Moderatoare (nemoderabilă): Maria

Cenacliști (moderați): băieți și fete, cucuieți și cucu - iete:

Tema: Ghiocel / Calimero - Fețele destinului poetic


Magdalena Dale: - Într-o seară de toamnă, rătăceam pe site căutând să scap de povara unui gând... Întâmplător sau nu, am dat peste poeziile lui Laurențiu Orășanu. L-am descoperit în două ipostaze: Calimero - vesel și pus pe șotii și Ghiocel - suflet sensibil si grav. Pagina lui Calimero mi-a adus la lumină un zâmbet pe care-l rătăcisem prin labirintul din mine și îi mulțumesc! Pe pagina lui Ghiocel m-a întâmpinat un om care scrie versuri pe un fond sensibil, sentimental. M-a invitat în toamna lui urmărindu-i gândul senin, ușor nostalgic. I-am remarcat talentul de a sensibiliza prin cuvinte așa cum s-a întâmplat în poezia ''Întoarcere'', o poezie sensibilă, scrisă cu gândul la părinți. Poezia "Cădere" am simțit-o ca pe un balsam, o trăire care te alină și te vindecă în același timp... Simplu si foarte frumos! Calimero si Ghiocel, doua fețe ale aceluiași om talentat în versuri, fie că râde, fie că este trist....să mergi alături de Ghiocel pe cărările poeziei, dar să nu-l uiți pe Calimero cu optimismul lui reconfortant! Anii ce urmează să-i fie senini, frumoși si bogați în împliniri!


Ina Simona Cârlan: - Nu e aici, așa ca îi adresez, oftând, o Scrisoare per sempre

Ghiocel răsărit pe cărarea vieții mele,
Trecând paradoxal și perpendicular la magazinul Loreal vizavi in față Calea Victoriei 120 m-am perplexat de mă ținură doi viteji domni pe dindos de ajutor și bună credință când ți-am văzut chipul exponat în vitrina cu cărți bisirecești de bucate și cultură generală. Ochii tăi negri ca măslinele alea mari grecești m-au săgetat imediat înauntru sentimentelor alese în profunzimea ființei mele de clasă și am țipat împreună cu amintirile ce îmi răscolesc cenușa vulcanică: Laurențiuuuu!!!!

Toate persoanele masculine și inginere din două interstecții aglomerate s-au întors simțind durerea căprioarei din poezia marelui Eminescu iar eu i-am lăsat să privească cum am intrat ca uraganca Katrina în această librărie smulgând cărțile care mă priveau.

Am plâns atât de tare când mi-am văzut numele atașat pe copertă încât rimelul waterproof n-a opus rezistență transformând deșertul într-un ocean imens de mare unde nici o picătură nu ar mai fi încăput. Mai departe nu mi-am permis să lăcrimez lăsând-o pe mama să conspecteze eu având întârziere de conjunctură ivită la pedicurè.

Mama a zis că n-a văzut de 15 ani de când a dat aștia drumul la telenovele o iubire mai mare sau mai adâncă și că în Valentina cinci tu deja mi-ai cerut mâna consumându-se în aceeași strofă și luna de miere drept pentru care ea nu a înțeles adică cum?

I-am explicat că artiștii ghicesc în viitor ca tanti Coculeana în zaț de cicoare să am eu fire în cap câți poieți mi-au pus pirostiile în viitor, dar eu nu m-am lăsat până acum când m-am convins de sentimentele tale americane mai ales newyorkeze care pe mine însămi personal ca oraș mă atrage de o mie de ori mai rău decât Bucureștiul.

Sper că în spațiul tău locativ unde stai persecutat de amintirile ființei mele să ai o cămăruță și pentru mama care aflându-se în floarea vârstei a treia și cu încurcături pământești la întreținere nu poate fi lăsată pe scara blocului cât și pentru verișorul din partea tatei pe care l-am moștenit împreună cu apartamentul.

Precum presupui programul meu încărcat bătând la ușă persoane fără viitor cum ai tu dar cu prezent oarecum de azi pe mâine nu mă lasă să mă desfășor în detaliile detaliate așa că te îmbrățișez precipitat în deplina afecțiune a stărilor mele trecute și viitoare,

A ta per sempre și pentru totdeauna,
Valentina de Calimero Ghiocel Orășanu


Maria: - Replierea pe anumite aspecte esențiale sunt pentru Laurențiu mici revelații despre felul cum se întâmplă toate acestea, revelații într-o lume aproape imaginar de reală: Cu părul despletit, cu buze arse, / În mine te scufunzi, ca într-un gând, / Mă strângi cu-o scurtă zbatere-ntre coapse / Din golfu-acesta n-o să plec nicicand.

