(319)
Trăim într-un bazin plin cu informații în care plutesc în suspensie adevărurile și minciunile lumii. Marii manageri au o singură grijă, să amestece bine soluția așa încât minciuna să se amestece cu adevărul și nimeni să nu mai înțeleagă nimic. Prin forța lucrurilor adevărul se duce întotdeauna la fund, iar minciunile ies la suprafață. La intervale bine gândite bistabilii cuplează instalațiile de propagandă și agitatorii amestecă soluția. Deprinși cu scufundatul în lichidul amniotic, în bazine și piscine, în mări și oceane, în piețe și pe bulevarde, înotăm în neștire fără să știm ce căutăm, ce prindem în urechi, și ce rostim pe gură. Soluția primește toate mesajele le preia și le trimite amestecătorilor de opinie. Soluția informațională trebuie să se mențină diluată, tulbute, incertă și cu ph neutru.

Fiecare idee fuge de proprii părinți și își caută adăpost și hrană în mințile celorlalți.

Cu sau fără succes ne-am deprins să căutăm adevărul, toți suntem în posesia și în căutarea lui, dar pentru asta trebuie să nu ne oprim din filtrarea soluției ca peștii, sau a năvodului ca pescarii. Niciodată nu înțelegem la ce aruncăm năvodul și ce scoatem în el. Proverbe, ipoteze, apocrife, copy-righturi, anonime, somații, zvonuri, alarme oficiale, ziare și reviste, cărți, casete și CDuri, toate mustind de informație, publicitate. Căutarea este așa de insistent focalizată din pricina densității enorme de minciuni pe care le experimentăm. Atât adevărurile cât și minciunile sunt împletite în realitatea de zi cu zi, tot de noi, producătorii și beneficiarii lor. Colportori și răspândaci, furnizori scânteietori punem curse și ambuscade, întindem lațuri, plase și capcane, în care cădem prin rotație.

Pentru că nu mai putem decela adevărul de minciună am renunțat la această dichotomie și ne exprimăm bivalent, pe înțelesul tuturor. Colesterol bun și colesterol rău, glucide bune și glucide rele, informații vitale și mortale, gânduri bune și gânduri ucigașe, băieți buni și băieți răi, fetele fiind întotdeauna buuune; ani buni și ani răi!

Adevărurile și minciunile prind contur prin forța gândurilor noastre care le dă energie, direcție, avânt, putere. Acesta e cel mai mare pericol. Și adevărul și minciuna se înfiripă din aceeași hrană: energia gândurilor noastre. Un gând bine focalizat și suficient de bine energizat se transformă în realitate. Că era un gând adevărat sau unul mincinos, devine factor secundar. De vreme ce porunca gândită are ca finalitate transformarea ei necondiționată în realitate, chiar nu mai contează conținutul ei.

Așa se face că în infosfera societății omenești plutește o masă de gânduri drepte, adevărate, la care sau printre care, cu fiecare minciună pe care o rostim se adaugă un gând mincinos. Alături de ideile de dreptate umană se infiltrează și gândurile de nedreptate și de confuzie socială. Cu timpul realitatea se transformă devenind rezultanta tendințelor exprimate și gândite de populația de gânditori.

Nu există învinși nu există câștigători, toți sunt la fel de dragi Domnului și fiecare se bucură de energia pe care reușește să o capteze din gândurile confraților. Ca într-un scrutin electoral, se urcă pe soclu cel ce a convins mai mulți alegători și a strâns mai multe voturi. Cresc mai vizuroase buruienile decât culturile, se înmulțesc tâlhăriile și dispar binefacerile. Suntem surprinși de adaptabilitatea și tenacitatea unor plante nedorite, de perspicacitatea, inventivitatea, viteza de reacție și spiritul de observație al hoților. Nici un principiu natural nu este încălcat, ci doar convențiile administrației.

Infosfera a devenit un reactor în care fiecare își scuipă iresponsabil gândurile, și apoi toti se minunează de rezultat. Realitatea este rezultanta, întotdeauna media energetică a gândirii noastre.

