Sunt necesare câteva referiri de dicționar.
Material - care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei.
Materia - categorie filosofică ce desemnează realitatea obiectivă independent de conștiință și reflectată de aceasta.
Stare de agregare - fiecare din stările sub care se pot prezenta substanțele având rezistențe diferite la deformările mecanice și termice[20].
Flogistic - substanță inexistentă născocită de alchimiști pentru a explica focul [23].
Familiare sunt stările solidă, lichidă, gazoasă, plasmatică. Ele se învață la școală. Rostul lor a fost sau urmează să fie înțeles în ordinea în care omul s-a ciocnit de ele în natură: bolovanul, ploaia, vântul, focul, știrea, dorința, tristețea, fericirea, gândul.
Acum 4000 de ani chinezii recunoșteau cinci stări de agregare: metal(solid), pământ(amorf), apă(lichid), aer(gazos), foc(plasmă). Până acum 40 de ani savanții mapamondului recunoșteau doar trei: solid, lichid, gazos.
Plasma este o substanță alcătuită din particule neutre atomi, precum și din electroni, ioni negativi și ioni pozitivi. Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, în special lumină. Ex. flacăra, coloana fulgerului, substanța soarelui etc.
Plasma este clasificată după temperatura la care se găsește în plasmă rece, caldă, fierbinte. Nu ne putem duce prea departe cu gândul fiindcă ne putem mumifica.
Celelalte stări ale materiei nu se învață la școală ceea ce ne obligă să le descoperim singuri. Recunoscut sau nu brevetul va fi românesc, ca și în alte cazuri: stiloul lui Petrache Poenaru, insulina lui Paulescu, aerodina lui Coandă, cibernetica după Odobleja, fuzeta inelară a lui Constantin Bursuc, palinca, programele de înobilare genetică a oamenilor desfășurate de zei și deconspirate de Victor Toni Moldovan, țigările Carpați, vizualizarea meridianelor energetice cu tecnețiu radioactiv (dr. Virgiliu Bâgu din Galați).
Cu autori recunoscuți sau nu, românii contribuie cu folos în contul patrimoniului planetar, avem o experiență bogată și avem de unde risipi căci "Izvorul limpede nu seacă, chiar dacă bea din el un bou" (Cincinat Pavelescu).
Toate stările de agregare îndeplinesc o condiție de bază: se pot transforma dintr-una în alta, într-un sens sau în celălalt, la schimbarea unor condiții. Dirijorul se numește presiune, temperatură, sugestie.Vom face o listă cu termenii ce desemnează transformările.
Incepem să scriem în listă termeni deja acceptați și cunoscuți: topirea, pulverizarea, lichefierea, evaporarea,arderea respectiv stingerea, condensarea, cristalizarea, solidificarea.
În cazul în care concepția noastră este antrenată să accepte, odată cu transformarea asistăm concomitent și la o schimbare de densitate.
Stările de agregare pot coexista sau se pot elimina reciproc în funcție de distanța la care se găsesc pe scara densităților. Cele apropiate tind să se amestece (lichidă cu gazoasă, ceață). Cele depărtate să se respingă sau, să se anihileze reciproc, rapacitatea dintre materie și antimaterie, implodarea.
Sunt situații în care stările de agregare nu mai stau la rând pentru transformare, ci fac salturi din solid în gaz ca naftalina. Sau fac punți între ele ca sarea de bucătărie care trage apă din umiditatea aerului până ajunge soluție. Alteori umiditatea din atmosferă se transformă direct în gheață, bruma, chiciură).
Completăm lista: sublimarea, delicvescența, brumarea, chiciurarea.
Dacă într-un lichid care curge docil printr-un tub se formează un mediu depresionar, bulele de gaz apar instantaneu din lichid și lovesc până la distrugere pereții conductei. Ca în Biblie: Bate și ți se va deschide. Notăm: cavitația.
Dacă pe un solid incandescent cad picături de lichid, instantaneu contactului se opune o peliculă gazoasă ivită ca din întâmplate la fața locului. Calefacția.
Când un concept trece din starea de idee în starea de proiect zicem că s-a concretizat, iar când proiectul devine obiect, spunem că s-a materializat, deci înregistrăm două schimbări de stare de agregare.
Invers, când un fenomen din natură este studiat și este transpus prin parametrii săi într-un model matematic, trece în stare de informație, apoi în stare de idee prin ideație. Deci se abstractizează progresiv.