Nu știu dacă Laurențiu și-a propus anumite teme pe care încearcă să se replieze, dar ce știu foarte sigur e că, poeziile lui sunt pur românești, chiar dacă, el este departe de țară, poezia sa se îndreaptă spre cea clasică unde sunt puse în drepturi rima și ritmul versului: Cu drag atingi covorul moale, / Că-i scump și-i de artizanat, / Și, azi, pe el, parchet și dale / De 15 ori ai aspirat. // Din încrețirea scurtei rochii / Se-aude-un zumzăit ușor, / Mă rușinez și închid ochii, / Să cred că vine din motor. Această parodie cred că l-a inspirat și pe poetul Adrian Erbiceanu, hai, domnule, vă rugăm expirați:


Adrian Erbiceanu: - Mulțumesc, Maria, o să am grijă :)

Harnică, dar până când ?
(pseudo)parodie la parodia lui Calimero, „Atât de harnică” *

Când terfelești covorul moale,
De-atâtea ori pe zi spălat,
Îți șade bine dumitale,
Că nici un ban pe el n-ai dat.

Te ții cu ochii după fuste,
Din buze fremătând ușor...
Cu cât mai scurte și înguste,
Cu-atât le ești mai mult dator.

Și dacă, rar, fiorul trece
Prin tine ( 2 + 20 ),
Tu zici că-i „hot”, eu cred că-i „rece”,
Văzându-te cum „stai” să pleci.

Din Steaua ți-ai făcut „Deviză”
(Nu-l pun pe Ion la numărat!)...
Când mă aplec, merg pe-o premiză...
Tu dai din cap... Eu am plecat.

Curat îmi țin apartamentul;
Și e așa de peste-un an,
De când, în Tei, plătesc curentul...
Tu îl plătești în... Manhattan!

Ce năluciri îmi trec prin față:
Am fost ca doi copii cuminți,
Legați de-același fir de ață.
De unde vrei să știu că minți?

Pulsează sângele-n artere;
Habar nu ai cât mi-e de greu...
Tu rătăcești prin alte „sfere”,
Eu tot dau lustru la W.C-u.

Mi-a spus, alaltăieri, vecina,
Oricum o dau, oricum o-ntorc,
Să nu te cred că-ți stă mașina
Pe la Băicoi. E la New-York!

Așa că, Bye!, rămâi cu bine;
În viață mi-am găsit alt țel:
Cunosc un om cu limuzine...
Mă mut la el, la...Ghiocel!

**Cu mulțumiri lui Calimero pentru idee
și Marelui Eminescu pentru metrică.


Maria: - Revenim...poezia sa parcă nu este făcută pe sentimente, ci pe cuvinte, încearcă să nu exprime sentimente proprii, ci să le declanșeze pe cele ale cititorului. Trăirile sunt în mare măsură inventate. A inventa un sentiment înseamnă, în realitate a-l corporaliza: Uite ceva, eu vă spun una, / Nu e mașină ca Laguna. / Și de nu credeți, zău, greșiți, / Vă chem atent să o priviți. / / În primul rând, un lucru mare, / Găsește singură parcare, / Și, precum alții dau din coate / Când nu e loc, ea dă din roate.( O Lagună super-echipată). În urma citirii acestui poem au început mai multe discuții pe seama lui, a autorului, cea mai angrenată în ele fiind Daniela, de gălăgia căreia nu se mai aude nimic în sala. De ce râzi, Ela, spune-ne și nouă, te rog!


Daniela Luca: - Scuze Maria, dar spune și tu, nu te-ai bucura de așa conversație?

