(250)
O civilizație ajunge pe Pământ în condiții pe care nu se simte datoare să ni le comunice, pentru că pentru ei noi nu contăm. Dispune de tehnică spațială pentru că altfel trimișii săi nu puteau veni și nu puteau pleca, de câte ori doreau. Dar tehnologia spațială nu este principalul lor atu. Marea lor putere stă în genetică și nici nu le mai trebuie altceva.Fiind o civilizație bine adaptată la mediul în care trăiesc, sunt deprinși să utilizeze oportunitățile oferite de Pământ, să speculeze condițiile locale fără a distruge planeta. Cunosc în detaliu avantajele și dezavantajele ce separă biologicul de tehnologic, motiv pentru care preferă să se doteze cu un instrumentar exclusiv biologic. Nu au venit aici cu proiecte pentru linii tehnologice de asamblat tractoare sau turisme, escavatoare sau tancuri, au venit cu un proiect genetic general, multicomponent din care produc toate ființele de care au nevoie.
Computere performante și specializate așteaptă doar caietul de sarcini și configurează soluția. E nevoie de un animal de tracțiune, carnivor, zburător și amfibiu, climă caldă, nocturn, inteligența la pragul minim, comportament docil, talia S, M, XL sau XXL. Sunt apăsate tastele respective. După comanda ENGAGED computerul proiectează holografic arătarea, din orice unghi și în orice secțiune, pentru a primi avizul sau corecțiile designerilor. Elementele de camuflaj, de protecție, productivitatea și reproductivitatea, culoarea, gabaritul, longevitatea, orice corecție solicitată este preluată și compatibilizată cu lanțul ADN matrice. La comanda LIVE vietatea se animă pe monitor și defilează în fața specialiștilor. Urmează noi corecții sau aplauze. Când zeii sunt unanim satisfăcuți, computerul listează procedurile de producție. De la ce se pornește, ce încrucișări sunt necesare, în câte generații, gradul de compatibilitate și reutilizare, ființele purtătoare ale modulelor implicate, organe neproiectate sau netestate. Ființa este compusă cu programe specializate de genul celor folosite astăzi și de oameni în proiectarea construcților, în electronică, automatizări, utilaje tehnologice.
Producția este deja munca de rutină pentru asistenți și studenți care în timpul liber se distrează pe computere standardizate extrem de specializate care realizează automat încrucișările necesare la simpla apăsare a tastelor pe care sunt desenate mici animăluțe simbol: pești, femei, țapi, șerpi, cai, tauri. Așa s-au experimentat centauri, grifoni, sirene, ciclopi, inorogi, pitici, uriași etc. Băncile de gene, țesuturi, organe, funcții, prototipuri sunt permanent actualizate și adaptate la schimbările survenite în mediu.
Au nevoie de forță de muncă, își creează forță de muncă, au nevoie de luptători, produc monștri, e nevoie de animale de povară, nimic nu le e dificil, doresc femei frumoase, le produc fără efort. O viziune integrată, economică și pe deplin ecologică, pe deplin cunoscută și controlabilă. Sistemul, ingenios și eficace, permite etajarea pe nivele astfel încât atelajele de cai, caravanele de cămile, convoaiele de elefanți, sunt conduse de oameni, păzite de câini, hrănite de turme de oi, capre și cirezi de vite, salubrizate de hiene, mesajele sunt purtate de porumbei sau vulturi. Nici o specie nu trăiește în zadar iar dacă nu răspunde așteptărilor este perfecționată sau distrusă, fără să afle măcar de ce a apărut și unde a greșit.
Ceea ce savanții-oameni numesc adaptare, lanț trofic, simbioză, reprezintă de fapt setul de parametri din cartea tehnică la care trebuie să răspundă lumea animală, specie cu specie, în folosul lumii zeilor. Ei nu produc escavatoare, preferă uriași, nu construiesc vehicule de transport șenilate, trenuri sau locomotive, preferă caravanele, nepoluante conduse de oameni, dirijați și supravegheați de zei. Pentru operațiunile dificile din mine cu galerii înguste au creat specii de pigmei. În minele romane de pe teritoriul Daciei, au fost descoperite schelete umane cu înălțimea de un metru. S-a crezut ca sunt copii, dar romanii au gasit minele sapate! Dacă au probleme speciale le rezolvă cu insecte, cu păsări sau cu animale.