ADNul este și materie și informație, deci este și corpuscul și undă. Unda duce o informație pe care o fixează material prin molecule de substanță. Molecula de ADN servește la memorarea planului de construcție a materiei superior organizată, numită materie vie. Dar cine ține minte molecula de ADN? Evident o stare de agregare de rang superior adică un concept sau o idee. Ideea este deci un agregat de informații deci o stare de agregare a materiei.
Completăm în listă: concretizarea, materializarea, respectiv informatizarea, ideatizarea adică abstractizarea.
Să urmărim dansul transformărilor, sau dansul lui Shiva, cum îi place să -l numească Osho. Gheața trece în apă, deci se decorporează, apa trece în aer. Vântul întețește focul, care topește metalul, dar îl lasă tot metal, căci vaporii de metal sunt o specialitate. Apa topește metalul, îl transformă în pământ de flori ruginindu-i aroganța. Apa stinge focul, focul fierbe apa, vântul evaporă apa. Focul topește metalul, arde pământul, evaporă apa, rarefiază aerul, sparge moleculele. Când focul se retrage sau își diminuează intensitate energia câștigă în densitate, devine materie și prinde chiar contur întrupându-se.
Cererea determină oferta.Nevoia determină gândirea, iar gândirea recepționează ideea. Materializată, devine soluție salvatoare, și dă șansa de supraviețuire. Cere și ți se va da. Noi notăm în listă: gândirea.
Radiația emite particule, plasma generează fotoni, fotonii stimulează fotosinteza, care organizează materia și produce hrană întreținând viața. Cu prețul creșterii densității, deci prin întrupare și al scăderii drastice a frecvenței de vibrație. De la frecvența radiației, până la frecvența regnului uman. O mare oboseală.
Întunericul stimulează ideația, lumina o risipește. Notăm : inspirația. În corpul omului trebuie să fie întuneric precum e în cosmos. Când un flux masiv de fotoni traversează organismul, corpul se apără cu o cortină pigmentară de melanină, bronzându-se.
Radiația calcă totul în picioare și trece prin orice. Întețește focul, dezmembrează solidul, dezorganizează lichidul, disipă aerul. Radiația distruge materia, implicit dezorientează informația, seamănă moarte în toate direcțiile. Notăm în listă: radiația . Pentru a se menține și a reveni la viață informația este salvată pe suportul altei stări de agregare, insensibilă deci transparentă la lungimea de undă respectivă. Apa se arhivează pentru salvare în gheață, aburul se va regenera din apă. Obiectul, din proiect. Ideea, din concept.
Viața cuprinde toate regnurile mineral, animal, vegetal, uman, angelic agregând toate stările solid, lichid, gazos, plasmatic, eteric, mental. Viața și moartea sunt deci două stări de agregare ale materiei. Când moare omul își dă duhul.Viața trece în moarte și duhul pleacă, integrându-se categoriei sale. Electronul excitat revine pe orbita de unde plecase, atomul câștigă în stabilitate, și se eliberează o particulă, își dă protonul. Moartea revine la viață, corpul primește duh sfânt, reînvie, atomul primește un electron, se ionizează. Motorul electric este conectat la curent, primește duh de viață și se învârte. Bobul moare, planta se naște.
Tristețea se transformă în fericire, prea multă veselie adică fericire înseamnă euforie și prefațează tristețea, deci și fericirea și tristețea sunt stări de agregare ale energiei, materia fiind doar o zonă limitrofă, de dicționar, definită arhaic prin densitate, adică prin masă. Dar masa, după cum știm, s-a devoalat în energie de aproape un secol. De aceea se și spune stare de fericire sau stare de tristețe, dar numai în limba română!
Fericirea este un vârf potențial de stare, ca orice vârf este instabil și cade în tristețe, care și ea este un maxim abisal, ce nu se poate conserva. Apa este fericită când poate curge, de prea multă fericire se evaporă, când îi lipsește această libertate se întristează și îngheață. Tristețea este grea, fericirea te face să zbori, deci se reflectă în variația de densitate.
Râsul este tonic, el imprimă corpului o vibrație benefică, și reflectă starea de fericire, plânsul este o stare de tristețe. Se poate trece ușor dintr-una în alta. Pârghia nu mai este temperatura ci temperamentul. Râsul și plânsul sunt deci stări de agregare ale materiei, transformarea se dirijeajă prin sugestie. Se spune a ajunge de râsul lumii, adică într-o stare de plâns! Deci reversibilitate maximă.