- Bună ziua!
- Hello!
- Tot mergând prin laguna asta albastra a dvs., mi-am rupt tocul, mi-am învinețit genunchiul, mi-am zdrobit cotul și mi-am rupt două unghii. Aveți o trusă de prim ajutor pe-aci?
- Ei bine, nu, am doar o mașină „Laguna”, superechipată, ultramodernă, post-modernistă chiar, „vă chem atent să o priviți”, „e exact ca o garsonieră”, „numai ce-apăs pe un buton” și apare tot ce doresc. Tocmai îmi doream o feminină blondă, și-ați apărut. O cafea?
- Nu, Mister, ce cafea? Ce echipare? Eu v-am spus clar, am nevoie de salvare, de ceva de reparat tocul, de pansament, rivanol, nu mă interesează altceva. Am „60 la burtă, 90 la șold”, știu engleza, cu IQ-ul mă descurc, dacă nu mă încurcă alții, dar mai greu e cu tocurile, domnule, ce știi dumneata!
- I see, I see, but... Cum s-a întâmplat tragedia, domniță?
- Apăi, am ieșit și eu la plimbare, că de’, e duminică, deși nu mă cheamă Miruna, dar am ieșit cu fustiță, aranjată, dichisită, să culeg ghiocei.
- Să ce?????
- Să culeg ghiocei! Nu știți, floricelele acelea micuțe, plăpânde, albișoare, vesele, vestitoare de primăvară, o minunăție!
- Lady, dear lady, dar... Mă confuzionați total! Ghiocel în octombrie???
- Da, Misterule, ghiocel în octombrie, am auzit eu prin site pe la mine că se găsește la dvs. p-aci, abia a răsărit în urmă cu ceva zeci de ani și că apare numai toamna, e specie rară, iar eu mi-s botanistă și-am venit să iau semințe să presar și la mine-n grădină și să îi creez toate condițiile să crească frumos, să am primăvara mereu, dar mi s-a rupt tocul când m-am aplecat să urc în Laguna matale, am căzut în genunchi, mi-am zdrobit cotul, mi-am rupt unghia, și ghiocei, ioc!
- Înțeles, Miss, uite eu tocmai „Fumam trabuc, când, pe balcon,/Se coborî, lin, un balon./Cu pas ușor, lăsă nacela,/Chiar, cine credeți” ?
- Daniela
- De unde știți?
- Ce să știu?
- Continuarea!!!
- Ce continuare??
- Daniela
- Pâi nu știu, Mister. Eu vă spuneam că mă cheamă Daniela, nu Miruna, deși sunt botanistă.
- Aha! Eu credeam că m-ați citit.
- Ce să citesc, mister?
- Eeee, nimica, nimica. Mă lăudam și eu, de’. Dar mai bine să vedem ce e cu tocul, căci e cui, să lăsăm scrisul!
- Ce scris, Mister, de scris îmi arde mie acușa! Mâine am un congres la New York și trebe să culeg ghiocelul.
- Pâi ce treabă are ghiocelul cu congresul?
- Pâi n-are, dar dacă nu culeg acușa ghiocelul, nu mai ajung la congres.
- Pâi cum așa??
- Pâi mi se pune taxă pe valoare adăugată fiindcă m-am urcat în Laguna dvs.
- Ei, asta-i bună! Dar de-unde vii Miss, de ești taxată pentru fiecare urcare în mașină.
- Din poezie.ro
- Ce?? Pâi acolo eu scriu!
- Pâi da! Și eu am venit să te culeg, ca să te prezint la New york, că în satul nostru te citește toată lumea, dar colo la voi abia de se aude de tine. Iar ca să îți fac reclamă gratis, plătesc o taxă pe valoare adăugată.
- Tot nu înțeleg, Miss!
- Ei, e clar, Mister, dar e o chestie cu IQ-ul. Taxa e pe stele, de-alea de aveți voi aci pe steag. Cu cât crește valoarea, cu atât crește taxa.
- Aha, logic. Deși cam complicat.... Mai bine șezi cu mine aci în balcon, la un whisky, luăm tocul, reparăm, vindecăm cotul, genunchiul și apoi, mai vedem noi.
- Ce să vedem, Mister? Eu vreau ghiocei!
- Stai să sun un prieten care are o grădină întreagă...
- Stau, Mister, stau cât zici dumneata, e super-echipată Laguna asta, n-aș mai pleca din ea.
...
- Hy, Calimero, am aici o zăpăcită care și-a rupt tocul, arată grozav, fustă scurtă, 90-60-90, dar e cam zurlie, vrea ghiocel în octombrie, cică așa a auzit ea din satul ei. Da, pentru congres. Dar tu de unde știi? Aaaa, a fost și pe la tine??? Pâi ce voia? Ce carte? De când scrii tu cărți? A-nnebunit lumea, fraților! Vouă vă arde de ghiocei și de cărți când totul e cyber, matrix, supersonic, starwars! O lume nebună, nebună, nebună...
...
- Miss, mai bine lasă ghiocelul și să încercăm o „one night stand”, ca pe la noi așa. Miss?? Miss???... Fir-ar ea cu tocul ei! Mi-a luat și Laguna!!! God!!!


