Din când în când gândurile ți-o iau razna prin cap și ajungi pe la 40 – 50 de ani să te scapi ocazional în butoiul cu melancolie al amintirilor cu iz de tinerețe, tinerețe pe care o simți depărtându-se din ce în ce mai mult de tine. Îmi spun mereu că e timpul să-mi aștern gândurile pe hârtie dar din amânare în amânare am ajuns la 50 de ani și tot n-am făcut-o, pană acum când... iată-le!

Cred că cele mai marcante amintiri, pe lângă unele momente cheie ale copilăriei, sunt amintirile legate de prima dragoste. Parcă și acum aud primul telefon primit de la ea cu 25 de ani in urmă, se străduia sa mă convingă că îi place de mine și că dacă aș fi interesat să o întâlnesc, sentimentul ar putea fi reciproc. Țineam în mână receptorul vechiului telefon bleu cu disc și mă fâstâceam neștiind ce să cred, că e o gluma proastă a vreunui prieten ori chiar este adevărat. Când mi-a spus că am o voce sexy la telefon, m-a convins, micul narcisist pe care toți îl avem ascuns în noi a luat controlul deși în subconștient știam că este o minciuna sfruntată. Așa a început deci, ea a făcut primul pas iar apoi, în următorii 5 ani ne-am potrivit pașii împreună. Ea minionă, drăguță, îndrăzneață, întreprinzătoare, practică, eu de asemenea drăguț dar timid, expectativ, contemplativ. Se pare totuși că într-adevăr, în unele cazuri contrastele se atrag. În ciuda unor ocazionale mici fricțiuni iminente, pentru mine relația a fost minunată, si a fost prima persoană căreia i-am spus vreodată „te iubesc”.

Am construit cărămidă cu cărămidă amintiri frumoase care vor rămâne pentru totdeauna imprimate în memoria mea cu excepția cazului când dă Alzheimerul peste mine desigur. Inocență, prostie, naivitate, entuziasm, euforie și multe alte aspecte din paleta largă de sentimente pe care le experimentezi când iubești pentru prima dată în viată, pe toate le-am cunoscut cu ea. În timp însă, spiritul ei antreprenorial a început sa se ciocnească tot mai mult cu spiritul meu contemplativ rezultând în despărțire. Clasic nu-i așa?

În prima săptămână fără ea m-am îngrijorat de faptul că nu simt prea mult și mi-am zis că poate nu o mai iubeam. Ceva mai târziu însă, mi-am dat seama că mă înșelam amarnic. La vreo 10 zile m-a lovit un dor de ea pe care nu îl mai întâlnisem niciodată în viață și am făcut tot posibilul să o am din nou lângă mine dar toate încercările mele au eșuat si viața a mers înainte cu mine pierzând cam 10 kile’ în greutate și ea având un nou partener. Nu a trecut prea mult timp pană ce și eu am găsit o nouă parteneră. La trei luni de la despărțire, telefonul bleu cu disc a sunat din nou iar acum ea mă ruga sa fim din nou împreună dar, într-un acces de imbecilitate pe care l-am regretat ani și ani, am refuzat din principiu, pentru că eram cu altcineva. Nici acum nu știu încă dacă e mai bine să pui mai presus in viață principiile sau sentimentele, am fost întotdeauna inconsistent în abordare.

Asta a fost tot, am văzut-o pentru prima dată acum 25 de ani, de 20 de ani nu am mai văzut-o deloc. De 15 ani sunt plecat din România, de 10 ani sunt căsătorit, desigur cu altcineva, iar în ultimul timp mă scufund cam des în butoiul cu melancolie după cum spuneam.

Deși mi-e dor încă de acele timpuri, când reflectez mai adânc, îmi dau seama că de fapt e mai bine că s-a terminat așa. Nu sunt misogin dar majoritatea femeilor se transformă in neveste iar noi de altfel ne transformăm in soți. Asta se știe că implică certuri, manifestări nesuferite ale ego-urilor, căutarea misterului pierdut înrădăcinat în faptul că îți cunoști partenerul în cele mai fine detalii fizice și psihice ceea ce rezultă adesea in divorț, trișare sau și mai rău, într-o conviețuire sub semnul tolerării reciproce, lipsită de sentimente puternice.

Deci draga mea, aș concluziona cu următoarea constatare, mă bucur enorm că nu te percep ca pe o nevastă cicălitoare ci ca pe visul poetic de iubire al tinereții nu demult apuse. Ești bandajul de liniște senină pus pe rana deschisă în suflet de nebunia vieții cotidiene. Ca și un bandaj, nu îl folosesc permanent, doar când rănile sângerează. Poezia pe care mi-ai scris-o pe o felicitare de Crăciun încă îmi atinge anumite coarde interioare ale sufletului când o recitesc, iar atunci când privesc pozele cu noi doi tineri si fericiți, văd soarele pe cer chiar dacă afară este ceața si înnorat. Îți mulțumesc că m-ai învățat sa iubesc draga mea!