agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-04-23 | |
Motto: Orice afirmație trebuie sprijinită pe argumente logice.
S-a strecurat în gândirile superficiale și, prin contaminare, din păcate și în conștiințele departe de a fi astfel numite, convingerea ca în balada “Miorița” (cunoscută îndeosebi prin varianta culeasă de Alecsandri și analizata în gimnaziu) baciul moldovean este emblema lașității. Și nu doar a tagmei lui, ci, prin extensie, a întregii nații românești. Care sunt argumentele, nu se precizează de către cei care aruncă, fără discernământ, asupra nefericitului oier moldovean această « anatema ». Dacă e să vorbim despre lașitatea poporului roman, alăturarea ar trebui făcută nu cu personajul baladei, ci căutată în însuși comportamentul nostru de-a lungul întregii istorii rostogolite peste « spațiul mioritic », iar azi în indolenta, toleranța față de nulitățile care ne decid destinul în numele unei jalnice democrații. Revenind la tânărul cioban victimizat, eroarea pe care o pun în circulație cei mai sus pomeniți stă în faptul că ei urmăresc și sunt interesați de firul epic, narativ al baladei (de altfel expus doar succint) și, ignorând caracterul preponderent liric al acesteia, așteaptă o derulare de întâmplări palpitante (după cele dezvăluite de năzdravana mioara), recte încleștarea dramatica intre cei trei păcurari. Or, niciunul dintre autorii anonimi ai niciunei variante (din cele peste 1000) a « Mioriței » nu a fost preocupat de vreo confruntare dramatica (exista destule creații literare românești pe această tema). Intenția lor a fost să zugrăvească evenimentul « moarte » , indiferent de mobilul ei, în culorile unei nunți de proporții cosmice. Trecerea brusca de la epic la liric în aceasta poezie i-a derutat și nemulțumit pe unii mai sangvino-colerici care s-au grăbit sa pună stigmatul lașității pe « fruntea » bietului moldovean, fără să ia aminte la semnificația versului-cheie : « și de-a fi să mor ». Verbul « a fi » este un viitor popular cu auxiliarul « a » egal cu literarul « va » și are sensul « se va întâmpla ». Conjuncția « de », sinonimă cu « dacă » : « dacă se va întâmpla », conferă verbului nuanța prezumptivă exprimând o supoziție, o eventualitate a morții și nicidecum o certitudine. Ca certitudine versul ar fi trebuit să se înscrie pe alt tip de propoziție decât cel condițional, eventual pe unul temporal : « după ce va fi să mor ». Dar, probabil, că și așa omorul ar trebui analizat în logica întregului text al baladei. Prezumția verbului « să mor » lasă la imaginația ascultător-cititorului scenariul scurs intre dezvăluirile făcute de mioara și « testamentul literar » al ciobanului. Daca acest păstor « mai ortoman », care a stârnit invidie și gând de omor în ceilalți doi fârtați întru oierit, s-ar fi temut, probabil ar fi urmat sfatul oiței și , chemându-și aproape câinele « cel mai frățesc », s-ar fi retras la « negru zăvoi » despărțindu-se de dușmanii lui de moarte. Cum însă nimic nu lasă a se întrevedea un astfel de subterfugiu, rămâne să admitem că el și-a continuat drumul alături de ceilalți doi, nu fără să nesocotească probabilitatea de a le cădea victimă într-o confruntare, una de forțe inegale numeric, sau printr-o mișelie. (În alte variante ungureanul și vrânceanul ni se înfățișează înarmați cu pumnale si pistoale). Această interpretare se apropie cel mai mult de realitatea că toți acei creatori anonimi au avut intenția nu să facă din personaj un supra-erou (căruia nimic nu-i poate sta în cale, cum îndeobște se întâmplă in baladele si basmele noastre) ci să pună în scenă unul dintre cei mai verosimili eroi principali din literatura. Dacă am accepta ideea lașității ar însemna că asistam la cea mai insolită apologie a lașității unui personaj, și încă unul pozitiv, lucru nemaiîntâlnit în vreo creație literara autohtona. Apoi, cum de atâția exegeți ai folclorului romanesc au convenit că « Miorița » reprezintă capodopera literaturii noastre populare ? Nicăieri în baladă nu se resimte că autorii ei îl dezavuează, îl condamnă pe pastorul « las », cum ar fi fost, de altfel, firesc. Si asta, repet, deoarece nu a existat propensiune către acțiuni cu suspans, ci către conturarea unei « lumini » în care poate fi interpretată întunecata moarte. Morții, enigma care frământă mintea omeneasca dintotdeauna, măiestria populara i-a conferit aici atributele , ridicate la rang de teluric si cosmicitate, ale celui mai fericit moment din viața individului : NUNTA. Ideea « moarte egal lumina » o vedem preluata si de poeți consacrați