agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7183 .



Între două joburi, alegem un...serviciu?
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ancris73 ]

2005-10-30  |     | 



Până unde putem merge cu împrumuturile? Lăsăm totul la voia întâmplării? Ne bazăm pe simțul lingvistic al vorbitorilor? Trasăm reguli și metode de adaptare a neologismelor? Le acceptăm sau le respingem? Care neologisme trebuie acceptate și care trebuie respinse?…

Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deloc ușoare. Desigur, reguli și metode pot fi trasate, dar ca principii generale, ca recomandări, nu ca norme. Să zicem, de pildă, că se stabilește o normă privind adaptarea ortografică obligatorie la limba română a tuturor cuvintelor nou împrumutate. Conform acestei norme, un cuvânt ca “babysitter” ar trebui scris “beibisităr”, “conteiner” ar trebui scris “containăr” etc. Câți dintre vorbitorii limbii române se vor conforma acestei norme? Paradoxal, norma va fi adoptată de două segmente total opuse: segmentul persoanelor cu mai puțină educație, care nu cunosc temeinic limba din care s-a făcut împrumutul – în acest caz adaptarea realizându-se firesc, fără eforturi deosebite – și segmentul persoanelor cu o educație considerabilă, care, deși cunosc temeinic limba respectivă și simțul lor lingvistic se revoltă la scrierea respectivă, se vor adapta – destul de greu – la normă, din dorința de a scrie corect românește, conform normelor stabilite. Majoritatea vorbitorilor vor continua însă să scrie “babysitter”, “conteiner” etc., indiferent de norma respectivă.

Pe de altă parte, dacă împrumuturile sunt lăsate la voia întâmplării, vorbirea curentă – sufocată de neologisme prea abundente și inutile – va impune în timp norme ce vor consolida în limba literară mult prea multe împrumuturi (în speță anglicisme, care câștigă teren periculos de mult) și, in extremis, va transforma limba română într-un idiom hibrid româno-englezesc.

La acest proces contribuie din plin mass media. Indiferent de părerile personale ale noastre, ale tuturor, rolul educativ al școlii slăbește progresiv, el fiind preluat de… mijloacele de comunicare în masă. Situația aceasta merită o analiză separată și poate ar trebui luate urgent măsuri care să reducă această tendință. Însă în democrație, nimeni nu poate impune posturilor de televiziune ce emisiuni să difuzeze. Așa că intoxicarea cu emisiuni de foarte proastă calitate – ca să mă exprim eufemistic – nu va înceta în nici un caz. Iar aceste emisiuni (și nu am în vedere doar emisiunile de divertisment) sunt mijloace de difuzare a unor dubioase comportamente și a unui limbaj pe măsură – plin de greșeli gramaticale, abundent în elemente de jargon și de argou, în împrumuturi aleatorii, inutile, și utilizări greșite ale acestora, – care, inevitabil, sunt luate “de bune” de către telespectatori, mai ales de către cei tineri. “A zis la televizor” este un argument suprem pentru diversele justificări ale tinerei generații, indiferent în ce domeniu, inclusiv în cel al competenței lingvistice.

În a doua jumătate a secolului trecut, Titu Maiorescu s-a angajat într-o luptă de eliminare a neologismelor de prisos. Aceasta a fost una dintre coordonatele stabilite pentru “direcția nouă” și a provocat vii dispute. O puternică tendință în epocă era cea de relatinizare a limbii române, prin introducerea din abundență a unor neologisme de origine latină. Ea a avut ca scop evidențierea caracterului latin al limbii noastre, prea adesea calificată ca fiind o limbă slavă. Intențiile inițiale au fost deci bune, dar au dus inevitabil la exagerări, printre care utopia îmbrățișată de Ion Heliade Rădulescu și Aron Pumnul: eliminarea tuturor cuvintelor slavone.

