Din punctul de vedere al prostului, cu cât suferința capătă amploare, cu atât o consideră dotată cu deșteptăciune, inteligență și sagacitate, o privește cu respect și o primește în forul lui interior.
Din punctul de vedere al omului deștept, suferința trebuie pulverizată, și încearcă s-o spulbere cu forța gândurilor preeminente, căci pentru deștept gândirea e totul și corpul nimic.
Din perspectiva destinului, suferința e un punct nodal prin care trece acesta, și este bine ca punctul nodal să nu se multiplice, căci în funcție de punctele nodale destinul își stabilește traiectoria.
Din perspectiva omului în general, suferința e o entitate negativă importantă, și dacă omul ar scăpa de ea definitiv, ar considera asta o formă de mântuire. Din punctul de vedere al artiștilor, suferința poate fi diluată prin creație.
Suferința provoacă angoasă omului pesimist, căci se gândește că nu mai poate scăpa de ea, că prezența ei nocivă îi va influența viața în mod negativ. Din perspectiva omului pesimist, suferința e un obstacol contondent, traumatizant, care îi provoacă durere și care nu poate fi înlăturat. Crede că suferința îi va umple viața până la refuz, că toate stările îi converg înspre starea continuă de suferință.
Din perspectiva omului optimist, suferința e o stare provizorie, pasageră, crede că are antidot pentru a o anihila total, se apucă cu fervoare, febrilitate și frenezie să creeze și să se folosească de suferință ca o muză ce-l inspiră în actele creației, căci vrea să o transforme, pusă în etuva spiritului creator, în spuză. Omul optimist nu crede în cauze negative, funeste, ci crede că la baza vieții și a fenomenelor se află cauze pozitive, benefice.
Din perspectiva unui mistic, suferința e un reziduu transcendental, persistența ei are ceva supranatural, din acest motiv nu poate fi combătută pe cale naturală, firească, genuină și obișnuită, ci trebuie căutate mijloace esoterice ce țin de specializarea spiritului în mistică, transcendental și metafizică.
Din punctul de vedere al unui om pasiv, letargic, partea mai puțin funestă din suferință îi induce somnolență și îneacă suferința în somn, în schimb partea nocivă a suferinței, își așază urletul disonant și strident peste tăcerea omului pasiv, clamând sinistrul bizar și insidios.
Din punctul de vedere al unui om cu imaginație debordantă, suferința se află la intersecția dintre lumina fluctuantă și întunericul în expansiune, are fizionomia tenebrelor și consistența unui demon.