precum Coșbuc in «Ceahlăul » : « Naturo, in mormântul meu / E totul cald, ca e lumina”, ori Eminescu - în elegia “Mai am un singur dor”: “...Când n-oi mai fi pribeag/ Luceferi, ce răsar/ Din umbra de cetini,/ Fiindu-mi prietini/ O sa-mi zâmbească iar ». Și atunci mă întreb, de unde ideea aceasta a lașității mioritice chiar în cugetele unor contemporani a căror inteligență nu poate fi contestată ? Te poate consola gândul că uneori înseși geniile fac erori ? Unul dintre remarcabilii critici literari, Ion Rotaru, face următoarea afirmație in studiul « Analize literare si stilistice » : « … și împăcat cu destinul nu-și ia masuri de împotrivire spre a supraviețui, din contra își face un fel de testament ». Nu-mi dau seama în numele căror argumente afirma criticul că pastorul nu și-a luat măsurile de împotrivire, încurajându-i in felul acesta pe cei ce studiază critică literara să accepte ideea capitularii benevole ab initio în fața primejdiei. Iată, spre finalul strădaniei de « reabilitare » a oierului moldovean, si argumentul decisiv cuprins in versurile unei alte variante a baladei (« Poezii populare românești » - culegere de Ion Nijloveanu, Ed. Minerva, București 1989, pagina 225) : « …Dar de s-o-ntâmpla/ Sa caz printre stânci/ De ei dus in brânci » Făcând abstracție de toate celelalte variante ale operei (neaflate la îndemâna tuturor), amatorii de peripeții, de epic palpitant ar putea umple cu imaginația, (scoțând din calcul lașitatea ciobănașului) timpul scurs de după avertismentul mioarei sau l-ar putea, la fel de bine, umple cu destinul lui Nechifor Lipan din « Baltagul » lui Sadoveanu. Se știe că romanul are ca motto versurile din « Miorița » : « Stăpâne, stăpâne/ Mai cheama și-un câne ». Sadoveanu s-a inspirat pentru scrierea sa din partea finală a baladei în care « măicuța bătrâna » își caută înnebunită de durere fiul neîntors acasă cu oile la vremea de după semnele știute de familiile păstorești. Nici măcar romancierul nu s-a lăsat sedus de relatarea destinului tragic al lui Nechifor Lipan (omorul său e reconstituit de unul dintre cei doi ucigași). Pe autor îl atrage să detalieze odiseea căutării osemintelor unui soț și tată cu demascarea criminalilor. Dacă e să revin la ideea de prezumție a omorului dedusă din « și de-a fi să mor », de ce imaginația ar exclude ipoteza supraviețuirii moldoveanului în urma confruntării desfășurate cu inteligentă, pricepere, de vreme ce este prevenit asupra omorului ? Dar că el, lucid, luând in calcul și varianta morții sale după o aprigă luptă, pe de o parte apelează, prin mioara, la fârtații lui, in numele unui dram de omenie, pentru o îngropăciune creștinească, pe de alta parte ii cere năzdravanei să menajeze suferințele măicuței lui printr-o deformare voalată a adevărului. Însă tocmai această denaturare eudemonistică a unui adevăr crud constituie esența baladei, scopul urmărit de creatorii ei populari. Dintr-o astfel de pledoarie s-ar putea naște întrebarea de ce, dacă autorii baladei au dorit să-i dea morții chip alegoric, au recurs la imaginația unui păstor și la o tentativă de asasinat care să producă scenarii printre analiști si cititori ? Răspunsul este simplu : imaginea morții este țesută aici din componente ale naturii, de proporții cerești, natura pe care nimeni altcineva n-o resimte mai aproape de trup și suflet decât păstorul. Iar pretextul asasinatului nu era de omis de vreme ce în transhumantă numeroase crime de acest fel se săvârșesc în numele invidiei și al lăcomiei. Stigmatul lașității moldoveanului mioritic este de dată relativ recentă. S-a propagat nepermis de mult începând cu momentul intrării în declin a interesului pentru lectura cărților și, din nepăsare, tolerăm și asta ca multe altele. Din ipotezele lansate de mine aici privind omorul ori supraviețuirea ciobănașului nu încurajez niciuna, acestea fiind scenarii irelevante in baladă. Le-am detaliat de dragul demonstrației și al argumentului împotriva unei taxări nedrepte și nesusținute a unui personaj emblematic prin realismul si sensibilitatea lui și, nu în ultimul rând, am făcut-o pentru a satisface curiozitățile celor ce caută completări acolo unde ele nu își au rostul. Când un mare cărturar precum Nicolae Steinhardt, în consonanță cu un mare filosof și literat ca Lucian Blaga, lansează verdictul : « Ce nu înseamnă « Miorița » : resemnare, fatalism, chemarea morții, pasivitate, pesimism… » ("Jurnalul fericirii" , 2005, pag 365), mai cutezi să interpretezi altfel semnificațiile baladei ? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate