agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-03-03 | |
Scoasă la început pe linia moartă a istoriei, ignorată și decimată la propriu și la figurat de către pretinșii reprezentanți ai clasei muncitoare, aristrocrația spirituală și elita intelectuală românească de după cel de-al doilea război mondial, care a mai supraviețuit vitregiei politice, a primit apoi un consolator loc trei pe echipe de lucru și angajare partinică și ideologică, după alianța dintre clasa muncitoare și țărănime în triajul politic, social și cultural făcut de noul regim instalat al „democrației populare”. Intimidați de incertitudinea existenței și a vieții însăși, a perspectivelor precare de realizare profesională, precum și de ingratitudinea și ostilitatea vădită demonstrate de regimul proletar mulți intelectuali români și-au căutat când și cum au putut un loc în lumea largă a exilului și a refugiului politic desident. Astfel un flux de inteligență românească din toate categoriile intelectuale, academice, tehnice și profesionale s-a îndreptat în disperare de cauză spre lumea liberă a Vestului din ce în ce mai prosperă economic și din ce în ce mai indecisă politic și cultural, care după ce a trecut pe nefericiții exilați, acele valuri umane legal, peiorativ și condescendent numite “displaced persons” (d.p.) prin purgatoriul nesiguranței începutului a răsplătit apoi pe mulți dintre aceștia cu o situație materială satisfăcătoare, cu o viață liberă politic și cu un viitor de tip occidental pentru odrasle.
Exilul româneasc a dat astfel un număr însemnat de personalități de elită intelectuală lumii libere iar aportul general al intelectualității românești din Vest în mai toate domeniile de activitate profesională, de gândire și de creație de după cel de-al doilea război mondial s-a dovedit valoros și considerabil. Românii exilați politic în acei ani tulburi și nesiguri ai istoriei, precum și cei rămași acasă să plătească amarnic polițe nedrepte au dovedit că au inteligența, talentul și capacitatea intelectuală necesare să fi putut schimba situația de marasm din țară dacă ar fi fost lăsați în pace sau li s-ar fi creat condiții să gândească, să creeze și să lucreze acasă. Ajunși în lumea liberă, intelectualitatea română care a luat drumul exilului în perioada postbelică n-a fost confruntată cu decimarea, neutralizarea și canibalizarea politică de care ar fi avut parte dacă ar fi rămas acasă dar a trebuit să plătească la rândul său tribut sufletesc, moral și intelectual greu pentru privilegiul de a se fi numit liberă. Ar fi putut și exilații postbelici pe drept cuvânt spune, împrumutând din retorica sloganului clasic al propagandei proletcultiste, „nici nouă nu ne-a fost atât de ușor, fraților”. Mulți din acești intelectuali au trebuit să înceapă, liber consimțit și nesiliți de nimeni, cu munca de jos necalificată dar onorabilă și cinstită alături de confrații lor plecați din țară dinainte de cel de-al doilea război mondial, să trudească pe unde și cum au putut să-și câștige existența, mulți continuând încă să viseze să agonisească „mia de dolari și banii de drum înapoi”, drum care din nefericire pentru marea majoritate a exilaților a fost drum cu sens unic, pod care duce nicăieri, adică privilegiu de a călători precum nomazii peste mări și țări pentru găsirea unui loc sub soare, dar fără posibilitatea realistică de întoarcere în țara de unde au plecat. Mulți intelectuali bine pregătiți academic și inteligenți au trebuit astfel să renunțe la vis și să se reprofileze, să-și rateze astfel șansele de realizare profesională ori intelectuală fiindcă au fost nevoiți de situații și de împrejurări să-și irosească mai tot timpul și vlaga să-și câștige pâinea cea de toate zilele pentru ei și pentru familiile lor și nu mulți sunt cei care au avut darul ceresc și norocul să le iasă pasența materială, profesională ori intelectuală. Majoritatea au dus-o până la urmă mai bine material, au stat la adăpost politic, dar atât. Astfel că focul aprins din scânteile visării de mai bine din opaițele lor cerebrale pline cu materie cenușie ori din candelele inimilor lor au trebuit să ardă ba la foc mărunt și palid ori încet, încet