Au intervenționiști pentru orice situație, în orice mediu. Viruși, bacterii, ciuperci, purici, păduchi, țânțari, viespi, albine, lăcuste, șacali, coioți, lupi, lei, tigri, cai, tauri, vaci, oi, porci, măgari, iepuri, cămile, șerpi, dragoni, rechini, balene, dinozauri, leviatani, soimi, vulturi, pajure, condori și atâtea altele. Fiecare are destinația, predilecția, rolul său, fiecare prezintă avantaje și inconveniente. Parfumurile, mirodeniile, esențele și leacurile și le produc în combinate vegetale numite plante sau copaci nu în instalații chimice gigantice.Lemnul servește în construcții iar plantele ca furaje cohortelor de ierbivore cu care se îndestulează oamenii și fiarele pământului. Nimic nu a apărut de la sine căci geneticienii Domnului nu au timp de pierdut, fonduri de risipit și nici fantezii inutile.
Marea scurgere de cunoașterea către oameni are deja un conținut mult mai larg. Dacă rememorăm povestea turnului Babel care a fost dărâmat pentru a nu periclita liniștea zeilor, vom înțelege cu siguranță de ce oamenii nu pot ajunge pe Lună sau pe Marte.
Pentru zei, ingineria genetică e atât de dezvoltată încât preferă să creeze dinozauri de povară, de asediu sau atac, tauri cu pilot uman (centauri), șerpi cu unul sau mai multe capete de om (dragoni), cu una sau două cozi. Scoși din context, balaurii pot apare ca produse de ficțiune dar avem multe motive să credem că oamenii mai întâi au observat și apoi au început să povestească. Fig.
250.1 și fig. 250.2 prezintă balauri din basmele românilor.



Dacă i se atașează o șa pentru driver sau i se grefează un creier omenesc balaurul devine receptiv, inteligent, docil și sau șiret. Mitologiile popoarelor sunt incarcate de fiinte supranaturale sau intrupate la comanda Fig.28.1.

Exemplul calului care după suficiente antrenamente face corp comun cu călărețul este cunoscut. Tot așa de obișnuit era și un șarpe de pe care un zeu cobora și dădea sugestii sau pilule Evei.
Până acum o sută cincizeci de ani, la descoperirea motorului cu abur, monopolul forței de tracțiune a fost deținut în exclusivitate de animale, și încă dăinuie în multe zone. Balaurii, dragonii, zmeii, șerpii sau monștri erau folosiți egal în atacuri selective individuale sau campanii colective. În cunoscuta manevră pentru capturarea lânii de aur, un balaur fioros îl înghite și apoi docil, îl aportează, aproape mort pe Iason, la picioarele zeiței Atena [123,102], fig. 250.3.1.



Războiul troian a fost provocat de zeii [161,(139)] care apoi au coordonat direct luptele. Armatele erau constituite din cohorte de luptători dar și din formații de animale:

[207, I,43] "Aceasta i-a fost ruga iar Phóibos Apollo urechea și-o plecă la vorbele lui. De pe culmea Olimpului mânios coboară zeul. El poartă pe umeri arcul de argint și tolba bine închisă. Apoi cu vuiet crâncen azvârli săgeți din arcul de argint. Mai întâi ținti în catâri și-n câini; apoi săgeata lui îi lovi pe oameni."
Când Laocoon, preot al lui Apollo, a deconspirat troienilor că aveau în fața cetății un cal gol aducător de necazuri, imediat zeii i-au închis gura, cu naturalețe, printr-un mijloc discret și eficace [213,222], fig. 250.3.2:

[207,Nimicirea Troiei,XX] "Între timp apar doi șerpi și-l răpun pe Laocoon, necruțându-l nici pe unul din cei doi feciori ai lui."
[207, XII,195] "Troienii avuseseră în ziua aceea o izbândă și se pregăteau să iasă din cetate și să-i urmărească pe ahei până la corăbii spre a le da foc. Dar un semn primiră din partea lui Zeus. Din înălțimi cerești un vultur a zburat. El ținea în cioc un șarpe uriaș, sângerând dar încă viu. Zvârcolindu-se șarpele mușcă vulturul de piept, care de durere îi dădu drumul din cioc, fără să-l poată duce puilor ca hrană. Șarpele căzu în mijlocul troienilor. Poydamas se apropie de Hector și astfel îi vorbește: Dacă vom ieși acum din cetate spre ai urmări pe ahei, mulți dintre troieni vor fi omorâți și cărările întoarcerii nu ne vor fi prielnice. Așa s-ar putea tălmăci semnul ceresc al lui Zeus."
Tălmăcitorul Poydamas era un receptor cu calități superioare, un om dotat cu sensibilitate la frecvența pe care zeul își transmite ideile, ceea ce a făcut posibilă traducerea mesajului. Scena a fost urmărită de toată suflarea, dar unul singur a dus procesul până la capăt. Ca și Daniel:
(Daniel 10,7) "Eu, Daniel, am avut singur viziunea; dar oamenii care erau cu mine n-au avut viziunea, totuși un mare tremur a căzut peste ei și au fugit să se ascundă."
