Infidelitatea emoțională în dragoste pornește de la o infatuare a minții unuia dintre parteneri de a încerca noi experiențe de extaz extrarelațional în stimularea și diversificarea egoismului personal. E ca și cum în lumea asta ticsită de obstacole ai încerca cele din urmă extazuri multiplicate care ți-au fost anume sortite. Dacă nu poți elimina acest strat superficial al gândirii din interior, te afli deja în imposibilitatea de a-ți (re)direcționa sentimentul intens către cel de lângă tine. Lăuntric, suferi o fractură a unui fenomen complex care se destramă între suferință și boală ceva mai târziu.
Acest dezechilibru îți consumă puritatea interioară, procesul final fiind determinarea deliberată de a face următorul pas către infidelitatea fizică. Ceea ce este o certitudine, este că niciodată nu vei mai fi ceea ce ai fost la început: între planul emoțional și cel fizic se instaurează în cele mai multe cazuri haosul generat de o lumină demonică ce te va schimba pentru totdeauna. Relația care luase odinioară avânt consistent spre finalizarea unor idealuri comune, se curmă brusc: doi-ul lichidează totul până la singularul absolut, capabil să lase cicatrici adânci ce duc la o transfigurare viitoare fără precedent. Cu siguranță unul a pierdut totul pentru nimic numai pentru simplul fapt că s-a legat sincer de celălalt, întrebându-se dacă își poate permite să vorbească despre viață în al douăsprezecelea ceas unde poate aduna sau pierde și ultima forța necesară de a reveni la cotidian și a se (re)conecta la viață. În această adâncire se destramă totul până la nimic, și trebuie să cobori până la o formă de cenușă ca să speri la o excelentă urcare. Poți reveni la altă iubire în care să-ți ascunzi marea nebunie a iubirii de altădată, poți reveni să te impresionezi pe tine în interior, să te identifici cu noua iubire până la ultima expresie, dar niciodată nu vei avea aceea inocență de altădată. Niciodată nu vei avea o unitate perfectă cu tine însuți.
De fapt, ce ar avea valoare fără puțină nebunie în care să devii centrul infantil al purității ?Nu poți înțelege niciodată suferința unuia dacă n- ai trăit o vreme cu fața ascunsă în palme, uneori strângând degetele atât de încordat ca să nu mai vorbești cu tine însuți despre singurătate, despre arșița interioară rezultată din procesul izolării tale față de tine însuți.
Singurătatea neagă o parte din tine pentru că acea parte este a pământului. Cealaltă parte este a spiritului și aparține cerescului, parte formată din instanță și neant sau triumful suprem al luminii.
Deznădejdea este o stare cerebrală în care și partea cerească trăiește durerea a cărei profunzime duce până la momentul absent al gândirii, încordat cu disperarea, dar nu-și pierde lumina. Deși convulsiile sunt vii, ele nu pot stăvili lumina părții cerești.
Ca și dragostea, spiritul din lumină a venit, în lumină se întoarce, căutându-și esența și eternul în adâncimea luminii.

- 25 decembrie 2000 -

publicat de Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,
cartea Cuvântul deschide gândul omului