să pâlpâie și să se stingă. În care timp, un alt foc, acela al dorului și al iubirii de țară avea să se aprindă în minte și inimi și să se stingă și acesta pe rând în lungul exod spre pământul făgăduințelor prin care s-a trecut. Traversând și peste handicapul însușirii eficiente a limbilor străine și al șocurilor culturale o parte dintre intelectualii români din exil au renunțat la vis și la aspirațiile mai puțin pragmatice, vise și aspirații nerealiste totuși în condițiile și circumstanțele unui prelungit război rece, al tatonărilor și al încercărilor reciproce ale celor două tablere politice și militare de acomodare geopolitică de atunci, și au intrat și ei ca fiecare cetățean onorabil și vecin de cartier în competiția bunăstării oferite de societatea de consum, a realizării independenței financiare personale. La adăpostul siguranței politice și economice din Apus, o parte din intelectualitatea mai realistă și-a înaintat actele de divorț față de problemele politice fără sorți de izbândă de acasă renunțând pe rând la preocupări considerate ca prea idealiste și prea puțin pragmatice pentru spiritul ori lipsa de spirit eroic a vremii. Unii însă au continuat să lupte și să spere, dar cum schimbările dorite întârziau să vină, fiecare, mai devreme sau mai târziu, a încercat să-și facă un rost pe unde au dejugat și pe unde i-au risipit vânturile potrivnice ale sorții. Viața socială și culturală a exilului românesc a continuat în general în jurul bisericilor și al societăților culturale unde exilații români s-au adunat duminica și de zilele mari încercând să țină aprinsă candela credinței și a tradițiilor de acasă. O stare generală de tristețe și de nostalgie, a dorului de țară și un sentiment dureros de înstrainare a dominat sufletele multor intelectuali care s-au stins rând pe rând precum se sting lumânările după slujba de Paște. Generațiile de exilați dinainte și de după al doilea război mondial au murit cu speranța unei învieri cât mai apropiate a neamului de acasă, dar n-a fost să fie. A venit însă și anul de cumpănă istorică 1989 și după o scurtă perioadă de speranță, confuzie și de convulsiuni sociale și politice, de vise și de dezamăgiri, s-au deschis larg ecluzele emigrației economice și culturale dinspre răsărit spre porțile larg deschise ale tuturor oportunităților și posibilităților din Apus. Și cum lumina intelectuală mai vine câteodată și de la Răsărit s-a deschis larg vadul prin care au curs și de atunci tot curg spre Apus valuri, tsunami chiar de energie creatoare și de inteligență, izvorâte din minți bine pregătite academic și profesional, suflete tinere și dornice de realizare, de împlinire intelectuală. Nenorocul țării mame care s-a văzut astfel părăsită pe rând de mulți dintre copii săi cei mai dotați intelectual n-a fost numai că ar fi fost mamă săracă sau mai bine zis sărăcită și că nu a putut să le ofere copiilor săi un trai mai demn și decent. Lipsurile materiale ar fi putut până la urmă rezolvate prin aportul atâtor minți strălucite și dornice de muncă și de afirmare profesională. Din păcate însă nu s-a reușit să se schimbe suficient de repede structurile politice, suprastructura, sistemul economic de incertă și agonizantă tranziție, moravurile mai puțin etice și echitabile, cadrul și obiectivele economice menite să asigure tinerilor studioși un loc de muncă satisfacător și pe măsura pregătirii lor profesionale. Exilul politic interbelic și postbelic a fost înlocuit acum cu migrația economică în masă și cu emigrația intelectuală, cu exodul creierelor, al elitelor spre destinații cu perspective materiale și profesionale mai profitabile și mai avantajoase din Apus. Migrația aurului cenușiu s-a făcut și continuă să se facă în valuri și fluxuri masive și succesive lăsând în urmă un spațiu geografic gol și vulnerabil în ceea ce privesc resursele intelectuale în general și în criză de forță de muncă de înaltă calificare și expertiză tehnică, profesională și mai ales medicală, farmaceutică și din domeniul sănătății în general. Competiția pentru competență intelectuală creativă, inovativă și inventivă, științifică și tehnică la nivel global care duce la emigrarea