După exemplul zeilor, multă vreme armatele împăraților aveau alături de oameni și efective de elefanți, cămile, cai, câini. Ultimii dăinuie chiar și în zilele noastre în statele de cheltuieli ale armatelor comunitare, ba chiar primesc și grade.
Mai mult decât oricare alt animal, șarpele a servit pretutindeni și în toate timpurile ca armă de apărare și atac la dispoziția zeilor.
Ce vehicul mai adaptat pentru deplasarea pe orice formă de teren oricât de accidentat, pentru apă sau văzduh, puteți imagina, care să întreacă în viteză, rezistență, silențiozitate, fiabilitate, performanță, șarpele? Cu sau fără aripi, cu sau fără membre, șarpele nu se împotmolește în groapi, nu se răstoarnă în șanț, nu se rostogolește în văgăuni, escaladează sau ocolește orice obstacol. Nu are nevoie de canistre cu gazolină ce pot oricând exploda, ci se hrănește cu broaște, șoareci sau alte orătănii. Poate fi dotat cu solzi protectori sau cu platoșe blindate, poate purta antene emițătoare sau receptoare, camere de luat vederi. Într-un cuvânt vehicolul ideal, sumerienii îi spuneau leul pământului [209,146].
Șarpele nici n-ar trebui să stea expus la muzeul de științe naturale, ci la muzeul militar. Trăind în preajma zeilor ca servitor devotat și indispensabil, șarpele a învățat și pentru sine câte ceva. Ca un fost fotbalist care face un stagiu de translator pe lângă un antrenor ce nu vorbește limba jucătorilor și tot traducând și traducând tactici și strategii, în portavoce la antrenamente, la terminarea contractului devine inevitabil... antrenor. Șarpele a învățat și el multe în misiunile pe care le-a îndeplinit pe lângă zei, îndeosebi cele legate de tainele vieții și ale nemuririi:
[47,352]"Afară de apa vie, lumea basmelor mai cunoaște și o buruiană a vieții, pe care însă o cunosc numai animalele și cu care se pot învia oamenii și animalele moarte. Îndeosebi o cunosc șerpii. Și pentru ca să pună mâna pe ea, oamenii omoară un pui de șarpe, apoi așteaptă până vine mama puiului cu buruiana în gură. După ce șarpele și-a înviat puiul, aruncă buruiana și omul o ia."
După îndelungate trude și peripeții Ghilgameș reușește să găsească iarba nemuririi, dar tot din cauza unui mercenar cu trup de șarpe nu se poate bucura de nemurire: [209,145]
"După douăzeci de îndoite leghe, îmbucă câte ceva;
la treizeci de îndoite leghe mai departe poposiră.
Ghilgameș, zărind un izvor cu apă proaspătă,
coborî în el și se scăldă în apele lui,
când un șarpe, adulmecând mireasma buruienii,
pe ascuns, apucă buruiana
și pe dată-și aruncă solzii cei vechi."
Zeul Apollo avea un templu în Insula Șerpilor de la gurile Dunării [150,(43)] De acolo mulți șerpi plecau în misiuni sau se întorceau din bătălii. Un astfel de eveniment a fost lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul. Se pare că această luptă a avut loc pe meleagurile de la vărsarea Dunării de vreme ce două toponime utilizate și astăzi sunt în conexiune directă cu evenimentul. Primul se referă la unul dintre brațele de vărsare ale fluviului, căruia i se spune brațul Sfântul Gheorghe. Apoi mai sus pe Dunăre o insulă, Insula Mare a Brăilei, raiul recoltelor bogate. Această insulă se mai numește și insula Ianca. Dar Yanca în vechea limbă a hitiților desemnează nimic altceva decât un zeu-șarpe! Zeul-șarpe ucis de zeul Teshub, care în credința hitiților, preluată apoi de greci, cumula toate prerogativele lui Zeus [206,80]!
Legenda creștină, o versiune perpetuată, are pe meleagurile noastre rădăcini adânci ce preced cu mult creștinismul. În cunoscuta înfruntare a Sfântului Gheorghe cu Yanca-Balaurul nu avem nici un motiv să credem că balaurul se lupta pentru un motiv personal.
Aceste vietăți înfricoșătoare sunt mereu prezentate lucrând pentru zei, uneori ca mercenarii, în două regimuri de funcționare, unul pentru stăpâni, altul pentru victime. Se prezintă, spun cine le-a trimis, de ce luptă, apoi se dezlănțuie profesionist, cu toată furia și puterea de care dispun. Cu instinctele de ferocitate atenuate, sau dimpotrivă exacerbate animalele pot fi exploatate prietenește sau pot fi aruncate în luptă împotriva dușmanului. Creatorul se poate face ușor înțeles fiindcă el cunoaște proiectul. Știe ce genă să excite sau să inhibe, cu ce frecvență, pe ce durată, cu ce instrumente.
