(277)
(Geneza 17,15) "Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, și îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea. Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, căci a zis în inima lui: Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani? Și Avraam a zis lui Dumnezeu: Să trăiască Ismael înaintea Ta! Dumnezeu a zis: Cu adevărat, nevastă-ta Sara îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el. Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, și îl voi înmulți nespus de mult; doisprezece voievozi va naște, și voi face din el un neam mare. Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta. Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înăltat de la Avraam."

(Luca 1,5) "În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, și se chema Elisaveta. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului. N-aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă.
Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămîieze în Templul Domnului. În ceasul tămâierii, toată mulțimea norodului se ruga afară.
Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, și a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. Zaharia s-a spăimântat, când l-a văzut; și l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan."
Cu un decalaj de șase luni un eveniment similar se consemnează, de data aceasta cu o fecioară:

(Luca 1,30) "În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.Îngerul a intrat la ea, și a zis: Plecăciune, ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată ești tu între femei! Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămânea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit. Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?"

Din (Matei 1,2) putem integra pe 42 de generații, genealogia lui Isus: "Avraam; Isaac; Iacov; Iuda; Fares; Esrom; Aram; Aminadab; Naason; Salmon; Boaz; Obed; Iese; împăratul David; Solomon, Roboam; Abia; Asa;Iosafat; Ioram; Ozia; Ioatam; Ahaz; Ezechia; Manase; Amon; Iosia; Iehonia pe vremea strămutării în Babilon. Au urmat: Salatiel; Zorobabel; Abiud; Eliachim; Azor; Sadoc; Achim; Eliud; Eleazar; Matan; Iacov; Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care se cheamă Hristos."

Apoi în (Matei 1,17) primim câteva jaloane pe care sigur geneticienii le pot înțelege: "Deci, dela Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; dela David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; și dela strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa:Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată dela Duhul Sfânt."


Așadar factorul masculin pământean nu are nici o contributie, în plus, calitatea genetică a mamei este complet necunoscută.

Mai primim câteva informații despre randamentul scăzut al unei astfel de intreprinderi genetice pentru a nu-i acuza pe nedrept pe geneticienii de peste milenii.

(Matei 13,3) "Iată, sămănătorul a ieșit să samene. Pe când sămăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, și au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, si au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun, și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci. Cine are urechi de auzit, să audă."

Expunerea, un fel de eseu, nu a fost exhaustivă.

De curând s-a întâmplat că o picătură de sămânță bilogică tot cu producător necunoscut, a căzut într-o zonă de vid legislativ, de care mai marii obștei nu s-au sinchisit bazându-se pe incapacitatea omului de a se depăși pe sine. Numai că toți oamenii se pot depăși pe sine, în afară de cei ocupați cu conducerea obștilor.

Luați întotdeauna prin surprindere de evenimentele manifeste ale vieții, conducătorii s-au deprins să dirijeze prin metoda feed backului. Dacă se rupe ceva, sunt chemați croitorii, dacă se sparge aduc instalatorii, dacă ia foc cheamă pompierii, dacă cineva este ucis vin criminaliștii. Încercând să-și subjuge semenii, autoritățile sunt într-o eternă întârziere, și încearcă să prindă în năvod tot ce mișcă și trăiește, acoperindu-se de ridicol. Plevușca ce nu se lasă niciodată subordonată, duce societatea înainte, iar demnitarii anchilozați de fotolii vin din urmă, gâfâind și nădușind, în controale.
Evenimentele se desfășoară cu o netulburată inițiativă, iar reacția autorităților nu sare peste condiția de consecință. Toți conduc cu mintea la trecut, merg înainte dar se gândesc înapoi, raționează prin experiență, judecă prin analogie, se inspiră din statistici.

Dumnezeu nu dorește să facă din om un robot alimentat la priză. Dacă dorea acest lucru nu îl inzestra cu rațiune, ci cu șteker.

Când dorința, cutezanța, fantezia, creativitate unui om sparge țesătura năvodului, imediat autoritatea, luată prin surprindere, își pune legiuitorii să reglementeze și să elimine vidul legislativ.

Cum ziceam, de curând o româncă, după ce la tinerețe și-a irosit șansa pe care viața o oferă tuturor femeilor, ajunsă la vârsta senectuții, nu și-a mai suportat singurătatea și I-a cerut Domnului un copilaș. Pentru că rugăciunea venea din partea unei femei cultivate care purta și nume de președinte, Domnul a încuvințat trimisului său de resort, să-i îndeplinească ruga. Să-i permită să dea viață unui copil prin implant, după vechea tehnologie a zeilor, poate, poate așa vor mai ajunge câțiva oameni la înalta înțelepciune.

Prevăzător cu sentimentele celorlalte seminții, evitând și speculațiile publicitare, Domnul nu a permis înscrierea cazului în cartea englezească a recordurilor deși românca la cei 67 de ani ai săi, avea tot dreptul. Cu toate acestea evenimentul a stârnit un tărăboi românesc, fără precedent.

Pe de o parte Domnul era mândru că fii săi în nici două mii de ani au descoperit fertilizarea în vitro, dar în același timp din ce în ce mai îngrijorat a cerut soborul celulei de criză responsabilă cu protecția arborelui vieții pe creanga omului.

Desfășurată prin externet galactic ședința a stabilit instantaneu că de vină sunt autoritățile românești, cele mai înapoiate din Europa, Pământ, care au peste tot petice de vid legislative ce permit oamenilor să se dedea la astfel de treburi îngerești. Și din punct de vedere tehnic procedura lasă de dorit la calitatea pipetelor de instilație, care decalibrate de vigoarea spermatozoizilor carpatini, scapă la implant mai mulți embrioni, ceea ce conduce la nașteri de multipleți, record neatins nici la însămânțările biblice din cultura Sara, Elisaveta, Maria.

Un blam ceresc a plecat pe canale clericale spre preafericitele fețe bisericești. Apostrofarea a fost punctuală: prea puține avorturi, prea mic procentul mortalității infantile, prea puțini copii prin canale și boscheți. O mustrare specială pentru războiul antibiotic pe care românii se încăpățânează să-l mai poarte cu minunata lume a bacililor, streptococilor și virușilor îngreunându-le mult sarcinile.

Surprinzător, dar replica autorităților guvernamentale și clericale a plecat prompt prin gura implacabilă a purtătoarei de cuvânt, care a citat instantaneu dintr-un cunoscut discurs al lui Moise către poporul său, în care anunța apariția peste timp a lui Mohamed:

(Deut 18,15) "Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un prooroc ca mine: să ascultați de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, și să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor." Atunci Domnul mi-a zis: Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraților lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu."

Relația este interactivă, Domnul ascultă sugestia poporului, și pentru a evita inconvenientele și stressul prilejuit de contactul direct, găsește nimerită metoda de a lucra prin proroci. De aici deducem că însuși zeii sunt luați uneori prin surprindere de mintea semințiilor pământului și răspund situației tot prin metoda blestematului de feed back. Darul previziunii adevărate este așadar rezervat doar bunului Dumnezeu. Cât despre instituția purtătorului de cuvânt, cu siguranță că aceasta este prima meserie practicată de bărbați!