Suferința naște o nerăbdare confuză, cu ritmuri sincopate, în așteptarea a ceva superfluu și zadarnic, pe când fericirea inoculează în om răbdarea, conferind continuitate, calm și armonie existenței, ce aduce în prim-plan genuinul și bucuria depunându-și substanța optimistă în omul traversat de fericire, în care suferința a devenit o amintire urâtă, trezind un gând negru dintr-o puzderie de gânduri albe.
Suferința face din corp o ruină, dacă corpul nu luptă cu ea, înconjurându-și esențele pozitive într-o citadelă inexpugnabilă, și vibrează copleșitor și dureros, dacă nu-i anulăm vibrațiile cu vibrațiile mai intense ale sinelui.
Suferința privită din perspectiva adevărului, e o realitate tragică căreia îi trebuie injectate serurile bucuriei, optimismului și entuziasmului, pentru a face față calamităților ei.
Privită din perspectiva minciunii, suferința e un simulacru fals, de care se poate debarasa oricine percepe viața ca o colecție de promisiuni atrăgătoare, pe care doar omul realist și rațional le consideră deșarte. Privită din perspectiva fericirii, suferința este ceva ce licărește slab în depărtare, insignifiant, derizoriu și superfluu, care nu merită osteneala de a ne îndrepta gândurile înspre ea. Privită din perspectiva unui ipohondru, suferința aduce boala în corp, apoi îl părăsește, și închipuirea ipohondrului nu este un miraj, ci o realitate. Din punctul de vedere al omului simplu, suferința i-a amputat puținele dimensiuni existențiale, și nu i-a rămas decât dimensiunea ei.
Suferința ia diverse interpretări în funcție de perspectiva din care e privită; privită din perspectiva nefericirii, suferința este consubstanțială cu nefericirea, însă se află pe un nivel ierarhic superior nefericirii, drept urmare nefericirea se supune benevol suferinței, și împreună formează o forță negativă îndreptată înspre corpul uman.
Din punctul de vedere al omului normal, suferința este anormală, absurdă și posedă în ea anomalii activând sinistrul camuflat în tainele din care omul face un secret.
Din punctul de vedere al omului labil psihic, suferința este un dezechilibru coroziv, ce atacă țesuturile psihicului, stârnește haosul precedând depresia.
Din perspectiva esteticii, suferința are proporții dizgrațioase, diforme, asimetrice și malformate, ascunzând în ea hidoșenia.
Suferința le înglobează pe toate la un loc.