"Îl vede azi, îl vede mâni/Astfel dorința-i gata/El iar, privind de săptămâni/Îi cade dragă fata."(Luceafărul, M Eminescu)
Ideea se obiectivează în iubit, sentimentul ajunge dorință, dorința se transformă în emoție, se ajunge la dragoste și inevitabil se materializează la propriu. Completăm lista întristare, înveselire, emoționare, îndrăgostire.

Electronul gravitează în jurul nucleului cu o viteză de cca 1000 km pe secundă. Această viteză poate spori dacă distanțele dintre atomi sunt micșorate printr-un mijloc oarecare. Mișcarea de rotație a electronilor face ca atomul să pară o sferă compactă cu proprietăți de tip densitate, duritate, frecare la alunecare oferindu-ne iluzia de solid, lichid, gazos etc.
Când electronii excitați energetic radiază de fericire, își ies din orbită. Și pentru ei fericirea este scurtă, după un timp se întâmplă invers, își pierd din vigoare, cad triști înapoi pe orbită, post coitum omne animal triste, se emite cum spuneam o particulă, percepută ca radiație.
Aceleași principii se regăsesc la toate nivelele.
Comunicarea ideilor se poate face la același nivel, fără schimbarea stării de agregare prin transfer telepatic sau decăzând prin mărirea gradului de condensare energetică, prin limbaj, deci prin cuvinte. Cuvântul este așadar factor primordial de comunicare atunci când comunicarea a coborît ca nivel de agregare, sub idee. Înțeles corect cuvântul poate reînvia ideea pe care o transportă.
În plan spiritual cuvântul devine sentiment și afectează corpul energetic ca apoi pe măsura condensării gândurilor în fapte să fie afectat și corpul fizic al omului. Faptul este o opinie solidă cum spune Osho[141,218].
Oprirea cascadei idee, gând, emoție, faptă adică răzgândirea, poate avea loc prin iertare, renunțare, pocăință, rugăciune ceea ce determină oprirea, devierea, diminuarea sau returnarea efectelor, un fel de corectură înainte de a se ajunge la faza pe corpul fizic.
Viteza de cădere și cea de revenire poate fi mai mare sau mai mică în funcție de gradul de puritate al spiritului fiecăruia. Cu cât vitezele sunt mai mari, cu atât timpul scurs de la gând la faptă, timpul de împlinire, este mai scurt: secunde, minute, ore, zile permițând conexiunea cauză efect. Să numim această mărime faptibilitate în analogie cu vizibilitatea. Cu cât efectul trenează mai mult cauzei, luni, ani, vieți conexiunea devine mai dificilă chiar improbabilă, faptibilitatea este mai mică. Cu cât vizibilitatea este mai mare cu atât putem scruta spațiul pe o distanță mai mare.
Este un fel de cerc vicios, poate primul, cei buni sunt favorizați, cei răi sunt dezavantajați. Al doilea ar urma să fie
(Matei 25,29)"Pentru că celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar de la cel ce n-are se va lua și ce are"
Parametrul comun definirii tuturor transformărilor enumerate și implicit al stărilor de agregare enunțate nu este densitatea așa cum am fost obișnuiți, ci cauzele densității adică lungimea de undă și frecvența de vibrație a oscilației.
Creșterea densității este însă responsabilă de scăderea fluidității, condiție a vieții, care nu se poate diminua sub nivelul care să asigure nutriția. Distribuția hranei și energiei se asigură prin capilaritate, osmoză, respirație sau pompare și se vehiculează apă, soluții, aer sau sânge.
Acceptând că toate clasificările stărilor de agregare au ca numitor comun vibrația, vom înțelege repede că noțiunea materie a devenit locală, desuetă și provizorie ca și flogisticul de altă dată.
Nimic nu este scop în sine, totul este și releu și efect și cauză, concomitent. Dar care ar fi sursa ideilor? De unde ne vin ele?
Aparatul de radio își dă toată silința cârâie, pârâie, țiuie, piuie, clipește din beculețe, și câteodată chiar funcționează. Este sigur că nu va putea niciodată, nici când e nou-nouț și bun-bunuț, să facă mai mult decât să recepționeze o emisiune. Nu va putea în veci să-și redacteze singur buletinul de știri sau să-și stabilească grila de programe. Are legături la antenă, la priza de alimentare și la priza de pământ. Are și libertatea de a se defecta când se oxidează sau ruginesc circuitele.