Ființele sunt ca niște harpe, au o mulțime de corzi, fiecare coardă prin frecvența emisă acționează un mecanism, în sintonie cu mediul ambiant și cu cosmosul [190,(225)]. Obții efectul dorit dacă știi să atingi coarda sensibilă! Din păcate oamenii zilelor noastre cunosc bine doar sloganul. Uneori îl și aplică, fără a ști că acesta este principiul general de funcționare al Universului. Unda radiației atomice este cea mai periculoasă pentru viață. Efectele ei sunt chiar și acum studiate atât de oameni pe animale, cât și de zei pe oameni [30,443]. Faptul că în toate mitologiile animalele înțeleg și vorbesc, atestă că aveau și poate păstrează încă inhibate diverse capabilități de a comunica cu creatorii lor - zeii.
Despre potențialul uriașilor avem puține date, de la ei nu ne-au rămas decât vestigii, megaliți, amenajări funciare (Brazda lui Novac), deviațiile de râuri (Dunarea Veche si Dunarea Noua, pentru construirea podului "lui Apolodor" [143]) a canalele navigabile (Canalul Bega, pe care nu-l revendica nici un constructor) și numeroase legende controversate sau ignorate, oamenii reușind întotdeauna să-și adjudece tot ce au găsit. Pe teritoriul Siriei de astăzi, la Apamee, dăinuie încă o impresionantă amenajare rutieră. Un măreț drum al zeilor ce pare situat pe aliniamentul Alep - Damasc. Un drum pentru alaiuri împărătești, pavat cu blocuri de stâncă și mărginit de o parte și de alta de două șiruri de coloane monumentale în stil corintic plantate pe... doi kilometri. Istoricii atribuie construcția momentului festiv al întoarcerii lui Marc Antoniu dintr-o campanie militară la Eufrat, pentru o defilare triumfală alături de Cleopatra. Pe unele pietre s-au găsit însă inscripții în limba greacă fig. 250.4 și 250.5.

Experiența ne arată însă că cei ce își scriu cu cuțitul numele pe trunchiurile copacilor, nu sunt niciodată cei ce i-au plantat.
Zeii, s-au comportat ca niște investitori străini, au făcut cheltuieli minime pentru a-și repatria un profit cât mai mare, dar poate au trăit și ei euforii și idile. Ahtiați după aur, argint, bronz, fier, pietre prețioase și semiprețioase, le considerau prea scumpe spre a le irosi aici pe Pământ. Mult mai convenabil era să investească în genetică cu care să-și construiască insecta, pasărea, animalul sau arendașul adecvat.
Animalele pot fi suficient de bine strunite și manipulate prin reflexul de foame. Alte cohorte de viețuitoare servesc de meniu celor ce muncesc. Cele mai devotate exemplare sunt recompensate și cu premii în satisfacții de reproducție.
Oamenii au generalizat metoda și își iau doi câte doi câte o lună de miere, de o săptămână. Privind de la o scară convenabilă putem observa că oamenii răspund la aceeași gamă de stimuli, cu aceleași motivații și cu rezultate și comportamente identice. Oamenii moderni s-au mulțumit să se inspire după natură, să-i copieze brevetele fiindcă erau pe gratis, și să le transpună în tehnologie. Când omul va cunoaște suficientă genetică, toată tehnologia va da faliment și va dispare. Dar asta echivalează metaforic cu o glaciațiune. Glaciațiunea combinatelor, sau cum i se spune pe la noi, privatizarea. Mai întâi cele siderurgice, apoi cele chimice, apoi cele avicole etc. În locul combinatelor rămân doar combinațiile. Evident religia și guvernele se vor opune din răsputeri și nu se vor afla amănunte. Deci singura soluție va rămâne adevărata glaciațiune, care este inevitabilă, imparțială, nu se votează și nu se amână.
Timpurile când mielul va citi ziarul lângă lup, anunțate de Biblie, nu par decât să confirme întoarcerea acelor vremuri când toate sălbăticiunile trăiau alături de oameni, pentru a munci cot la cot, scutindu-i astfel pe zei de orice efort, așa cum și oamenii procedează acum sub aparenta nepăsare a zeilor, cu milioanele de utilaje tehnologice inventate, tot cu ajutorul unora dintre zei, spre a obține și ei un concediu de două săptămâni pe an.
Publicat in volumul V "Cruciada globalizarii" din ciclul Cosmoteismul [190,(250)].