Acțiunea psihologică lexicalizată prin vb. a (se) mira se răsfrânge în mod fundamental asupra unui experimentator [+personal], pasiv (sintactic, un obiect direct) sau activ (sintactic, un subiect) . Totuși, o anumită polisemie a verbelor psihologice de mirare, în speță a verbului a (se) mira, poate legitima inclusiv un experimentator [+animat, –personal], în condițiile în care unele contexte sunt susceptibile de a ilustra semantica fundamental „afectivă” a verbului a (se) mira, în timp ce altele relevă dimensiunea prin excelență „emoțională” / „sentimentală”, „pasională” a aceluiași verb [v., în acest sens, discuția aprofundată în Daniela-Luminița Teleoacă, De la instinct la afect și emoție. Cât de (in)compatibile sunt stări precum mirarea sau consternarea cu subiecte non-personale / animale?]. În virtutea acestor considerente, vor putea fi validate enunțuri precum Câinele s-a mirat [= părea că s-a mirat] de gestul omului... și altele similare (de altfel, studii recente de neuropsihologie admit experimentarea anumitor / multor trăiri afective inclusiv în lumea animală). Conținutul pregnant „afectiv” / „emoțional” / „sentimental” al verbului în discuție va putea fi însă descifrat în mod distinct în conformitate cu încărcătura semantică a stimulusului respectiv. Desigur, observațiile formulate sunt valabile pentru contexte referențiale, în cazul enunțurilor non-referențiale (ficționale), dihotomia menționată nemaiprezentând relevanță, în condițiile în care experimentatorul animat non-personal, dobândește, prin personificare, atribute afective specifice unui subiect uman (cf. și infra, unele dintre exemplele citate).
În franceză, vb. s’étonner apare cu un subiect [+animat] [–personal] exclusiv în contexte beletristice ficționale (v. infra, les oiseaux, les animaux, le chien, le coyote):

« Et je ris de plus belle, si fort que des oiseaux s’étonnèrent et s’envolèrent un peu... » (un context extras din romanul Le Jardin sous lequel coulent des Rivières, Paris, 2005, semnat de F. C. Bachellerie) ; « Les oiseaux s’étonnèrent de cette question car ils faisaient les choses instinctivement, sans se poser de questions » (Id., ibid.); « Quand les animaux virent cela, ils s’étonnèrent et lui demandèrent comment il avait tué la biche » (v. L’homme et les animaux. Les contes pour enfant du monde) ; « ‘Homme!’, s’étonna le chien » (v. Helio Milner, fabula Le loup et le chien.) ; « Il rencontra un coyote qui lui demanda : ‘Que cherches-tu ici chien ?’ Le chien lui répondit : ‘Je cherche à manger’. Le coyote s’étonna : ‘on ne te donne pas à...’ » ș.a.

În această ordine de idei, interesant este că fr. étonner se construiește (ce-i drept, nu foarte frecvent) cu obiecte directe marcate [+animat], [–personal]. Observația noastră are în vedere, desigur, enunțuri referențiale, iar nu ficționale; în acest context întrebarea care se pune este de ce nu apar și enunțuri similare în tipar reflexiv, în condițiile în care, cel puțin în principiu, o serie de enunțuri active (cf., de pildă, fr. Qu’est ce qui étonne autant ce chien?, L’image terrible étonne le chien ș.a.) „fac posibile” și structurile reflexive corespunzătoare (cf. Ce chien s’étonne devant...)? Nu este exclus ca tocmai gradul superior de compatibilitate între rolul tematic de experimentator pasiv și calitatea de nume [+animat], [–personal] să ofere o posibilă explicație în acest sens (în condițiile în care experimentatorul activ [subiect] este, prin excelență, marcat [+uman] ).
În schimb, în spaniolă, am consemnat atât contexte referențiale, cât și ficționale. Observația este valabilă însă nu pentru vb. extrañarse, ci pentru sinonime ale acestuia, în speță pentru vb. asombrarse „a se mira”. În unele dintre contextele non-ficționale, este ocurent termenul generic animal, în enunțuri interogative în limitele cărora se pune fie problema experimentării ‘mirării’ în lumea animală, fie aceea a animalului cel mai... apt să experimenteze această stare: “¿Crees que los animales también se asombran y dudan ?” „Cual es el animal que mas se asombra? El perro por que dice gua gua...” ș.a. Numele concret al unui animal sau al altuia apare însă de regulă în enunțuri centrate în jurul unor tipare mai complexe, anume perifrastice, iar nu (simple) reflexive (cf. contemplar asombrado, estar asombrado / sorprendido, poner cara de asombrado „a face pe miratul / surprinsul”, t.n.):

“El perro dejó a un lado la pelota, el hueso y el zapato y contempla asombrado durante mucho rato”; “Kevin, el gato que siempre está sorprendido, tiene una historia conmovedora detrás...”; “Chistoso gato, pone cara de asombrado a no poder mas al enterarse...” ș.a.

