Mamă, tată, familie

Cele două entități biologice, mama și tatăl, și familia, ca legătura dintre ele, de natură divină, ne place să credem la început, care devine, după un timp, mai mult o legătură contractuală, reprezintă o celulă esențială în rețeaua socio-economică globală. Această celulă îi bucură pe unii, pentru că stă la baza unei întregi construcții tradiționale de popoare și națiuni care compun omenirea, așa cum există ea în prezent.
Într-o lume care, prin dezvoltarea fără precedent a transporturilor și comunicațiilor, tinde să devină un „sat mai mare”, fenomen denumit științific globalizare, sunt unii care gândesc la o structură mondială unică, un guvern mondial etc. Evident că cei care gândesc la așa ceva au în vedere ca această viitoare structură să fie condusă de ei, că doar nu fac aceste eforturi fără a avea și niște interese. Ideea nu este nouă, are chiar câteva sute de ani vechime, dar suportul tehnic, logistic nu a fost suficient de dezvoltat pentru a fi pusă în operă, dar pare că situația devine tot mai favorabilă aplicării.
Analizând filozofic problema, constatăm că mama are un comportament teist, atât asupra copiilor săi, dar și asupra a tot ce există în jurul său. Nu cred că există o mamă care să nu accepte filozofia finalist transcedentală referitoare la copii săi, adică ideia că aceștia i-au fost dăruiți de Dumnezeu, dar nu se mulțumește cu atât, ci caută să fie prezentă în toate aspectele vieții acestora, să se amestece permanent în sufletul lor, cum se spune în limbajul curent.
Tatăl are un comportament deist, adică se bucură, evident, de apariția copiilor săi, acceptă și ei filozofia finalist transcedentală asupra venirii acestora pe lume, dar de aici încolo au o poziție diferită de a mamei. Acesta face tot posibilul ca să nu le lipsească nimic urmașilor, dar nu sunt atât de prezenți în intimitatea lor, precum mama, fără ca acesta să însemne că are o mai slabă afecțiune față de ei. Îi urmărește mai de la distanță. Sunt specii de animale în care femela omoară masculul după procreare.
Marele filozof danez Søren Aabye Kierkegaard, considerat părintele existențialismului, a introdus ideea că prin căsătorie, după un timp, se pierde idealitatea relației dintre soți, aceasta tranferându-se asupra copiilor.
Situația aceasta nu poate fi considerată drept un punct slab din punct de vederea al solidității structurii sociale, în cazul familiilor care au copii, dar nu același lucru se poate spune pentru familiile fără copii. Deci, chiar acceptând ideea lui Kierkegaard, coeziunea socială se menține prin copii.
Cum mamele și tații au la rândul lor mame, iar copiii vor avea la rândul lor copii, se crează un lanț social foarte puternic, bazat în principal pe panteismul matern, probabil de aici venind și noțiunea de limbă maternă.
Limba unui popor este deasemenea un mijloc de rezistență, religia are rolul său în acest mecanism, fiind un instrument foarte puternic în întărirea lanțului menționat mai sus.
Mijloacele care pot fi folosite de adepții mișcării globaliste, în acest context, sunt: diminuarea numărului de familii, slăbirea relațiilor familiale, în special prin reducerea influenței materne, creșterea ponderii familiilor fără copii și scăderea relativă a populației religioase.
Suportul logistic care să compenseze posibilele destructurări de mai sus este oferit de tehnologie prin enorma capacitate și flexibilitate a rețelelor de socializare, accesibile plenar la nivel de telefon mobil, iar suportul logic este bazat pe evoluția uimitoare de la logica binară la logica fuzzy.
Lumina venită de la ecranele telefoanelor mobile, la defilarea în plină noapte, nu este doar o figură de stil. Viitorul organizatoric al omenirii se va decide în lupta dintre sentimente și tehnologie, doar că s-a ajuns acolo încât și sentimentele pot fi influențate, la rândul lor, cu ajutorul emoțiilor create prin tehnologie, iar lupta devine inegală.
Vom ajunge vreodată o populație globală cu indivizi fără mamă, fără tată, fară familii, vorbind o singură limbă, cea de calculator?...
Am văzut cândva un film, unde niște extratereștrii ocupaseră Pământul și nu se găsea nicio armă eficace împotriva lor, până când un puștan răzvrătit a dat toate instrumentele muzicale, pe care le avea la dispoziție, la maxim și a constatat că toți monștri din jur cădeau secerați de ritmurile muzicii.
Oare, muzica ne va mai rămâne singura armă!!!???... În muzică, limbajul este deja globalizat!...