(225)

Notă: Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt



"Sintonia este egalitatea în frecvența oscilațiilor a două sisteme fizice oscilante, ca: circuite electrice, pendule, lame etc." [20]

Deși am folosit ca sursă a informației Dicționarul limbii române moderne trebuie să vă avertizăm că definiția este precară. Sintonia nu exprimă egalitatea aritmetică a frecvențelor a două sisteme, ci exprimă ideea de egalizare a celor două frecvențe prin influență reciprocă. Apoi, cum în natură nu există nimic care să beneficieze de altă posibilitate de configurare decât cea oscilatorie, restricționarea nu este atehnică. Ca exemple mai sugestive de sintonie ar fi putut servi ploaia, mitingurile, respirația și bineînțeles iubirea.

Sintonia este o tendință, ea poate eșua, se poate atinge sau poate sări peste cal.

Înainte de a pleca în cursă alergătorii se așează la linia de pornire. Un foc de pistol le dă startul și pornesc simultan. Ceva le strică sintonia și îi departajează în campioni și participanți. Înainte de a începe să cânte, coriștii își aliniază vocile după sunetul diapazonului și dirijorul le dă tonul. Este suficientă o neatenție și un falset distruge armonia.

Microbii trăiesc pretutindeni dar se înmulțesc, adică pornesc la atac, atunci când condiții de mediu sunt create. Ei caută să strice sintonia gazdei și uneori reușesc. Muștele sunt pretutindeni, dar se adună și se înmulțesc la stârv. Când descoperă hrană furnicile se organizează în convoi și o cară la mușuroi. Conjunctura le este favorabilă și o folosesc din plin.

Chemați de clopote, oamenii se adună la biserică pentru mir, împărtășanie, lumină la Înviere sau vin în pelerinaj la moaștele sfinților. Toți știm însă că orice minune ține trei zile. Ceva îi strică apoi sintonia.

Zilnic, fiecare se piaptănă și privindu-se în oglindă își aliniază ideile. Cu timpul cei care își pierd părul încep să le amestece și simt nevoia ca noi ordini mondiale să le organizeze viața. A intrat în cotidian ca oamenii să se înfrunte, după cum este trasată cărarea zilei. De la o simplă discuție, subiectul se diversifică sau se adâncește, apar puncte de vedere diferite, opiniile devin divergențe. Din senin unul sau amândoi partenerii se inflamează, încep să țipe, să acuze, nu mai țin cont de aparențe, de consecințe, pierd controlul, ajung la insulte sau la sacrificiu. Mânia se transformă în sfidare, sfidarea în furie și furia în tornadă. Apoi tornadele sunt așezate ici colo pe glob, în părțile esențiale. Fiecare își consumă energia în ceartă și nimeni nu mai vrea să știe cine a greșit primul. Cineva pune paie pe foc, ca fochiștii, dă sugestii, îi dezbină sau îi orbește, adică le influențează sintonia.

Flămânziți de efort, înfrânți pe nedrept sau răpuși de răni și boli pornesc apoi să-și refacă forțele. Unii merg la duhovnic, care după ce îi ascultă, le cere invariabil să renunțe și raportează pe cale ierarhică, Domnului. Alții ajung la psihiatru care îi așează pe planșa cu cele patru puncte cardinale pe care le recunoaște: sanguin, coleric, melancolic, flegmatic. Mulțumiți că și-au găsit locul în psihiatrie, cu sănătatea sfârtecată își iau planificări pentru detalii de terapie la prietenii de nădejde și breaslă ai psihiatrului dispecer. Cei cu pricini de nedreptate, încrezători în judecata de apoi, pornesc pe drumul fără întoarcere al judecății de acum.

Tratamentul începe cu o cauterizare, o puncție, o infiltrație, o iluzie, o incizie, o injecție, o plângere, o reclamație, o declarație, o percheziție, o detenție, o disecție și continuă cu o amăgire, o condamnare, o înmormântare. Toate etapele vizează reabilitarea sintoniei.

Recidivele și recursurile asigură perpetuarea cauzei și îndepărtarea efectelor într-o totală hărmălaie. Nimeni nu mai aude diapazonul, toți ies din sintonie și prestează polifonic. Polifonia muzicii astrale a condus oamenii spre diviziunea socială a muncii. Numai oamenii. Nici un animal nu-și delegă atribuțiile și răspunderile cum fac oamenii când incapabili să-și mai mențină sintonia, își pun avocați.

