Un merit de necontestat al noilor tehnologii (care se află într-o continuă schimbare și îmbunătățire din punct de vedere tehnic și, astfel, sunt tot timpul „noi”) este acela de a ne fi pus sub lupă defectele și limitele gândirii umane. De fapt, acest aspect reprezintă atât un merit, cât și o vină. Ca un produs secundar al bunei lor funcționări, vina este aceea de a le fi oferit inamicilor rațiunii instrumentele necesare proliferării.

Tehnologia informației, prin permanentizarea schimbului de opinii și diseminării de mesaje la orice oră din zi, a adus mai aproape de întreaga lume modelele de negândire ale celor care își expun opiniile cu înverșunare, dar nu gândesc înainte să opineze, ale celor care se bazează exclusiv pe intuiție și nu depun nici cele mai mici eforturi de a trece printr-un filtru critic orice idee cu care intră în contact, ale celor care se opresc din adresat întrebări atunci când ajung la prima versiune a realității care pare să aibă sens, dar care s-ar dovedi falsă la o privire mai atentă. Și cei mai mulți dintre ei se încadrează în tipologia „idioților utili” - persoane care n-au reușit să descopere mecanismul gândirii critice sau, pur și simplu, au trecut prin sistemul de învățământ ca apa prin sită (din vina lor sau din vina sistemului care i-a abandonat, voit sau nu), dar cărora anumite părți interesate caută să le modelează percepțiile cu mesaje atent elaborate. Tot mai mulți astfel de oameni se alătură tagmei celor care joacă intens la bursa zvonurilor, transplantată din cadrul familial al comunităților restrânse, izolate unele de altele, și stocată în baze de date sau urcată în „cloud”, unde s-a transformat într-un almanah de teorii ale conspirației, dispunând de o acoperire globală. Și prin acest almanah, profitându-se de instantaneitatea noilor mijloace de comunicare, se creează un zgomot de fond asurzitor, în special prin răspândirea fricii și alimentarea mefienței cu privire la concepte precum „democrație”, „reprezentativitate”, „diviziunea muncii”, „autoritatea expertului” etc., pentru ca informațiile oficiale, informațiile transmise de experți, să fie cât mai împinse în fundal, dacă nu chiar substituite de teorii halucinante. Ca atare, luptele celor care contribuie la almanahul de teorii ale conspirației cu promotorii științei (profesioniști sau amatori) se dau pe mai multe paliere și au în spate mize cât se poate de concrete, politice și economice, făcând parte dintr-un război informațional, dar nelimitându-se la acesta, purtat de regimurile autoritare împotriva societăților democratice și drepturilor omului. Aceste lupte depășesc cu mult în amploare interesele unor persoane fizice care vor să vândă legături de speranță cu aromă de pătrunjel ca leacuri universale pentru toate „boalele” (care, de altfel, se propagă în paralel cu manipularea instituționalizată).

Odată dependenți de materialele din acest almanah de teorii ale conspirației, având gândirea captivă într-un univers de simboluri gata să-i seducă și să le hrănească orgoliul, oamenii vor putea să acceseze din ce în ce mai greu idei simple, dar adevărate. Un exemplu de astfel de idei ar consta în faptul că orice societate organizată, care este sau care vrea să ajungă prosperă, funcționează și poate funcționa doar printr-o serie de reguli general acceptate și atitudini îndelung cultivate prin socializare, cum ar fi compromisul și cedarea unei mici părți din libertățile personale pentru a putea conviețui în pace și armonie alături de mii, sute de mii sau milioane de semeni, în cadrul așezărilor umane de diferite dimensiuni - o astfel de manieră pragmatică de a pune problema nu este accesibilă celor suferind de mania persecuției, care virează constant spre calea minimei rezistențe și văd o amenințare în orice se întâmplă în jurul lor. Un alt exemplu de idee simplă, dar palpabilă, se regăsește în conștientizarea că, de-a lungul istoriei omenirii, diviziunea muncii a creat specializare în interiorul societăților și, prin urmare, a condus la o dezvoltare continuă a patrimoniului cultural al lui homo sapiens, dar că presupoziția funcționării pe termen lung a acestei diviziuni a muncii o constituie încrederea (în limite rezonabile și niciodată fără precauție) în autoritatea expertului. Dacă pornim de la premisa că nici un avocat nu ne poate reprezenta atât de bine pe cât este capabil de a o face și ne gândim în permanență că toți vor să ne escrocheze, nu putem trăi într-o societate. Dacă pornim de la premisa că nici un om de știință nu-și va pune cunoștințele și inteligența în slujba omenirii pentru a crea un vaccin sigur, de exemplu, nu putem trăi într-o societate. Dacă pornim de la premisa că nici un politician nu dorește să reprezinte conform competențelor sale oamenii pe care este chemat să-i reprezinte, nu putem trăi într-o societate. Și exemplele pot continua.

Modelele de negândire propagate prin intermediul almanahului de teorii ale conspirației, care are o acoperire globală și speculează viteza de circulație a informației, caută să dinamiteze tocmai esența traiului în comun într-o societate democratică, anume încrederea în concepte precum „reprezentativitate”, „diviziunea muncii” etc., fără de care o astfel de societate nu există și nu poate exista, răsturnând raportul dintre regulă și excepție, lucrându-și adepții la nivel de percepție și insuflându-le sentimentul că totul este o potemkiniadă și că nimic nu este adevărat. În cele din urmă, modelele de negândire insistă asupra punctelor slabe sau defectelor inerente unei societăți democratice (în calitatea sa de sistem imperfect), ocultându-i astfel punctele forte sau meritele.