M-am întrebat ca istoric, de unde avem dispoziția asta spre scandal, dihonia la scara societății, prin toate structurile sociale? Dintr-un orgoliu tâmpit, educație lacunară, din bolnavă suficiență și grandomanie! Cred că dacă s-ar măsura cumva orgoliu, pământul acesta s-ar cutremura. Și cei cuprinși de afecțiunea asta au o doză mare de necunoaștere, să nu spun altfel. Întâlnim prea des un mental tribal, cu indivizi care se bat cu pumnii în piept, auzim : “Eu am făcut tot, bă! Eu sunt cel mai tare și nimeni nu se poate pune cu inteligența, iscusința, realizările mele!” Închipuirea asta că lumea ar sta în repaus fără ei, nu s-ar putea realiza nimic fără aportul genialității lor, dă măsura societății noastre multilateral mutilate. O lume sub rânjetul luciferic, fără a-și cunoaște limitele, bunul simț. Din nefericire constat că nu avem nevoie de nicio mișcare separatistă, am reușit să ne separăm între noi pe criterii de megalomanie! Starea de a-ți ieși din piele și a te umfla în mod grotesc, cum prea mulți o fac, e dovada unei frustrări. Dar mai e și dovada unui dezechilibru mintal, sufletesc, din moment ce acești indivizi ar vrea închinăciunea celor din jur. Și câți nu trăiesc așa cu sentimentul superiorității, până când primesc semnul destinului că nu sunt decât umbre și praf? Iar în urma lor rămân ruine și artefacte ale neputinței sufletești, cum au rămas după toți cei pe care nu-i mai încăpea pielea. În pământ sunt toate civilizațiile, imperiile, edificiile (Circus Maximus).