Alteori, aceleași tipuri de subiecte-experimentatori se asociază cu structuri perifrastice reflexive (cf. quedarse sorprendido): “Este gato se ha quedado muy sorprendido”; “Hay gatos a los que la televisión no les llama la atención para nada, pero otros sí parecen quedarse asombrados ante la sucesión de luces y...” ș.a.
Așa cum remarcam mai sus, și în contexte beletristice ficționale l-am consemnat tot pe asombrarse:

“Ésta [la zorra „cățeaua”, t.n.], al ver al gato, se asombró mucho, pensando: ‘Tantos años como llevo viviendo en este bosque y nunca he visto un animal como éste’” (Aleksandr Nikolaevich Afanasiev, El gato y la zorra); “Un día se acercó otro león adulto y hambriento hasta allí y se asombró mucho de observar que ese león, mucho más grande y fuerte que él, huyera como hacían las ovejas,...” (El León que creía ser Oveja, Antigua Leyenda Hindú) ș.a.

Contextele reprezentând clipuri publicitare se situează undeva la grania dintre referențial și ficțional (cf., de pildă, “… se asombro el gato”).
Și pentru română am consemnat unele contexte în care, într-un fel sau altul, se pune în discuție capacitatea unui animal de a experimenta ‘mirarea’. Astfel de „problematizări” apar chiar în interiorul unor opere... beletristice, cu precizarea că nu este vorba despre opere de ficțiune propriu-zisă, ci despre texte beletristice referențiale / realiste. De pildă, în enunțul „Pana si cainele se mira de prostia stapanului”, așa cum se poate constata, subiectul-experimentator este precedat de structura până și „chiar și”, subtextul implicând ideea de ființă necuvântătoare, non-personală, cu alte cuvinte mai puțin... aptă de trăiri și reacții specific umane și care, totuși... ajunge să experimenteze starea respectivă ! Astfel, contextul reprodus afirmă și, în același timp, pune sub semnul întrebării capacitatea de experimentare a ‘mirării’ și de către alte viețuitoare decât omul!
O ambiguitate similară transpare și din alte enunțuri în care vb. a se mira este precedat de vb. a părea: „Faceti cunostinta cu Sam, o pisica care pare ca se mira [o pisică care se miră] sau se incrunta, in functie de cum ii dicteaza starea de spirit” ș.a. Alte contexte înclină, dimpotrivă, balanța în favoarea unei anumite certitudini privind experimentarea mirării (desigur, într-un mod specific, sub acțiunea unor stimuli specifici) și în lumea animală. Ne referim, în primul rând, la o serie de... galerii... foto de pe internet unde sunt reproduse, de pildă, imagini (foarte convingătoare!), cu... pisici care... se... miră! [Concludentă ar putea fi, în acest sens, o privire comparativă cu... galerii... foto... reproducând mimici umane în aceeași ipostază experimentatoare! Fără îndoială că similitudinile mimico-faciale, chiar și cele mai de profunzime, ar putea fi identificate... măcar parțial!] De pildă, o „galerie” are drept titlu generic „Cea mai mirată pisică din lume! Pare desprinsă din desene animate!”. Fără îndoială, contextul reprodus evocă o realitate... ireală, cu alte cuvinte puțin verosimilă... poate (doar?!) în relație cu prejudecățile vizând singularitatea absolută a experimentării unor stări circumscrise strict – măcar uneori subiectiv – experimentatorului uman ș.a. Menționăm, în aceeași ordine de idei, și contextul: „... asta o fi gandit [sic!] simpatica pisicuta din materialul video de mai jos cand s-a privit mirata in oglinda”.
Nici din pagini de limba română nu lipsesc contextele propriu-zis ficționale:

„Dar ce foame v-a fost, suratelor, mie nu mi-ati mai lasat nimic... se mira cainele,...” (Miti, o pisică năzdrăvană); „- Mami, ce gătești azi? Veverița nu se sperie, doar se miră văzând că Trompiță aurie se oprise din cântat” (Povestea elefănțelului și a veveriței) ș.a.

Bibliografie

Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă) [lucrare în curs de elaborare].