Femeia cu aripi
l-a însoțit pe tânăr în autobuz.
Aripile noi doar tânărul le vedea.
Amândoi sobri încât autobuzul părea că merge pe caldarâmul din piatră cubică
cu pedalele
ca și când roțile sale s-ar fi târât înfrânate cu teamă ca șoferul să nu le spulbere idila.
Conductorul vigilent
ca un transfug ce duce îngreunat iubiri din alt răsărit
privea în oglindă, le admira corpurile tinere, îi privea fix de parcă i-ar fi dezbrăcat.
Ei neglijau să răspundă privirilor agere cu care întreaga lume părea să-i privească.
Nu aveau habar de nimic doar se iubeau, erau imaculați.
Atât de puri încât soarele le zâmbea lor ca ei să rețină cât mai mult din căldura lui,
pe care astrul ar fi transmis-o și altora dacă aceștia ar fi dorit-o.
Dar ceilalți viețuiau preocupați de gânduri.
Autobuzul ca un spoliator se târa pe asfaltul greu încercat .