Afectivitatea este o componentă fundamentală în psihicul unui om la fel de importantă precum conștiința.
Oamenii cei mai afectuoși au fost crescuți într-un mediu familial plin de iubire, s-au bucurat de grijă și atenție deosebită.
Oamenii afectuoși denotă o creștere și o dezvoltare personală considerabile, este un rezultat al conexiunii cu frumusețile naturii, ale universului, sunt constant în interacțiune cu oamenii pozitivi, care degajă energie fenomenală, pe care îi iau ca modele, pe care îi admiră.
Oamenii lipsiți de afectivitate sunt oameni care au o gândire rece, cu sentimente superficiale, cu o trăire lacuniară, sunt oamenii care au crescut cu traume psihice și fizice, sunt plini de răni în suflet și psihic.
Afectivitatea este un neîntrerupt șuvoi de manifestări interioare dar și exterioare, reprezintă o căutare continuă de bucurie, de entuziasm creator.
A fi afectuos nu înseamnă a fi slab, dimpotrivă denotă un caracter puternic, cu un bun control al minții, reflectă o manieră elegantă de educație, de moralitate, de etică.
Perseverența cu care un om decide continuu să evolueze în plan familial, profesional, social, reflectă afecțiune considerabilă pentru valorile culturale și spirituale ale umanității, reușesc întotdeauna să își realizeze dorințele, visurile, au căile spre succes deschise pentru a fi străbătute cu mult curaj, cu moral crescut.
Oamenii afectuoși denotă calități fenomenale, ca empatia, toleranța, înțelegerea realităților interioare și exterioare și nu în ultimul rând sunt plini de compasiune pentru cei defavorizați.
În mare parte oamenii devin afectuoși veritabili în perioada pubertății, când se îndrăgostesc puternic și își manifestă tandrețea cu intensitate maximă.
Se spune că prima iubire nu se uită niciodată, pentru că este trăită cu inimă, cu trup, cu suflet și spirit., zburdă fericiți fluturii prin stomac, prin sânge, generând hormonii fericirii.
Mai târziu iubirea devine mult prea rațională și își pierde din vraja primei îndrăgostiri.
Procesul afectivității reglează în mod semnificativ conduita umană, reflectă un proces de trăiri subiective de o anumită intensitate, de o anumită durată, reflectă dinamica motivațională a trăirilor interioare în raport cu evenimentele exterioare, la care omul interacționează, este integrat.
Afectivitatea susține activitatea creierului, proces care creează imagini, idei, concepte, generează energii care asigura reușitele pe plan profesional și social.
Când tensiunea afectivă scade se ajunge la situația de indiferență, de insensibilitate și se reduce îngrijorătot de mult potențialul creator și salvator, acela de a rezolva noile probleme, noile conflicte socio- profesionale și chiar familiale.
Afectivitatea este una dintre cele mai sublime mai minunate trăiri care generează fericire și vitalitate lungă, cum s-ar spune cu alte cuvinte generează tinerețe fără bătrânețe.
Afectivitatea este creată în funcție de convingeri, de pasiuni, de motive superioare prezente în vârful piramidei lui A . Maslow.
Motivele afective sunt procese pasionale, condensate, cristalizate, în funcție de interesele la care omul a convers, a aspirat.
Prin afectivitate oamenii își formează o memorie a amintirilor frumoase, minunate, a trăirilor care le-au produs fericiri inimaginabile, extaze, revelații, vrajă.
Este adevărat că uneori dispozițiile afective sunt vagi, în comparație cu emoțiile superioare idilice care sunt clare, evidente precise.
Cu siguranță omul își acordă spațiu și timp pentru ca procesul de afectivitate șă evolueze până la cel mai înalt nivel.
Oamenii al căror proces de afectivitate este redus se mai numesc și oameni săraci cu duhul.