Soluția propusă de Titu Maiorescu a fost aceasta: păstrarea slavonismelor înrădăcinate, înlocuirea celor pentru care există sinonime de origine latină și evitarea unor neologisme romanice inutile. Astfel, între “blagoslovenie” (de origine slavă), “benedicțiune” (neologism romanic) și “binecuvântare” (de origine latină, format în interiorul limbii române), l-a propus pe acesta din urmă. Este evident care cuvânt a ieșit învingător. Simțul lingvistic al vorbitorilor l-a impus pe “binecuvântare”, în ciuda disputelor filologilor.

Dar aceea a fost o perioadă de puternică efuziune națională a românilor. Putem astăzi să ne bazăm pe acest simț lingvistic? Astăzi, când sentimentele naționale au devenit desuete, când cultivarea limbii române este o poveste, când globalizarea (a se citi americanizarea) impune noi atitudini, noi modele, străine de specificul național? Astăzi, când limba română a devenit o sugativă pentru anglicisme, care intră în limbă nefiltrate în nici un fel, necontrolate la nici un nivel? Astăzi, când “treningăm hostesele” (mulțumesc colegului Corneliu Traian Atanasiu pentru mostra de limbaj), astăzi, când aproape toate denumirile de meserii au fost asimilate de neologisme inutile (make-up artist, hair stylist, merchandiser, manager assistant etc.), care nu îmbogățesc limba, ci o mutilează îngrozitor? Este evident că simțul lingvistic suferă de o cumplită alienare și a luat o direcție greșită: aceea a anglicizării limbii române.

Una dintre direcțiile actuale de evoluție a influențelor lingvistice este următoarea: (limba engleză comună ->) limbaj specializat englezesc -> limbaj specializat românesc -> jargon românesc (-> vocabularul de bază al limbii române). Am pus în paranteză “vocabularul de bază al limbii române” pentru că această “curgere” din limbajul specializat în vocabularul fundamental este o potențialitate. Există cuvinte care rămân în limbajul de specialitate sau se extind numai în jargon și cuvinte care “curg” mai departe în limbajul comun.

Ilustrative în acest sens sunt cuvintele “chat” și “job”.
Limba română prezintă o mare bogăție în câmpul semantic al lui "a discuta": a purta o convorbire, a convorbi, a conversa, a sta la discuții, a purta o discuție, a dialoga, a se întreține, a sta la (o) șuetă, a sta la taclale, a pălăvrăgi, a sta la taifas, a sporovăi, a vorbi, a sta de vorbă / a sta la vorbă, a sta la palavre, a tăifăsui, a flecări, chiar și a vorovi. Fiecare sintagmă în parte are un grad mai mare sau mai mic de specializare, încadrându-se în vocabularul comun, familiar, oficial, arhaic, etc., cu un grad de circulație mai mare sau mai mic.

Iată că, în ciuda bogăției semantice în această arie a vocabularului, cuvântul "chat" și, mai nou, verbul aferent " *a chatui " (cu varianta ortografică “*a cetui”), și-au făcut loc lejer în vocabularul limbii române, impunându-se în sfera jargonului utilizatorilor de internet. Evoluția a lui "chat" și a lui "a cetui" se va produce, probabil, numai în ortografie, căci legile interne ale limbii noastre conduc în final spre scrierea fonetică. Adaptarea a început deja pentru "a cetui", adaptat la scrierea limbii române, și probabil vom asista în curând la transformarea lui chat în "ceat", așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu "aut" (< engl. out), "miting" ( < meeting), etc. Sfera de utilizare va rămâne, totuși, restrânsă la jargonul internet, întrucât concurența în limbajul comun, familiar, sau oficial este, după cum s-a văzut, foarte mare. În concluzie, "chat" va rămâne, cel mai probabil, limitat la sfera jargonului.