unidirecțională, în masă, a creierelor ar putea avea repercursiuni destul de grave și pe termen nedefinit pentru însăși supraviețuirea unei bune părți a populației rămase acasă mai ales în mediul rural, bătrâni și copii, pături sociale atât de vulnerabile economic, social și mai ales din punct de vedere medical. Ispita, visele, aspirațiile omului de realizare crează și stări de neliniște și anxietate. Unii tineri au stat o vreme în expectativă, sperând că totuși lucrurile se vor îndrepta în țară, dar în ultimă instanță realizând că schimbările spre bine întârzie și că anii tinereții se scurg fără speranța de mai bine și-au luat pe rând hamul și praștia și au pornit la vânătoare de șanse și oportunități „în afară”. Unii nu și-au găsit încă locul potrivit ori sperat, alții și-au găsit de lucru la nivelul lor de pregătire academică și profesională, mulți s-au înrolat în instituții de învățământ superior din Apus să-și valideze și să-și consolideze creditele academice cu diplome cu pecetea valorilor recunoscute în Vest, un număr de tineri excepțional de dotați intelectual, ambițioși și studioși au fost admiși în universități de renume și blazon unde au excelat prin inteligență și dedicație academică și profesională. Mulți studenți români au stârnit admirația colegilor lor străini și au ridicat prestigiul național prin inteligența lor dar și prin spiritul lor sensibil aparte, prin modestie, sensibilitate și bună creștere, cu examenul bunului simț, al măsurii și al demnității trecut cu succes și coroniță de flori mai ales la capitolul primilor șapte ani ai bunei cuviințe și ai valorilor morale moștenite de acasă. Astfel se face că s-a ajuns ca sute de mii de intelectuali să părăseacă spațiul mioritic și să o apuce fiecare încotro i-a dus soarta ori pronia cerească, ori pregătirea profesională, văduvind astfel țara de talentul lor de excepție și atât de necesar pentru revenirea acesteia la o stare de normalitate. După ce ai postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie și ai avut parte doar de pulbere și de piatră ispita pâinii devine irezistibilă. Doar Iisus și sfinții săi ar fi putut refuza gustul și mirosul pâinii proaspăt dospite, calde și de-abia scoase pe vetrele cuptorelor Apusului prosper și oferită din belșug și cu prisosință celor prinși în mirajul pustiului și în viziunile oazelor cu fântâni de unde s-ar spune că izvorăsc laptele și mierea. Astfel că iată s-a ajuns ca din Patagonia la Ecuator, de la un pol la altul și de acolo până la marginile pământului, românii orișiunde cresc. Însă cine are de acum suficientă pâine, mai multă decât îi trebuie, nu mai are din păcate de ce să se mai roage lui Dumnezeu pentru pâinea cea de toate zilele. De câte pâini mai avem nevoie după ce ne-am făcut plinul? Totdeauna de încă o pâine în plus dacă este posibil. Parcă sărind de pe o corabia care este în primejdie să se scufande fiecare cu propriul său colac de salvare a înnotat cum a putut de unul singur până la mal. De pe țărmurile mai însorite și prospere ale pământului făgăduințelor mulți au privit cu nostalgie și durere la corabia rămasă pe valurile frământate și au încercat să facă și ei ceea ce au putut să o salveze. Alții și-au văzut de treburi și de nevoi pornind fiecare pe propriul drum prin jungla competiției acerbe a captialismului competitiv încercând să-și facă loc fiecare pe unde și cum au putut în structuri și suprastructuri geopolitice, sociale, economice, culturale și încercând să se integreze în sistemele și angrenajul cosmopolit global, în fluxul noilor situații și realități. Însă în loc să se regrupeze etnic, să se unească ori să asocieze pentru a răzbate mai ușor prin hățișurile intereselor individuale și colective din lumea largă, mulți și-au luat riscul izbândei pe cont propriu, unii reușind alții mai puțin, însă în ultimă instanță toți pierzând câte ceva în jocul competitiv al existenței. Alte grupuri etnice și regionale, spre lauda lor au adoptat o altă strategie, cea a cooperării, care s-a dovedit istoric a fi mai eficientă și folositoare atât fiecărui individ în parte cât și grupului etnic din diaspora dar și intereselor comunitare din locurile pe unde