Ghiocel încearcă aici cu un clik!! ... Și uite așa a scăpat Adam Vs Calimero de alte griji


Maria: - Ha. Am râs. Mulțumesc. Să-ți fie de bine Laguna. Continuăm, da?
Limbajul poeziei lui Laurențiu reușește cu adevărat să îl comunice deoarece a ajuns să accepte că subiectivitatea sa nu se exprimă, ci se inventează. Inventează o lume doar a lui, cu frumuseți, adevăruri și de ce nu și cu minciuni - efecte ale limbajului. În universul său poetic rămâne mereu o dimensiune pe care o lasă pennexplorată: Descălecasem motoreta, / Făceam cu ea zilnic, naveta, / Când, lângă mine, însăși Geta / Parcă, reglementar, Corvetta. / Dinamic, în văzduh, conturu’ / Era ca de Formula Unu, / Iar wiper-ele băteau tactul, / Rar, pe parbrizul ca smaraldul. // Faruri lucind ca două cupe / Rotunde, te orbeau din cupe, / Și încălzeau totu-n parcare / Precum erupțiile solare. Parodia a avut un mare răsunet și pentru alți autori, care s-au inspirat din versurile de mai sus. De fapt, acesta este rolul poeziei să fie prilej de bucurie și pentru alții. Hai, bucură-te și tu, Florine, nu mai sta încruntat!


Florin Rotaru: - Mulțumesc, Maria, numai un pic, să-mi scutur epoleții...Așa...

De când mă știu m-am minunat
Cum viața a evoluat,
Cum azi considerăm banal
Ce ieri era senzațional;
Nu e mult timp de când, băiat,
Priveam la Cali fascinat
Pe ulița din sat, pe Geta,
Cum o plimba cu motoreta
Lăsând în urmă nori de fum
Și câte-o gâscă moartă-n drum.
Doamne, ce-l mai invidiam,
Ca la un zeu la el priveam
Și i-am spus tatii: „mai târziu
Ca Calimero-aș vrea să fiu”
El m-a pocnit în scăfârlie
Zicându-mi că-i cacofonie.
Vreo două zile-am fost mofluz
Chiar am rămas nițel confuz:
Cacofonie-i motoreta,
Sau el se referea la Geta?
De-atuncea anii au zburat,
Eu nu mai sunt de mult băiat
Dar mă gândesc adesea: oare
Ce-o face Cali, frățioare?
Oare-o mai face pe vedeta?
Oare-l mai strânge-n brațe Geta?
I-o mai plăcea-n goană să riște?
Mai bagă el infarctu-n gâște?
Însă cum pe neașteptate
Timpul îți dă răspuns la toate
Ieri, când stăteam la semafor,
Aud un zgomot de motor
Nervos, la maxim ambalat,
Ce amintiri mi-a deșteptat.
Mă uit mai bine, Doamne sfânt,
Să dau cu dosul de pământ!
Cu nonșalanța-i de Don Juan
Chiar Calimero la volan.
Și ce volan! Și ce mașină!
Ce scaune din piele fină!
Cum nu cred c-am văzut vreuna,
Ultimul răcnet de Laguna.
O minunată creatură
(Cred, agățată pe centură)
Sta-n dreapta lui și tandru, juna,
Îi făcea iscusit cu mâna.
N-am apucat să cad pe spate
Că-n scrâșnet furios de roate
A dispărut în nori de fum
Lăsându-mă ca prostu-n drum
Gândind, cu ochii în decor:
Ori n-are catalizator,
Ori sub capotă, caii grei,
Îi cam consumă din ulei.
Și-am murmurat ceva de-un sfânt,
Am dat cu basca de pământ
Am înghițit nițel venin
Și-am socotit: am mai puțin
Una bucată tandră jună,
Una bucată de Lagună,
Ceva mălai (numit și bani)
Dar și vreo douăzeci de ani.
Și-așa, ajuns la rezultat,
Pe dată m-am înseninat
Că știu, lui Cali i-e totuna,
Mi-ar da și juna și Laguna,
Mi-ar da și sacii cu mălai
Dac-ar putea, cu mult alai,
Încălecându-și motoreta,
S-o plimbe azi din nou pe Geta.