Paleta dispersiei este largă și nuanțată ca unda, iar diversificarea nu are limite. O breaslă de specialiști trebuie să tranșeze cuantic - judecătorii. Ei trebuie să taie firul în două, dar de-a lungul. Să aleagă între vinovat și îndreptățit. Să spună e albă sau neagră, după insuportabila logica binară care nu are prieteni, favoriți, dușmani și nu cunoaște virgula. Ori ești zero, ori ești unu. La pierderea sintoniei cifrelor, apar zecimalele, care sunt tot niște cifre.

În rest toate preocupările omenești sunt tributare comporta-mentului oscilant al undei. Azi iei tu, mâine îmi vine rândul mie. Ca și în Geneza, nimeni nu știe cât va dura o zi. Trăsătura corpusculară, totul sau nimic, lumină sau beznă, este rezervată doar judecătorilor. Sub această povară a fizicii, fără să cuprindă paradoxul, judecătorii nu pot face notă discordantă pentru că sunt oameni. Ei au calități, cunoștințe, experiență, răspundere, defecte, vicii, orgolii, lacune, patimi, interese, ranchiune dar când își pun roba, gata.

Sesizând că judecătorii sunt o categorie aparte, Dumnezeu le-a hărăzit de la începuturi un rang pe măsură - inamovibilitatea. Ei se nasc pentru a deveni judecători și odată ajunși judecători nimic nu trebuie să le strice sintonia, adică să-i corupă. Sunt judecători din tată în fiu, în cuplu soț-soție sau măcar unul avocat celălalt judecător. Unul centrează, celălalt dă cu capul și trimite în plasă, ca la fotbal. Actul de justiție tinde spre sintonie abia când unul dintre cumpănitori a ajuns parlamentar sau măcar coordonator la doctorat.

Viața unui judecător este așadar bătută în cuie și fiecare mai dă odată cu ciocanul ori de câte ori are ceva de spus, spre aducere aminte. Păcat că justiția în ansamblul ei nu are suficientă independență. Atâta ne-ar mai lipsi!

Fără a înțelege pe deplin, că li s-a hărăzit doar comporta-mentul corpuscular, intransigent, da sau nu, alb sau negru, judecătorii au avut din cele mai vechi timpuri o reputație demnă de a fi evitată prin toate mijloacele:

Matei (5,25) "Pune-te de acord de îndată cu potrivnicul tău, cât timp ești cu el pe drum; ca nu cumva cel care este împotriva ta să te dea judecătorului, judecătorul să te dea ofițerului și să fii aruncat în închisoare. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț."

Tradiția a ținut viu un proverb care spune că Hoțul neprins e vânzător cinstit, dar după ce am parcurs câteva orânduiri, am ajuns într-o orânduială în care hoțul e prins, e dat pe mâna judecătorului după care începe calvarul păgubitului.

Ai crede că justiția este coruptă, dar nu-i adevărat. Nu poate fi toată justiția coruptă. Poate e coruptă doar o parte, dar e greu de stabilit care dintre părți, cea care condamnă sau cea care achită. Cum se face că și cei care condamnă și cei care achită, judecă cu dreptate? Dacă unii sau alții nu judecă cu dreptate, atunci cum de mai rămân în justiție? E exclus ca vinovații să fie în același timp corecți, iar nevinovații tâlhari. E ca și cum concomitent, jumătate dintre participanții la trafic ar circula pe stânga și cealaltă jumătate pe dreapta spre a face imposibilă sintonia străzii.

Deși teoria generală a relativității a fost formulată abia de un secol, relativitatea și justiția au acționat de când e lumea mână în mână. Nu s-a auzit însă niciodată de un judecător condamnat că a dat o sentință strâmbă, pe care a corectat-o eșalonul superior. Oare ce sentimente au aceste eșaloane așezate unele peste altele, când judecă aceeași pricină în zig-zag, ca pișatul boului?

Consecința este că după două milenii de justiție sedimentată, mentalitatea hoților s-a schimbat. Ei nu mai așteaptă să fie prinși, cer anticipat să fie judecați. Apoi auzi: Domnilor, eu m-am pus la dispoziția justiției și justiția m-a găsit nevinovat! Iar când justiția te găsește nevinovat, nu-ți mai trebuie nimic. Nici titluri, nici diplome, nici funcții. Ești deja simbol, ești etalon! Ești erou al neamurilor tale și al neamului, în ansamblu. Aceasta e cea mai râvnită sintonie. Patalamaua cinstei se obține deci printr-o agregată sintonie, pe aceeași cale cu cea mai neînsemnată autorizație, contra unor taxe minore de judecată.

