Aş vorbi despre om, despre noi, despre lumea care ne înconjoară în cuvinte simple, ca să fiu sigur că nu greşesc, nu spun prostii şi că sunt înţeles de oamenii neştiutori; ceilalţi, ştiutorii neavând poate nevoie să-i învăţ ceva.
Privind sofisticatele teorii şi jonglerii verbale uluitoare cu cuvinte dificile, culturale abstracte ale marilor scriitori, susţinute de cunoştinţe largi în multe domenii îmi dau seama de două lucruri: unii nu cunosc adevărul şi vorbesc despre alte lucruri, corect, drăguţ, interesant. Alţii vorbesc despre adevăr dar nu ştiu dacă adevărul e cunoscut de ei sau nu ştiu cât timp nici măcar eu cel mai bun scriitor şi gânditor de pe glob, din toate timpurile nu pot uşor dovedi că ştiu adevărul.
Poate când am deschis ochii am creat universul văzându-l, sunt singurul lui privitor ascuns chiar în spatele ochilor mei, deci cui apare acest univers, cine altul să-l creeze în afară de mine?
Devin uşor filozofic, sper să nu alunec în limbajul sofisticat al marilor scriitori că aş face subiectul prea încâlcit şi nu l-aş putea lămuri şi nici nu aş mai fi înţeles de altcineva.
Poate adormind am distrus universul, căci în somn nimeni altul nu mai vede universul meu, el nu apare nimănui, nu mai există, cum nu mai exist nici eu, care dormind, nu mai ştiu de mine. Ceilalţi deci cu atât mai puţin nu există în somnul meu.
Dar a spune că tu creezi şi distrugi universul e poate o nebunie cât timp nu poţi crea o galaxie sau muta un munte măcar doi paşi mai încolo.
Deci nu mă aventurez mai departe şi nu pretind că aş crea universul. Însă ce am spus adineauri e adevărul, nu o teorie fictivă construită şi îndopată cu ipoteze, noţiuni complexe sau prea abstracte specifice filozofiei şi literaturii avansate, care sunt greu de dovedit, înţeles, crezut.
Bătălia aceasta pentru adevăr frământă acum mintea majorităţii filozofilor, scriitorilor, gânditorilor, artiştilor, oamenilor de cultură, toţi întrebăm obsesiv: ce e adevărul?
Doar sinceritate, justeţe, corectitudine?
Poate da, poate nu, poate da şi nu.
Deci ar fi greu să duelăm cu somităţi precum Immanuel Kant, Ernest Hemingway, Albert Camus şi alţii pe tema adevărului, mai ales că avem opinii diferite, pentru că dânşii sunt oameni isteţi cu un limbaj complex, finisat, educat, sofisticat şi e greu să-i învingi cu acel: iată, adevărul e acesta din eseul meu şi nu cel din discursul vostru.
Eu zic să ocolim problema, nu voi face o polemică cu nimeni, mă bucur totuşi că am reuşit să pescuiesc un limbaj mai academic, cu oarecare aspect literar, necesar şi specific unui eseu filozofic sau nefilozofic avansat despre adevăr.
De obicei fac pe neştiutorul, vorbind stângaci şi cu greşeli ca să nu par scriitor, isteţ sau deosebit dar şi ca să sar peste capcanele lingvistice sau gramaticale strecurate de oameni perfizi în limba română şi în dicţionarul ei, pe care îl voi rescrie corect cândva, excluzând cuvintele numeroase cu subânţelesuri de curvie şi de agresivitate din el.
Deci aici nu voi scoate sabia cuvântului meu ideal şi omniscient secret, ci voi vorbi la nivel mediu, semiacademic, suficient pentru a fi înţeles şi a descrie adevărul.
Poate murim mâine, ce rămâne apoi şi dacă rămâne adevărul scriitorilor, filozofilor va fi veşnic el? Cui va rămâne, ţie nu, mie nu, că suntem morţi demult, deci cui altcuiva, că nu mai există nimeni şi nimeni nu îl mai vede pe el, Adevărul, desigur morţii nu văd nimic pentru că nu există.
Presupunând că nu e veşnic adevărul, ce folos avem din el căci şi el va dispare şi nimic nu mai rămâne, nu mai avem nimic şi nu are rost acest adevăr efemer, nefolositor, muribund şi mort demult, dispărut de milenii şi eternităţi.
