Întrebarea care se pune e : ce să dăm afară din propria noastră persoană : mintea, sufletul ,sinele sau corpul ?
Dacă se eliberează mintea, corpul devine mort; dacă sufletul este scos din corp devenim animale; dacă sinele iese din corp pier orgoliul și ambițiile și devenim altruiști; dacă corpul iese din el însuși, atunci din persoană nu mai rămâne nimic, fiindcă odată cu el dispar mintea, sufletul , sinele.
Ce primim dinafară în noi ?
Dacă primim prietenie, lăuntricul se va îmbogăți cu sentimentul indestructibil și inefabil care crește gândindu-te că îți poți împărtăși deschis temerile, obsesiile și tainele.
Dacă primim iubire și nu o putem dărui pe a noastră , devenim mesagerul răului și sursa suferinței pe care le implantăm inconștient în persoana care ne iubește.
Iubirea primește de la prietenie sentimentele pe care le urcă pe o scară paroxistică , care se pot transforma în ură, în gelozie , sau se pot șterge în timp, pe când prietenia inoculează un sentiment constant învelit într-o crustă ce nu poate fi distrusă.
Dacă primim ură, cel ce o oferă devine obiectul repulsiei , îl privim ca pe un dușman, încercând să-l ocolim dintr-o teamă că ne-ar putea face rău.
Între noi și lume există o permanentă interacțiune, un schimb reciproc de fluid existențial, ca și cum am fi legați printr-un spirit superior, care ne inspiră demersurile.
Misterul mecanismului gândirii nu se poate dezlega prin cunoștințele pe care le oferă știința, ci doar dacă considerăm gândirea un complex energetic generator de mișcare, căci fără impulsurile gândurilor omul ar încremeni într-o nemișcare totală.
Omul este legat cu un fir invizibil de ceilalți oameni, poate oferi entități lăuntrice pozitive sau negative, primind în schimb în măsura în care dăruiește.
Cel care oferă mai mult decât primește este un om bun, iar cel care este obișnuit să primească fără să ofere poate fi definit ca un om rău.
Nu putem cunoaște omul rău după aspectele și înfățișările sale exterioare, răul fiind ascuns înlăuntru ca o fiară la pândă , ci el se demască în situații de criză a ființei, când trebuie să ia decizii care îl afectează pe el însuși și pe ceilalți.
Recunoaștem un om entuziast după surescitarea pe care o produc în el însuși ipostazele vieții, un om leneș după aprehensiunea față de acțiune, un om rău după bucuria malițioasă față de nefericirea altuia și un om bun după judecarea pozitivă a tuturor, observând calitățile și fiind orb în fața defectelor.