Ar fi greu să nu înțelegem câtă dreptate era în Matei (5,25), dar o întrebare persistă. Oare cuiele pe care le tot bat judecătorii, cu ciocanele lor prin tribunale în sicriul inamovibilității, nu au încarcerat diapazonul cu care Domnul alinia lumea la morală?

Judecătorul ca instituție este cel mai grăitor exemplu al incapacității de sintonie. Ce altceva este nesiguranța sau greșeala judecătorului, decât incapacitatea de a întra în rezonanță cu împricinații. Din rigiditate, din lipsă de probe, din lipsa sau excesul implicării, judecătorul nu rezonează cu cauza, ci alege soluția sau o autentifică pe probe adunate sau eliminate cu măiestria avocaților, în dosar. Dar pe probele de la dosar poate face dreptate orice comisie de împăciuire. Judecătorul trebuie să afle adevărul din sursele rămase în afara dosarului. Aici este implicat harul judecătoresc, pentru care cei ce îl primeau deveneau inamovibili.

La polul opus se situează clarvăzătorul, paranormalul, bioterapeutul, cum vreți să-i spunem. El este un individ de o sensibilitate extremă, de fapt are o mare capacitate de a intra în rezonanță, cu pacientul său. Ca diapazonul care primind vibrația altui diapazon intră în sintonie și emite același sunet. Clarvăzătorul se concentrează asupra pacientului său și intră cu el în rezonanță de vibrație. Senzorii săi îi traduc stările subiectului, angoasele, durerile, suferințele acestuia. Clarvăzătorul nu face decât să se analizeze pe sine, în noua ipostază, și să dicteze anamneza bolnavului. Desigur nu este o procedură ușoară dar nu e un fenomen paranormal sau anormal, ci doar necunoscut.

Același fenomen ar trebui să se regăsească și în relația medic- pacient. În această situație rezonanța se determină doar prin împerecherea simptomelor declarate sau constatate la pacient, cu tabloul clinic pe care îl deține în minte medicul. Dacă cele două șiruri de date au puține elemente comune pacientul are toate șansele să plece de la consult, cum a venit.

Terapeutul paranormal, clarvăzătorul, are deosebita abilitate de a-și sincroniza vibrația fizică cu cea a bolnavului. Prin contact direct sau de la distanță, el recepționează simptomele pacientului pe care pur și simplu le simte în corpul său. În afară de faptul că își stupefiază pacientul care se simte radiografiat înainte de a deschide gura, clarvăzătorul poate oferi astfel indicii prețioase de diagnoză. Evident terapia este altă etapă, poate avea succes sau poate bate pasul pe loc, dar diagnosticul merită toată încrederea și este un efect al sintoniei. Nu este un truc sau o escrocherie, dar puțini îl pot realiza cu măiestrie. Ei pot obosi, pot comite erori, în special când primează factorul demonstrativ, dorința de a epata și starea de detașare este alterată de emoție, teama sau interesul. Pentru cei care au rămas sceptici iată un exemplu de sintonie dictată din astral:

Fapte (2,1) "În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau, și ziceau unii către alții: Toți aceștia cari vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, Mezi, Elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, Iudei sau prozeliți, Cretani și Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă, și ziceau unii către alții: Ce vrea să zică aceasta?" Dar altii își băteau joc, și ziceau: Sunt plini de must!" Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, și le-a zis: Bărbați Iudei și voi toți cei cari locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa visuri! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, și vor prooroci. Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pămînt, sânge, foc și un vârtej de fum; soarele se va preface în întunerec, și luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit."
Cosmosul are și el propria sintonie, în cer trebuie să fie cum e și pe pământ. Astrele nu sunt însă aduse în sintonie prin promisiuni electorale periodice, pericole iminente, amenințări, coduri penale, nominalizări la premii, avansări în grad, ci prin forțe centrifuge și centripete, orbite și traiectorii, asteroizi și comete, alinieri și eclipse. Furia se comunică prin erupții iar marele bau-bau nu e terorismul intergalactic ci gaura neagră.

La baza tuturor, un singur fochist aruncă energie cu lopata - expansiunea universului.