Dacă cineva m-ar cerceta cu o lupă fermecată, ar putea descoperi în compoziția mea spirituală vagi abilități de epistemolog. Dar n-ar avea nicio șansă să afle vreo urmă de etimolog. De aceea, intru cu sfioșenie pe tărâmul acesta, din nu știu ce pricini, atât de minat. Mânat, poate, doar de curiozitatea neobositului învățăcel!
Îmi amintesc cum, în vremea copilăriei, în satul meu dâmbovițean Crivățul, aproape în fiecare iarnă, troienea munți de zăpadă pe lângă garduri și pâlcurile de pomi. În unele locuri troienii se înălțau cât casa. De pe ulița mea cu greu răzbăteam printre și peste ei spre a ajunge la școală.
Nu știu dacă doar veșnica criză de timp m-a oprit să meditez asupra acestei bijuterii lingvistice – „troian”. Care să-i fie originea și etimologia? Oare de la acel misterios limes de pământ, căruia unii îi zic valul lui Traian? Atunci limbii i-ar fi fost mai natural să-i spună direct „traian” și nu „troian”. Ideea că populația locală l-ar fi poreclit pe imperator „Troianul” nu mi se pare întemeiată. Chiar dacă marele împărat se considera un descendent al lui Enea Troianul.
Mai probabil, „troian” ar putea să vină chiar de la Troia. Un zid de zăpadă (nămete) în calea viscolului la fel ca zidul de apărare, înalt de opt metri și lat de patru, al celebrei cetăți, descoperite de către Schliemann în Asia Mică. Doar memoria etnogenetică poate fi suspectată că l-a achiziționat și l-a păstrat în limba noastră carpatină. Asta să însemne că noi, cei de aici, ne întindeam până acolo și vorbeam aceeași limbă? Cât sânge getic curgea prin venele hittiților și micenienilor lui Agamemnon? Numele aheilor să vină de la regele lor Ahile, erou mitic de la Pont? Ce tainică chemare, mult mai târziu, îi ademenea pe dacii liberi, pe geții amali numiți și goți, pe tyrageți să întreprindă celebrele lor raiduri până în mijlocul Asiei Mici unde, mare parte, s-au și sedentarizat? Să fi fost presimțirea lor de stăpâni străvechi ai acelor pământuri?
Posibil da, având în vedere că tot pe acolo se află și Capadocia, ce se putea numi și Capo Dacia. Al acelei Dacii pe care lumea o știe în spațiul carpato – istro - pontic. Ce tainică legătură să le unească peste timp, dacă patriarhul Romaniei este astăzi recunoscut de ortodoxie și drept locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei? Când vom afla răspunsurile, având în vedere că Homer era un localnic, s-ar putea să trăim șocul că Iliada aparține, mai mult decât ne puteam imagina, limbii române.
Păstrez convingerea că suntem aici în pământurile noastre dintotdeauna. Și că ne-am întins, cândva, și până la Dardanele. Dar nu exclud nici ipoteza, care ar putea da apă la moară ungurilor și nu știu căror venetici, că parte dintre noi ne-am fi refugiat, după celebrul război, nu doar către Italia, unde am întemeiat Roma, ci și dincoace de Fluviu către Carpați. Dacă am făcut-o, asta se întâmpla, însă, cu peste două milenii înainte ca omenirea să fi auzit de arpadieni. Chiar și așa dreptul primului venit ne legitimează ca autohtoni. Apropos, cum or fi zicând ei la nămete?