a ajuns fiecare. Exodul intelectual ca parte a exilului în general este un fenomen sociologic, antropologic și psihologic gregar și mult mai complex, mai ales acum când lumea întreagă este asaltată de valuri după valuri, tsunami de emigranți din toate locurile și din toate culturile și categoriile sociale. Realitatea dovedește că în contextul emigrației globale reușesc individual și colectiv în primul rând grupurile sociale, etnice și culturale care cooperează, adică reușesc să treacă peste prejudecăți, neînțelegeri și ambiții personale și ajung să stea cât mai mult împreună psihologic, social și cultural, să se înțeleagă pe cât este cu putință, să se ajute unul pe altul și să-și iubească semenul, pe cel apropiat, mai ales cel care ne înțelege și pe care-l înțelegem mai bine venind din aceeași matrice culturală și stilistică, din același aluat psiho-etnic și cultural. Ecuația dintre interesul personal și binele comun, dintre cererea de locuri de muncă de înaltă calificare profesională din țările mai puțin dezvoltate economic și nevoile și oferta de lucru pentru experți în piețele de muncă postindustriale din țările mai înstărite s-a rezolvat cum era și firesc și logic în favoarea exodului fără precedent și în mare măsură ireversibil de inteligență dispre Răsărit spre Apusul care devine astfel și mai prosper. Mulți din cei ce optează pentru calea fără întoarcere de a se stabili permanent în străinătate trec însă de multe ori și printr-un conflict psihologic de negare și de renunțare la a ceea ce de fapt sunt, de dedublare afectivă și emoțională, de întrebare dacă ar fi trebuit ca fiecare să rămână acasă să salveze situația și pe ei înșiși sau să încerce să se realizeze și să se împlinească în altă parte unde realistic sunt mai multe posibilități de realizare. Pentru mulți însă deciziile sunt pragmatice, calculate, logice și raționale, fără prea multe conflicte sufletești. Din păcate dictonul latin „Ubi bene, ibi patria” (patria este acolo unde ne este nouă mai bine) a devenit o realitate acceptată de milioanele de migranți economici și de emigranți din toată lumea. În vremurile de pe urmă suntem dominați mai mult de realismul pragmatic și al dobândirii prosperității materiale pentru noi și pentru familie decât de cultul sentimental și patriotic al apartenenței etnice, suntem influențați și determinați mai mult de ceea ce ne este nouă înșine mai folositor și mai convenabil, mai ales când se pune însăși problema supraviețuirii economice a fiecaruia într-o lume atât de polarizată în ceea ce privește controlul și distribuția resurselor umane, economice și materiale. Ideea că intelectualul prin profilul și preocupările sale n-ar aparține nici unei etnii că fiind intelectual el ar deveni o personă moral-liberă de orice responsabilitate ori afiliere etnică ori geopolitică nu este o idee nouă, iar istoria și viața demonstrează că nu este nimic atât de grav, șovin și demodat dacă un intelectual își iubește și își slujește și plaiul natal mai ales când și intelectualitatea altor etnii face efectiv același lucru fără a-și diminua astfel demnitatea, prestigiul și dreptul la recunoașterea internațională atunci însă când întradevăr este cazul. Apoi dacă intelectualitatea cu pregătire științifică și tehnică își găsește locul mai ușor în piața de muncă a economiei globale post-industriale planetare, intelectualitatea umanistă prinde mai greu rădăcini în solul altor culturi și civilizații iar atunci când convertirea psihologică de adaptare culturală se chiar produce, persistă încă nostalgia și culpa autonegării, un dureros sentiment al despărțirii de sacrul ancestral, al separării și al divoțului de etosul național. Procesul separării de matricea spirituală, stilistică și culturală din care ne-am născut este pentru mulți dintre noi un proces dificil și de multe ori cu efecte sufletești dramatice și traumatice la nivel ontologic, psihologic și mai ales emoțional. Cu alte cuvinte să nu trăim totuși cu iluzia că în hanurile cosmopolite ale independenței și ale siguranței materiale am putea trăi atât de liniștiți și de fericiți precum s-ar crede. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate