Omului modern îi place să creadă că are încorporată o nesfârșită sete de cunoaștere. Cine i-a insuflat această dorință încă nu a aflat, a cunoscut doar efectele. La prima manifestare a gustat din mărul cunoașterii și a fost alungat din rai.
Izgonirea din rai a însemnat, paradoxal, o experiență nouă, e drept neplăcută și cu multe suferințe, dar noutatea a compensat neplăcerea și astfel cunoașterea s-a justificat prin savoarea ineditului.
Procesul cunoașterii odată declanșat trebuia să se continue nestingherit și permanent, așa încât omului să nu-i rămână taină, nici în Cer, nici pe Pământ. Păcatul instaurat, a fost instituționalizat, iertarea fiind atașată cu eticheta de potop.
Cunoașterea este dublată, pentru om, de subconștient care o precede și o petrece, adică o controlează într-un interval de timp mult mai larg pe scara trecut-prezent-viitor. Conștientul uită sau bâjbâie, dar subconștientul păstrează și știe încotro se îndreaptă.
Subconștientul poate fi urmărit cel mai clar la copil. Copilul nu filtrează, nu triază, nu prelucrează, ci doar se exprimă. Până când se maturizează. Atunci exprimarea este procesată și supusă regulilor acumulate. Așa se face că tendința zeului creator imprimată omului, de a nu se aventura în cunoaștere, este încă prezentă în subconștientul copilului. El nu iubește școala și se opune prin toate mijloacele, ce-i drept reduse, să învețe în cadru organizat. Cunoașterea spre care tinde prin curiozitate, nu ține de conștient ci de subconștient și s-ar limita cu plăcere doar la citirea după natură.
Inerția la cunoaștere se manifestă și la oprirea și la pornirea procesului, ca orice inerție. Când este blocat de interdicție omul ia inițiativa, dacă o primește ca sarcină în programul educativ, cunoașterea îl deprimă și se opune. Așa se face că recomandarea zeului creator de a folosi în situații determinate lopata, este asimilată diferențiat, în funcție de vârstă.
(Deut 23,12) "Să ai un loc afară din tabără și acolo să ieși afară. Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi și să-ți acoperi ce a ieșit din tine, când vei ieși afară. Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească și să-ti dea în mână pe vrăjmașii tăi dinaintea ta, tabăra ta va trebui să fie sfântă, pentru ca El să nu vadă la tine nimic necurat și să nu se îndepărteze de la tine."
Adultul se opune practicii cu lopata, sau dacă o folosește o face doar când trebuie să-și îngroape izbutirile pedepsite de lege. Pe cele fiziologice le lasă cu plăcere la dispoziția parchetelor, pentru cercetare. În schimb copilul își dovedește receptivitatea temporară, pentru că nu e bebeluș care să nu se joace cu mare plăcere, cu lopățica în nisip.
Astfel între dorința de a afla și interdicția de a depăși unele limite, omul începe să aleagă cu șiretenie conjuncturală varianta care îi consolidează egoul. Dacă personalitatea lui are de câștigat, urmează firul cunoașterii pentru a se remarca, dacă cunoașterea îi destabilizează confortul atunci preferă să tragă macazul și intră docil pe linia restricției. Își bagă capul în nisip, ca struțul, și așteaptă să i se rezolve dilema.
Oricât ar părea de ridicolă, metoda este derivată tot din experiența cunoașterii. Somnul fragmentează cunoașterea. După un somn de o noapte omul constată dimineața că are bateriile încărcate, necazurile nu mai sunt copleșitoare, pentru o parte din ele are soluții.
Deși nu înțelege cum, simte că cineva a intervenit în viața lui și l-a ajutat. Așa apare reflexul de a fugi de inițiativă în așteptarea soluției salvatoare.
Setea de necunoaștere îl cuprinde, și omul în loc să construiască observatoare astronomice și telescoape pentru a ieși în întâmpinarea Domnului, zidește biserici așteptând smerit să vină El. Teama de cunoaștere s-a transformat, nu fără temei, în sete de neștiință.
(Amos 5,17) "În toate viile va fi bocet, când voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea va fi întunerec și nu lumină. Veți fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlnește un urs, și care, când ajunge acasă, își reazimă mâna pe zid, și-l mușcă un sarpe!"