Maria: - Hi, phi, că bine le mai zici. Dar, hai să fim un pic și serioși, vă rog, un pic de liniște...
Atunci când începe să aștearnă pe hârtie, știe de fiecare dată ce culoare vor purta versurile sale, se plimbă pe drumurile bătute ale sintaxei, păstrând tot timpul în minte conceptele esențiale ale lumii în care trăiește. În marea majoritate a textelor sale indiferent din care parte le selectăm, adica de la Calimero sau Ghiocel, vom găsi mereu trimiteri intertextuale și dacă poemele ar avea și subsol am găsi acolo explicații. A fost odaia descântată / Cu-argintul viu curgând din lună, / De lumea am putut, uitată, / S-o dăm pe-un fir de mătrăgună ? // A fost clepsidra răsturnată, / Nisipul ei, cât bob de linte, / De timpul n-a putut să bată / Nici înapoi, nici înainte ? Una dintre aceste explicații cred că ne-o poate oferi Lory. Lory, ai cuvântul, fi atentă, te rog, nu te mai trage de ciorapi, se rupe plasa și cad cucuieții!


Lory Cristea: - Imediat, Maria, mulțumesc pentru sfat, dar cred că nu era cazul, da? Poftim:

Ghiocelul fără bulb

Biblia ne povestește, de Ghiocel, cum că muierea
Când dormea, dar numai dânsul, i-a luat toată puterea
Îl prinsese biata fată cu o alta-ntr-o Lagună
Și-și pusese-n gând să-i toarne, în mâncare, mătrăguna
Renunță însă pe dată, a fost doar o vâlvătaie
De-l omoară cin` să vină cu mancare la pârnaie?
O făcuse prea de oaie cu vecina aia, Stela
De știa tot cartierul și de fufa Daniela
Aia cu fustițe scurte, ce se piaptănă cu coc
A facut un show pe cinste folosindu-se de toc
Și să nu lungim prea tare că e vorba fără rost
Hotărî că Ghiocelu` va ține de-acuma post
Deci, obiectul cu pricina, se gândi să i-l reteze
Și în beci printre dulcețuri să-ncerce să-l păstreze.


Maria: - Bine, Lory, asta e poezie de copertă, să știi (poate acoperă ciorapii). Heeei, ce-mi visați cu toții cu ochii (între?)deschiși, trezirea, vă rog!
Interesant la cei doi uniți într-unul - găsim ilustrații și trimiteri din poem în poem. În ciuda lungimii și a hiper-livrescului, textele lui Laurențiu, vii și vivace, curg și se scurg, unul cîte unul, spre "Cuprins-ul" unei cărți. Toate aceste poeme, se citesc cu plăcere, asta în cazul în care, trebuie să recunoaștem, ne-am cam plictisit de atîta făcătură în literatură: O vorbă cade din senin / Ca trăznetul pe-un cer de vară, / Și-o doagă plină de tannin / Se-aprinde ș-arde ca o pară. / / Un alt cuvânt, mai dichisit, / Își plimbă-n lume lornionul, / Privește-n sus, cam plictisit, / Cum îl aplaudă balconul.( Celelalte cuvinte) sau din: Fumam trabuc, când, pe balcon, / Se coborî, lin, un balon. / Cu pas ușor, lăsă nacela, / Chiar, cine credeți ? Daniela. // Purta în spate un ruksak, / Pe cap, un coc prins cu un ac, / În mâna stângă-un alpenștok, / Albă de tot, din coc în toc.( Tocul Danielei)

Cele două fragmente pe care le-am citat mai sus sunt diferite ca temă, dar au rostul sa sugereze că discursul poetic generat de temele respective pot genera noi poeme unde se revitalizează discursul literar poetic, dându-i noi valențe, care îl fac să nu fie desuet. Așa-i, Gorunule?


Horia Ivașcan: - Da Maria, așa e, tu ai dreptate întotdeauna, chiar și când nu e cazul. Citesc, da? S-au trezit din visări toți adunații- copăceni ai plaselor și județelor? Mulțumesc!

