agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-12-18 | |
Bun temei avea poetul când afirma că „limba noastră-i o comoară”. Tăcerea ei ne rosteşte pe fiecare dintre noi. În ea sunt frumos sedimentate, ca într-o minunată bibliotecă, toată înţelepciunea şi marile fapte ale neamului. Este sufletul mereu viu care îl face nemuritor şi părtaş la existenţa noastră de fiecare zi. Prin acest sfânt „şirag de piatră rară” ne vorbesc, de dincolo de milenii, strămoşii! Spre a-i auzi şi înţelege e suficient să învăţăm a ne-o citi.
Vechi înscrisuri ne spun că Pitagora era un mare admirator al înţelepciunii strămoşilor noştri primordiali. Şi cum această înţelepciune, misterică, era relevată prin intermediul marilor iniţiaţi în zalmoxianism cineva din afară nu ar fi ajuns la ea. Scriitura lor magică, prin care erau activate energii şi forţe subtile, nu putea fi înţeleasă şi descifrată de către un străin. Modalitatea sub care partea accesibilă din sacra învăţătură ajungea la neofiţi şi la vulg era san/scrită – fără scriere. Adepţii îşi însuşeau legile şi preceptele ei pe cale orală, sub forma unor cânturi, colinde, imnuri, rugi, descântece etc. Dacă Pitagora a cunoscut-o, înseamnă că făcea parte din elita preoţească, deci era unul de-al lor. Cum ştim, sistemul său filozofic era bazat pe magia numerelor, zece reprezentând conceptul fundamental. Lumea ca armonie a numerelor permitea omului să rezoneze cu sacralitatea. Zalmoxianismul nu era o religie, ci o teozofie zecistă ce se întemeia pe dialectica ocultă a lui zero (0) şi unu (1). Adepţii ei erau numiţi zecişti, zeci (deţi, deci – daci ori geţi). Am putea spune că această teozofie, în mare parte decodată de sacralitatea ei prin hermeneutica pitagoreică, a ajuns, fragmentar, până la noi drept filosofie şi cunoaştere ştiinţifică ( matematică). Speculând, am crede că cei care au avut interesul să şteargă urmele zalmoxianismului, conservate în „şcoala misteriilor”, au făcut pierdute şi majoritatea lucrărilor sale. Zalmoxe nu era Zeul, ci profetul pământean al credinţei în Cel de Sus, căruia poporul îi spunea prescurtat Sântu’. Forumul sacerdotal suprem era grupat în “Frăţia Celui Ales”, care îl desemna pe Marele Preot, ce îndeplinea funcţia de zal/moxe – zaua primordială (moşul) ce media legătura castei „preoţilor din nori” cu Sântu’. Cum Cel de Sus era Unicul, iar simbolul cifrei unu (1) ca fonemă era litera „ I” înseamnă că Unicul de Sus era I/Sus. Isus trebuie să fi fost titulatura sub care esenienii galateeni îl adulau pe Cel de Sus prin semnul crucii (zvastica deţică - getică). Descinzând din mitologie, împăratul Cronos îl lua cu sine, într-o vizită prin Imperiu către miazăzi, pe Marele Preot Thoth şi îi dăruia Egiptul. În Tăbliţele de smarald ale acestui „zalmoxe egiptean” descifrăm parte a înţelepciunii strămoşilor carpatini primordiali. Peste timp, evreii, sclavi ai faraonului adorator al Celui de Sus, îşi vor începe revolta antiegipteană prin dezicerea de zeul acestora devenit Ra (Strălucitorul) şi se vor pune sub protecţia lui Yahwe. Mai apoi, conflictul dintre rabinii mozaici şi „Frăţia Celui Ales” (esenieni) se va solda, în doctrina lor, cu deposedarea Împăratului Ceresc al Crucii carpatine de sacralitate prin atribuirea numelui Său blasfemicei făpturi pământene a lui Isus, ce se pretindea trimis al Cerului, dar cu acest statut având demnitate inferioară Yelohimilor. De aici va mai fi un pas până la inventarea iudeo-creştinismului prin care feciorul Mariei, fiul dumnezeiesc “născut şi nu făcut”, îl va profana, cu omenescul său în cadrul Trinităţii, pe Unicul de Sus - simbol al creştinismului monoteist zalmoxian. Mai concret, în locul Celui de Sus – Unicul, prin iudeo-creştinismul lor, mozaicii şi grecii oferă omenirii un Isus pământean (De Jos) drept cale a mântuirii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate