Subconștientul se activează în spațiile oniricului, când este influențat de vise și coșmaruri, în care ilogicul și absurdul coexistă irațional cu logicul și verosimilul, însă când coșmarul se extinde în halucinații, sinistru și macabru, subconștientul dă alarma minții adormite și omul se trezește cu reminiscențe ale coșmarului sub pleoape.
Deși nu-l percepem, subconștientul este acolo în noi zi și noapte, și când ne simțim obosiți, poate că oboseala este indusă de surmenarea subconștientului.
Îmi consult psihoterapeutul care este supraconștientul, pentru a aproba sau a da un blam aporiei vieții de după non-ființare. Supraconștientul având legături cu transcendentul, îl întreabă în legatură cu această aporie, iar transcendentul îi arată miriade entități care pulsează în el, așteptând, unele spiritul, altele sufletul, sau sinele superior ale oamenilor, pentru a se încarna. Din punctul de vedere al supraconștientului, aporia este rezolvată, însă din punctul de vedere al celor care nu cred în existența entității numite supraconștient, aporia este imposibil de rezolvat.
Neîncrederea este o îndoială rigidă încastrată într-o ambiguitate înnegurând adevărurile.
Neîncrederea împinge stima de sine către 0, și induce omului complexe de inferioritate. Neîncrederea trimite potențialul ce cizelează și elevează aptitudinile în neant, și ascute non-voința, pe care o împlântă într-o încredere părăginită, și din rana ei se scurge substanța pozitivității.
Neîncrederea cere întrebări și nu se așteaptă la răspunsuri.