Despre Kalimghiocel

Pe site când suntem amândoi
Cei ce ne văd, vorbesc de noi:
- Aaa, Horia, uită un mocan
De el: - Uitați un orășan

Când l-am servit cu o pălincă
Mi-a zis: -Mai pune-mi încă-un țoi!
Și lasă mutra asta, fiindcă
Horică dragă, io sunt doi

Cu cortul când eram la pești
Privind spre lampa oarbă-i spun
“Petrolul-i gata!”. – Ești nebun ?!?
Dinamovistule ce ești!

Umorul e la el acasă
Și-n epigrame de ferești de el
Căci de de prinde te mai lasă
Doar când răsare câte-un ghiocel

Kalim e bun și-n “ghicitoare”
Soluția la ea-i de nepătruns
Întâi concepe-o întrebare
Iar de la noi alege un răspuns

Cu toate astea, e de-al nostru’
Nu poti fii supărat pe el
Al meu, al tău, al lor, al vostru’
La Mulți Ani Kalimghiocel.


Maria: - Da. Continuând ideea lui Horia (cum care idee, asta, liniște vă rog), unele poeme sunt construite din textul propriu-zis, tradițional, iar cuvintele se cațără cu multă măiestrie, rînd după rînd, vers după vers. Multe dintre aceste poeme creează atmosferă, nasc emoții. Pentru Laurențiu, poezia e o știință. Puțini, foarte puțini autori fac din iritabilitatea lor și o formă de expresie. Nu cred că este vorba de a fi expresiv, ci de a simți că iritabilitatea ta poate fi scrisă, că poezia țâșnește în mici caligrafii. El încearcă să realizeze o punte între starea confuză a lumii moderne și ordinea epocii clasice bazate pe tradiție: Asa c-am curatat paltonul, / In buzunar am pus condomul, / In portmoneu toata chenzina / Ca ma-ntalnesc cu Valentina. / M-am barbierit cu lama noua, / Sub dus am stat cam de la doua, / Si proaspat stau in hol la Cina / Si-astept sa vina Valentina. (VALENTINA UNU)


Dumitru Genuneanu: - Maria, scuze că te întrerup, dar am un text important de transmis către țară. Nu de alta, dar nu mai pot sta în loc, am o comandă importantă de silicoane luate la vale. Hai, să-mi trăiești, nașule!

CALIMERUL SI CONDOMUL

"Așa c-am curățat paltonul
In buzunar am pus condomul"
(Versuri din "VALENTINA UNU" de Calimero)

Pasiunea pentru obiecte din materiale elastice cu destinație intimă a apărut la Calimer precum ceva la fel de instinctiv ca pasiunea pentru poezie încă din cea mai fragedă pruncie...

poetic să se exprime
el a-nceput chiar de țânc
c-un orăcăit adânc
ce avea si ritm si rime

avea-nclinări spre condom
de la vârsta de olița
când a vrut c-un biberon
să protejeze-o fetița

dar despre adevărata lor utilizare a învățat, ce-i drept mai mult teoretic, în liceu când încerca să compenseze lipsurile unui manual prost scris prin studiul individual...

multe taine cărțulia
refuzând să îi dezlege
a-ncercat anatomia
s-o învețe pe colege

Apoi, ca student la Automatică si membru al clubului sportiv "Călăreții veseli" aparținând de aceeași facultate să cunoască atât parțile foarte pozitive ale dispozitivului protector cât și slăbiciunile lui care i-au impus retrageri temporare din viața sportivă...

Dup-un meci hipic cu Nina
când un condom nu prea gros
de stres a cedat nervos
premiu-a fost penicilina!

Deși a trecut un mileniu de la cele descrise de mine mai sus fascinația Calimerului pentru obiectul studiului meu nu a scăzut nici un pic, dar natura acestei fascinații nu mai e ca în trecut strict utilitară, ci mai mult poetica. Celor care se întreabă ce rol are studiul meu cu literature, le voi spune că are, fiindcă toată producția poetică Calimeriană a fost creată niciodată înainte ci numai după folosirea acestui obiect. Fără el peisajul literaturii române ar fi diferit, în sensul că nu ar fi existat Calimero nici ca poet și nici ca naș. Fără naș nu putea să apară nici Genuneanu, deci Calimero a fost este și va fi nașul meu indiferent de ce zic gurile rele:

o fi având gărgăuni
da-s frumoși, deci nu renunț
la un naș ce vă anunț
c-are și "Conexiuni"*