Deci discuţia asta despre adevărul efemer nu are sens, aşadar discutăm despre un adevăr veşnic, despre eternitate, adică despre Idealul universului, lumii, omului, realităţii, numit şi desăvârşire.
Sigur că oricine ar fi mulţumit cu un adevăr veşnic, nu e o problemă dacă ar fi greşit să-l căutăm şi dacă îl obţinem totuşi.
Deci avem portretul robot al suspectului, căutăm un tip sincer numit adevăr, care e etern şi care e Idealul, cercul suspecţilor se restrânge, adevărul a apărut parţial, îi vedem umbra.
Dar după ce mor mai văd ceva, mai simt ceva, adevăr sau neadevăr? Nu, nu văd nimic, nu ştiu nimic nu simt nimic, sunt mort, ăsta e exerciţiul unic al unor mari gânditori şi scriitori, studiul morţii, cvasifilozofic aş spune, nu ne-au spus ce e adevărul.
Bun, Ernest Hemingway, Sarah Kane, Virginia Woolf, mulţi savanţi, scriitori, artişti, gânditori renumiţi s-au sinucis sperând să găsească în moarte, murind adevărul.
E adevărul moartea?
Poate fi, murind scapi de griji, dureri, obligaţii, nevoi, mizerii şi scapi de tine însuţi dacă te deranjezi pe tine sau nu te placi. Dar dacă totuşi nu ai găsit adevărul murind?
Totdeauna am avut senzaţia că se ascunde altceva, obscur şi secret în Don Quijote a lui Cervantes, cea mai citită şi mai vândută carte a omenirii alături de cartea lui Charles Dickens.
Deci Don Quijote era un visător, adică era somnul cel plin de vis, care confunda realitatea adică adevărul cu tot felul de închipuiri naive, adică cu neadevărul. Este povestea oricărui om, iar somnul lui Don Quijote e moartea, adevărul.
Această decriptare a cărţii lui Cervantes e o premieră, o ştiu doar eu, iar unii scriitori au ratat-o de puţin în recenzii, iar ceilalţi au ratat-o complet, toţi.
Deci murind noi, apare sau rămâne nimicul, unde nimeni şi nimic nu rămâne şi nu există, totul trece şi dispare, aşa cum clar şi corect explică Scrisoarea a 3-a a lui Eminescu.
Deci adevărul ar fi nimicul, nefiinţa?
Dar cine poate vedea, arăta nefiinţa, nimicul, cum să descrii sau să arăţi nimicul dacă el nu există? Prin ce să îl descrii dacă el nu are nimic şi nu e nimic?
Mai mult, cine să vadă şi să descrie nimicul după moartea omului dacă omul a dispărut şi nimeni nu mai există?
Deci Adevărul adică Idealul e mai nimic decât nimicul, seamănă cel mai bine cu nimicul dar nu e nimicul.
Adevărul e o enigmă, o asemănare cu nimicul care nu e nimicul şi care nu poate fi descrisă, adevărul nu poate fi înţeles sau întâlnit de om.
Am dat o explicaţie, o descriere a adevărului, a unui adevăr simplu, real practic, sigur, dovedit, aşa cum se vede şi cum apare oricărui om în univers, în om, în cunoaştere.
Dacă vrei adevărul, eşti obligat să îl descrii ca mine, eu ţi-am arătat cu degetul adevărul, realitatea vizibilă chiar înaintea ochilor tăi, aşa cum îl vedem toţi.
Dacă vrei să te joci cu adevărul şi cu vorbele, atunci poţi citi sau scrie orice alte teorii ale tale sau ale oricui despre adevăr dar nu vei găsi adevărul şi asta e foarte periculos şi dureros pentru om.
De ce avem nevoie de adevăr?
Păi când mergi pe potecă dacă vezi o groapă, foarte simplu ai nevoie de adevăr care să îţi spună dacă e adevărat că aia e sau nu groapă ca să nu cazi în ea, ca nebunul.
Adică isteţul ştie adevărul, iar cine nu ştie adevărul sau îl evită e nebun şi suferă, fiind orb, lipsit de lumina adevărului cu care vezi şi înţelegi tot şi toate.
Deci Idealul, adică adevărul e lucrul cel mai important din univers şi fie că vor, fie că nu vor, toate fiinţele caută mereu adevărul în tot ce fac şi gândesc.
