inocula în gânduri care nu au o aură protectoare, ar dizolva gândurile pozitive, și ar crea gânduri negative, influențând omul să aleagă ramificații ale vieții care duc înspre neant, tenebre și genuni. Însă din fericire spiritul fiecărui om și-a creat atât propria aură impenetrabilă, și în plus a creat și gândurilor o aură, ca un câmp spiritual înconjurând toate entitățile umane pozitive.
Doar depresivii au fisuri în aura gândurilor, și prin ele pătrund gândurile negative generate de suferință.
Desfid suferința și tot ce are legătură cu ea, îmi repugnă nefericirea având similitudini cu suferința, căci aș vrea să fac din fericire sistem de referință, însă suferința se interpune între mine și fericire, și mi-o proiectează în genune, rămâne din fericire o dezamăgire crasă, și doar creația mă resuscitează și mă impulsionează să-mi activez forțele voliționale, vitale, ale spiritului și imanenței, inducând energii capabile să trimită suferința în carantină.
Sunt străbătut uneori de un entuziasm exoteric, permițând religiei să-mi ocupe spațiile ființiale, care s-au deschis înspre comunicarea cu spiritul divin, căci credința este o formă de a transmigra suferința din corpul omului în exteriorul lui, într-un spațiu negativ și funebru pe care l-am denumit infern.
Fiecare om are motorul lui în viață, însă suferința îl poate defecta, și când omul pășește cu tălpile goale pe calea presărată cu cioburi a vieții, este semnul că a deviat de la axa verticală a existenței, că motorul ca o energie ce propulsa omul cu viteză înspre calea destinală optimă, nu a fost fiabil, nici eficient, iar unii fac din schimbare un alt motor cu o fiabilitate mai mare, cu termen de garanție mai îndelungat, alimentat cu combustibilul performant al fericirii, și suferința este eliminată prin țevile de eșapament.