*"Conexiuni" este un magazin literar, care apare în "New York" sub conducerea lui Laurențiu Orășeanu alias Ghiocel alias Calimero


Maria: - Mda, se pricepe la întreruperi domnul Genu. Hai, pa, și spor la silicoane!
Metafora se naște în mod firesc, iar imaginile sunt inedite și neașteptate. Ai impresia uneori că pune sub semnul îndoielii normalitatea unor senzații, imagini. Cuvântul nu trebuie căutat matematic, iar dacă e vorba de o căutare, ea ține de legile geometriei neeuclidiene. Cuvântul e cel care trebuie să-și păstreze o margine de indeterminare. Desigur că autorul mai lucrează pe text, dar poezia lui nu dă acea impresie de căutare, de elaborare, versurile curg, rimele par găsite cu ușurință.Contextul poate reînoi totul. Sunt aici cuvinte nemotivate în lanțul lingvistic, care dau versului o tensiune. Laurențiu gândește cu tot trupul, cu simțurile trupului, și cu sângele lui, dar mai ales cu sufletul, nu numai cu mintea.
Heei, dar ce aud din a patra Lagună de la geam? E sforr sau Florr?


Dumitriu Florin Constantin: - Maria, Maria, Maria, eu sunt, am scris ceva pe parbriz, și cu stânga și cu dreapta, ca Iurie Darie, nu vrei să vezi? Ia uite:

Ghiocel Vs. Calimero




Maria: - Da, e bine, Florr, dar să duci Laguna la spălătorie după cenaclu, da? Eh, e cazul să ciocnim, să aducem tortul, să facem poza de grup, sunteți gata, da? Aaa, văd niște aripi de șindrilă pe sus. Da, Dedal, uitasem că i-am spus lui Icar să vină la cenaclu cu tata tuns.


Daniel Bratu: - Nu, nu e vorba de Icar. Maria, am ceva de transmis lui Ghio, poate prind și eu o lacrimă de șampanie. Promit să citesc cu 1000 de cuvinte pe nanosecundă. Uite:

Conexiuni, incizii și coincidențe*
(anul Ghiocel)

(noiembrie-decembrie 2003) Pe când drumurile adânceau prafuri sub roțile carelor de luptă, iar cetățile se mângâiau cu băi de soare pe zigurate, un boier cu melon, laptop și papion se plimba în caleașcă și poftea înspre urcușul pe scară greierii, deslușind barocruri pentru albeața ochilor ceilalți ai lumii, precum și arpegii solare în arcușuri jupuite de magistrați cu ciocănel în tribunalele furnicarului parodic.

- Primiți cu Plugușorul, Maestre ?
- Nu, nu primesc, greier mic, îmi pare rău, eu sunt obișnuit să dau, am în loc de inimă un rucsac de daruri, iar la mai sus de noi nu e coș de trăsură ci coșul meu de piept. Și, apoi, postul de Plugușorist e ocupat...Dar, dacă știi vreun colind, poți să te încălzești un pic, la geam, hai, zi-le...

Grai am, toamnelor, grânele se umplu de poduri
Hamul zăpezilor îl țin pe umărul drept
Iar biciușca o împart genunchilor și n-aștept
O altă plasă în glas să-mi scuture noduri,
Cer am, doamnelor, cât s-acopăr cu el
Efemerul pământ, de veniți, reveniți, alte coduri
La castel n-o s-aveți, decât tot Ghiocel.

