Să vorbim despre curaj. Este una din marile virtuți fără de care o viață nu poate fi decât anostă, searbădă, ca o apă stătută, urât mirositoare. Curajul nu poate fi despărțit de atributele esențiale ale ființei umane în demnitatea întru care a fost zidită de Dumnezeu: Adevărul, Iubirea, Credința, Binele și Libertatea. Pentru a le înfăptui pe toate acestea îți trebuie curaj. A fi curajos implică făptura cu tot „dispozitivul” ei uman, spiritual și material, cu punerea în valoare a întregului ei potențial. Pentru omul care alege partea întunecată, pentru cel care săvârșește răul, iubește minciuna sau îi face un rău aproapelui său, toate acestea sunt ușor de îndeplinit, îi sunt cumva la îndemână, fără să-i solicite eforturi deosebite.
Curajul îți trebuie pentru a învinge ispitele neantului și aici efortul este într-adevăr deosebit deoarece implică lupta cu răul dinăuntru. Numai după o astfel de luptă poți atinge Iubirea, ajungi la Adevăr, îți câștigi Credința, ajungi să poți săvârși Binele și îți înțelegi cu adevărat Libertatea.
Curajul nu este altceva decât un mijloc pus la îndemână ființei pentru ca aceasta să ajungă la plenitudine, pentru ca omul să tindă permanent și să atingă desăvârșirea. Împlinirea persoanei și întregirea personalității presupun căutarea și aflarea Adevărului.
Căutarea ține de destinul fiecăruia. Dar până să atingi acea țintă trebuie să mergi pe un drum plin de obstacole, de ispite și amăgiri de tot felul. Curajul de a le depăși, de a le înfrânge necesită un efort nedrămuit. Traseul existențial trece prin rătăcire și crize. Gândul luminos este înconjurat pe tot parcursul vieții de monștrii neființei, de entitățile neantului.
Îngerul luminii, păzitor, veghează, ne însoțește și ne propune permanent alternativa mântuitoare. Alegerea pe care trebuie să o facem necesită un nemăsurat curaj. Capcanele și pericolele se ivesc la tot pasul. Ele îmbracă tot felul de aparențe care mai de care mai strălucitoare, fascinante, mai pline de fast, dar până la urmă după ce vraja se rupe nu se dovedesc decât jalnice și amare deziluzii. Locul în care s-au ivit si porțiunea de suflet care le-a fost casă sunt dureroase. Pe acel fundal întunecat trebuie să apară curajul de a scăpa de durere, de a te elibera, de a te ridica din neputință.
Ceea ce îți dă puterea de a depăși inevitabila încercare este gândul la ceva mai presus de tine, la o putere cerească pe care o rogi fierbinte să-ți întindă salvatoarea mână. Rugăciunea pe care o faci în astfel de clipe, cu ochii în lacrimi și plin de deznădejde e cea mai curată. Acum și aici descoperi curajul care însoțește speranța. Abia acum zărești drumul pe care o vreme l-ai rătăcit. Acel licăr de lumină îți dă îndrăzneala să treci prin smârcuri și spini.