La polul opus, cel al cuvintelor extinse în limbajul comun, se situează "job". Se pare că, deși concurența în limba română pentru acest termen este și ea destul de mare, cuvântul s-a impus prin uz, în ciuda seriei sinonimice românești destul de bogate: loc de muncă, slujbă, post, serviciu, funcție. Cum se explică această extindere în limba comună?

În primul rând, firește, prin această tendință de neoprit spre anglicizare, în mare vogă în prezent. În al doilea rând, sintagmele românești concurente prezintă diverse dezavantaje vizavi de englezescul "job". De pildă, o tendință spre o altă specializare (în limba comună "slujbă" face trimitere în primul rând la serviciul religios, "funcție" este mai oficial și implică de obicei noțiunea de "grad"; limbajul familiar îl evită pe "funcție"în vorbirea curentă ca sinonim pentru "serviciu", utilizarea tinzând să se specializeze pentru desemnarea unei funcții de conducere), sau aspectul formal (sintagma "loc de muncă" este prea lungă și deci greoaie și mai puțin utilă). Cuvântul "post", deși prezintă avantajul scurtimii formale, în plan semantic prezintă o polisemie semnificativă (post (1) = loc de observație (pentru o sentinelă); unitate de poliție / jandarmerie; unitate medicală – post sanitar; loc de difuzare pentru emisiuni radiofonice sau de televiziune; funcție, loc de muncă; ansamblu de aparate pentru efectuarea unor operațiuni tehnice – post telefonic) iar în plan formal prezintă și aspectul omonimiei (post (2) = dietă, interdicție religioasă de a mânca alimente de origine animală, perioada în care este valabilă această interdicție), ceea ce reclamă specializarea unor alte cuvinte pentru diverse sensuri, unde este posibil.

Termenul cel mai uzual rămâne "serviciu". În evoluția limbii, mai nou, pentru sensul de "slujbă" tinde să se specializeze o variantă prescurtată neacceptată de norme ("servici"), "serviciu" rămânând să desemneze în principal un "set de masă", veselă etc.

Totuși, "serviciu" rămâne în cele din urmă singurul concurent suficient de puternic pentru a concura cu "job". Acesta din urmă s-a consolidat deja în limbajul comun, beneficiind de avantajul unei forme scurte, simple, dar și de cel al modei, satisfăcând "infatuarea lingvistică" a unor vorbitori de limbă română.

Și totuși, unde ne oprim cu împrumuturile? Cum adaptăm neologismele? Pe care le acceptăm?
Ei bine, cele două cazuri prezentate mai sus sunt exemple de neologisme (dintr-o foarte lungă serie) intrate în limba română în ciuda existenței a numeroși termeni românești echivalenți. Deci, vorbitorii nu se opresc la termenii intraductibili sau cu traducere greoaie / lungă. Moda, uzul, circulația joacă un rol extrem de important. Cei doi termeni analizați mai sus sunt exemple concludente în acest sens, chiar dacă nici “chat” și nici “job” nu sunt încă acceptate de dicționarele românești. Probabil că versiunea viitoare a DEX-ului le va include totuși.

Dacă limba vernaculară prezintă ca trăsătură intrinsecă un aspect neglijent, mai puțin îngrijit și controlat, dacă limbajele de specialitate sunt mai laxe în adoptarea unor termeni neologici specifici, dacă jargonul specific unor categorii socio-profesionale este esențial caracterizat de cuvinte străine, altfel stau lucrurile în cazul limbii literare. Aceasta este mult mai puțin permeabilă la aceste schimbări, iar mijloacele de “educație” în masă (presa scrisă, radioul, televiziunea), ar trebui să țină seama de acest lucru înainte de a “arunca pe piață” tot soiul de neologisme nelalocul lor, ar trebui să-și asume rolul de a promova o limbă literară curată.

Până când acest lucru se va întâmpla, controlul limbajului rămâne la latitudinea vorbitorilor. Așadar, până una alta, ce ar fi ca, între două “joburi”, să alegem un “serviciu"?




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!