Nu există alt mecanism decât cel simplu și cunoscut deja: Picăturile vin din starea de vapori, gheața ia naștere din starea de picături. Nici omul nu este nimic altceva decât un receptor. Cu mult mai multe legături și câteva grade de libertate.
Pentru a pricepe acest lucru Dumnezeu i-a permis lui Marconi să descopere aparatul de radio și să încaseze premiul Nobel.
Nietzsche nu a avut această șansă. Partizan al ideii de materie omniprezentă și tutipotentă el a postulat "Dumnezeu este mort". Dacă s-ar fi referit la YHWH poate avea dreptate. Dar a fost repede contrat de fizicieni, deoarece materia se prezintă înșelător ca inertă, moartă, ea fiind de fapt animată continuu de vibrație. Ceea ce noi vedem, atingem sau gustăm este în fapt o viziune agregată a complexului de vibrații în nesfârșitele interferențe la care simțurile din dotare nu ne permit accesul. Nietzsche are însă scuza vârstei. Acum ar fi avut 159 de ani, din care a folosit doar 56.
Osho, care a murit în 1989, fără să vadă o hologramă, referindu-se la materie o aseamănă cu proiecția cinematografică, îmbunătățită la trei dimensiuni. Adică un fel de hologramă. Holograma redă într-adevăr imagini în trei dimensiuni, în policromie și în mișcare dar pentru a simula materia i-ar mai trebui ceva. Densitate.

Iubirea este starea de maximă stabilitate a energiei. Din iubire pornesc toate și la iubire se revine în ultimă instanță, după ce traversăm, într-un sens sau în celălalt, prin oricâte stări de agregare dorim. Starea de iubire nu se stinge, nu dispare și nu se amplifică, pentru că este o vibrație incoruptibilă, constantă, purtătoare de echilibru, imună la toate radiațiile devoratoare. În relația Om - Dumnezeu iubirea este echivalentul gravitației din relația Obiect - Pământ.
Forța lui Arhimede prefigurează antigravitația pentru lichide, portanța o demonstrează în gaze, forța reactivă a rachetelor o susține în cosmos, iar iubirea poate evada din toate mediile, ajungând la Dumnezeu și înapoi.
Să aruncăm acum o privire recapitulativă peste lista de transformări. Puteți găsi o transformare sau o schimbare de stare de agregare care să înrăutățească starea energiei? Sau vreo transformare înjositoare? Adică ceea ce am putea numi involuție? De aici rezidă genialitatea și măreția creației, în orice sens orice schimbare de stare este o evoluție.
Schimbarea se declanșează printr-un bistabil. Sămânța nu germinează niciodată în fruct, preferă să se sinucidă prin putrefacție. Pepenele este consumat, sămânța se usucă la soare, flip-flopul își schimbă starea, dacă acum sămânța este semănată încolțește, apare o nouă plantă. La fel și tomatele. Ouăle păsărilor încep incubația când temperatura lor devine constant egală cu temperatura păsării. Odată procesul început este ireversibil.
Într-un sens pomul face fructe, fructele conțin glucoză, glucoza întreține viața. Fermentația conduce de la fructele zemoase și dulci la aburii alcoolului. În sens invers copacul moare, se transformă în cărbune, cărbunele în diamant.
Traseul jalonat este o evoluție între sublim și divin. Orice cramponare de fază este pe cât de ineficace pe atât de ridicolă.
Cum arată ființa care poate transcende măreția diamantului, gingășia orhideelor, buchetul vinului, aroma cetinei, sclipirea soarelui, înțelepciunea maiestrului?
Arată exact ca Dumnezeu. Lui îi va fi imposibil să arunce cu diamante în gârlă, să amestece păcura cu apa de izvor, sau să extermine canaaniți, pentru a le face altora zestre.


[20] DICÞIONARUL LIMBII ROMÂNE MODERNE, ed. ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE,1958.
[23].MIC DICÞIONAR ENCICLOPEDIC, ed. ȘTIINÞIFICÃ ȘI ENCICLOPEDICÃ, ediția II, București,1978.
[141] OSHO, PHILOSOPHIA ULTIMA, ed. RAM, traducerea Sorin Voinea, București,2003.