Iată şi eu l-am căutat toată viaţa, de aia m-am făcut filozof şi îl caut şi în acest text.
Adevărul este scopul unic şi cel mai mare al gânditorului, numit de unii şi filozof, dar care are voie să fie şi matematician sau alt fel de gânditor decât doar filozof.
Dar matematica e ştiinţa exactităţii, adică a adevărului, e adevărul, exprimat în numere şi forme geometrice, care sunt tot numere. Deci adevărul e un număr, numărul zero, care înseamnă şi infinit, deci avem Adevăr egal zero egal infinit.
Mi-a fost mai greu să găsesc cuvintele cu care să vă spun adevărul decât să aflu adevărul.
Despre adevăr însă nu se poate spune nimic, el e asemeni tăcerii, morţii, nimicului, care nu pot fi descrise în cuvinte, nu pot fi văzute, prinse între degete.
Singura fiinţă cu care am reuşit parţial să spun omenirii aceste lucruri este actriţa Oana Pellea, fiica lui Amza Pellea cel isteţ, iată de ce am spus că ea e după mine, cel mai mare scriitor şi filozof de pe glob. Deci e şi cel mai bun actor de pe glob, deci poate juca în superproducţiile cu cei mai buni actori de pe glob despre care v-am vorbit în celălalt text al meu de la poezie.ro.
Cred sincer că am spus ce e adevărul şi de aceea cred că acesta e cel mai important text şi lucru al omenirii, din trecutul şi viitorul omenirii şi din cunoaşterea omenirii, din univers, din orice şi de oriunde.
Bănuiesc că nici una din nenumăratele civilizaţii extraterestre ale universului nu ştie ce e adevărul, dar m-aş bucura să ştie.
Acum omenirea ştie adevărul, citind acest text şi aflând adevărul care e finalul, apogeul, vârful, scopul cel mai important al filozofiei, ştiinţelor, artei, cunoaşterii, gândirii, literaturii, omenirii şi universului.
Idealul înseamnă desăvârşire, e adevărul şi înseamnă şi „cel mai bun” adică binele sau campionul, adică cel mai bun dintre toţi şi dintre toate, campionul în toate şi al tuturor aflat deasupra tuturor.
N-aş spune că adevărul creează sau nu universul, el nu face asta şi nu face nimic altceva, dar universul există doar prin adevăr şi dispare în adevăr, singurul prieten şi salvator şi apărător al tău şi al meu.
Tot şi toate dispar în univers, distruse de timp, dispar şi mor fiinţele, oamenii, planetele, stelele, galaxiile, materia, energia, fiind mereu în schimbare, transformare, fiind mereu înlocuite cu materii noi şi energii noi, stele noi. Deci dacă totul dispare în univers, dacă totul este trecător, dacă nimic nu rămâne, dacă scoatem tot din univers ce rămâne?
Nu rămâne nimic după ce toate au murit, rămâne doar nimicul, iar idealul, adevărul îl putem găsi şi păstra doar în ce rămâne veşnic, în nimicul care rămâne etern, unic supravieţuitor. Acest lucru e simplu şi evident, atât de evident încât eu l-aş accepta şi fără dovezile ce vi le-am dat.
Idealul e adevărul dar e mai mult decât adevărul, idealul e desăvârşirea, campionul, cel mai bun. De aceea eu aş numi adevărul mai corect, direct Idealul.
În viaţă, în practică a căuta idealul înseamnă, ca om şi gânditor a fi om ideal, desăvârşit în toate, a face ideal numai lucrurile ideale, a gândi ideal, a încerca să exprimi Idealul în tot şi toate.
Deci asta înseamnă a adăuga cât mai mult ideal în viaţă şi în orice şi a adăuga cât mai puţin din celelalte.
Înseamnă a te autodepăşi mereu, a fi campion în toate.
Însă omul nu e o idee, ci o materie plină de greşeli şi neputinţe, lipsuri.
De aceea cred că omul nu poate găsi, vedea sau fi Idealul, dar poate deveni om ideal, adică omul care dintre toţi oamenii seamănă cel mai bine cu idealul. M-aş bucura ca omul să fie Idealul, dar după o viaţă de studiu al acestui subiect am înţeles că nu se poate.