- Da, e bine, cumva, mai stai un pic, dar mai spre capră, nu-mi mai aburi fereastra, te rog, am un început de gripă...caviară, era caviarul cam rece, da...caviară, nu... nu e ce crezi tu, stai, nu pleca! Heei, greieraaaaș!
..........
(iarna – toamna) Mâinile îi înfășurau în hohot bunăvoința, iar în ascunziș de mănuși mângâierile lui aveau forma capetelor de copii chilugi prinși de umbra orfelinatelor. Cu o baghetă desena steluțe pe frunți tulburi ca vinul, în joc de x și 0. Frunțile se lăsau de ronțăit frunze pe gheață, prindeau aripi, iar papionul i se umplea, din când în când, de fluturi, în dor de zbor stratificat și asemănări, cu imboldul ierbii și lăuntrică teamă de crivăț.
- Maestre, e bine să lași mugurii cu fața spre miazăzi, așteptând vara, toamna?
- Nu, băiete, te rog să îi ștergi de praf și să îi întorci ușor, de câteva ori pe zi, spre miazănoapte, altfel se vor schimba în carne arsă și mai târziu ne vom înghiți fum. Ascultă la mine, ia seama, în urmă e bine să lași măcar câteva picături de ploaie în deșert, chiar și din îmbrățișarea ochilor, apoi de-abia să pui zâmbet cu ghimpi de catifea în cronici. Hai, du-te și ai grijă să nu scapi caii. Aaa, și să nu uit...trimite-o un pic pe Valentina, te rog !
- Care Valentina ?
- Nu mai știu, a cincea, a șasea, a șaptea, de la un timp nu prea le mai deosebesc, vezi tu, te descurci... Dar, stai așa, cine urlă pe-afară luna și împroașcă trăsura cu bale? ....Nu mă mai auzi, nu mă mai auzi, nu mă mai auzi... Nici tu și nici Valentina, unde s-or fi dat dusului toți... doar lupii...Iar lupii...

îți vom mânca ochii, pipota, ficații, deochii,
tu te ti, fi-ți-ar fi ciorilii, morilii, bolilii
bulbul sapei ș-apoi ș-apei, coaja șapei, colți avem și cornul caprei
te ta ti sau nu că ptiu și ptiu și ptiu, te mușcăm pân` n-ai fi tu
..........
În urmă, un papion zbura în rotocoale, ca un cântec rămas de la mursecarea trestiei, ca o secțiune prin infinitul dreptelor coloane.

*Laurențiu este și prenumele fratelui meu, pe care îl iubesc la fel de mult ca și pe mine (câteodată :). Fiind el cu o sumă de ani mai mic de stat în familie, i s-a spus (și așa a rămas), alintat, Lauraș (fonetic, Laoraș – de aici jocuri de cuvinte bine privite mai ales pe la noi, pe la țară ). De câțiva ani, s-a mutat în Ploiești, unde și-a cumpărat deja și casă. Și casă, și de piatră.

Printr-o întâmplare, inițial nefericită, acum aproape 20 de ani, pe când viața îmi picura cu esență de fereastră și caldarâm, bacovian, prin cateter, am întîlnit un împărat de om, cu numele Orășeanu și un incredibil bun simț, umor și talent topârcenean, care m-a salvat oferindu-mi optimism cât aproape jumătate din împărăție. După ceva timp, am fugit, speriat de prea multă fericire.

Prin decembrie 2003, după ce debutasem, de vreo două luni, pe site-ul poezie.ro, cineva cu mare har, sensibilitate și inteligență, mi-a spus șoptit pe mail: «uite, și Ghiocel și Calimero scriu în stilul tău, dar, nu te supăra, mult mai bine.». Am rămas prieten cu acel cineva, o perioadă, apoi... :) (desigur, apoi tot prieten, avea dreptate).

Cu ocazia dublei lansări a gemenilor Ghiocel-Calimero, la Pod Pogor, în iunie 2004, am aflat că Laurențiu Orășanu a copilărit, înainte cu ceva ani față de mine, în același sat ialomițean, la umbra aceluiași pod de peste același râu. Bunicii săi îi ocroteau vacanțele în satul meu, iar eu habar n-am avut. Mi s-a părut incredibil, stupefiant.

Sunt coincidențe care se înscriu, poate, într-o probabilitate normală, acceptabilă (inclusiv aceea, de care uitasem, a asemănării fizice dintre Ghiocel și «neamul» meu – inclusiv tatăl, fratele, prin multe trăsături faciale). Și așa cred că este. Mai mult nu poate fi decât dorința mea de-a fi avut și eu un frate, mai mare. Așa ca el.


Maria: - Bine, bine, Dedal, hai, șterge-ți lacrima de pe ochiul stâng, să nu faci albeață pe chitul de aripi.

Uite, a sosit tortul, nu suflați, va sufla el, când va primi fotografia, acum cântați șoptit doar!
Șșșt, tonul la cântec îl dau eu...Laaa mulți ani, cu săănătate...

La mulți ani, Laurențiu !