Înainte de a cumpăra moșii, marii feudali au adunat gânduri, ei s-au îmbogățit din energia gândurilor celorlalți. Apoi când contribuabilii gânditori au înțeles că au fost păcăliți, moșierul a dat faliment, și altcineva apare propulsat de averea lui de gânduri și cumpără tot.

Din acest rezervor uriaș la care toți avem acces să contribuim și să cerem, fiecare primește după forța gândurilor sale, dar și după calitatea materialului disponibil.

În general lucrurile evoluează prost atunci când devine preponderent atributul fals. Dar falsul a fost clădit și el din aceeași materie primă, energia gândirii omenești, și acum schimbă phul soluției globale.

Universul este o incintă de materie primă de toate nivelele de agregare, în care nu se adaugă nimic fiindcă totul este deja inclus. Rezultatul depinde de asocierea energiilor, adică de afinitățile dintre ele, de modul de încheiere a alianțelor, adică de interesele ce le unesc. In traducere, Dumnezeu a creat lumea, la starea inițială a văzut că era bine. Apoi a lăsat-o să evolueze, acordând participanților toate drepturile, conform liberului arbitru. Orice corecție de tip feed back, ar călca acest principiu. Deci Dumnezeu dacă o face, transcende sistemului în discuție. Dar Dumnezeu este inclus în tot ce mișcă, gândește și vegetează. Deci nu poate corecta nimic. Cine o face nu poate fi Dumnezeu, este doar un beneficiar temporar de energii, privilegii sau bogății, un împărat, un moșier, un baron local ridicat de valul gândurilor noastre la putere, de unde urmează să cadă. El se va menține atâta timp cât gândurile oamenilor materializate ca relații, pile, conexiuni, interese, îl fortifică, îl energizează, îl susțin. Când masa face revoluții, structura gândirii sociale se modifică. Deci misionarii, agenții, propagandiștii, analiștii, au lucrat cu rezultate notabile și își merită premiile. Balansul produce victime, evenimente perturbatoare, apoi urmează o perioadă de reașezare, numită rodaj, acomodare, tranziție.

Voința poporului a fost dirijată într-o anume direcție, dar mai întâi managementul acumulase, prin același algoritm, energia de a schimba regimurile.

Adevărul și minciuna coexistă în diluție infinită în aceeași soluție de energie primară, bună la orice. De aceea ideile nobile și înălțătoare devin arme de temut, epidemiile pornesc și se opresc la comandă, imperiile se înalță și se prăbușesc stereotip.

Filosofia budistă spune metaforic că un gând rostit de un milion de ori devine obiect. Fizica nucleară a demonstrat că dacă cercetătorii pretind de la o particulă neidentificată încă, un anumit comportament, în cele din urmă o descoperă exact cu însușirile preconizate. Dacă punctele de vedere al cercetătorilor erau în controversă apare și particula aferentă celeilalte tabere. Adică cercetătorii nu numai că au descoperit, ci de fapt au creat particula, fiecare pe cea pe care și-o dorea!

Dumnezeu este prin excelență creator, grație potentialului sau energetic imens. Dar omul, nu degeaba creat după chipul și asemănarea Domnului, a primit și el atributele de creator. Și slava Domnului o exercita din plin.

Ceea ce lipseste este doar unitate în gând și faptă, (parcă sună cunoscut). Cu această panincă în gând, atomizarea intențiilor, intereselor, antagonizarea, polarizarea lor în bune și rele, critica oarbă convenabilă sau dezavantajoasă, a căpătat o energie devastatoare. Gama de variante posibile se multiplică și evident se diminuează forța creatoare a individului și a masei.

Preceptul biblic de a nu judeca, adică de a nu lua atitudine este într-adevăr vital evoluției vieții sociale, din păcate în timp, starea de fapt s-a deteriorat major, și singurii care îl respectă au rămas judecătorii profesioniști!


Dacă minciuna triumfă este pentru că are mai mulți adepți. Dacă adevărul iese, cum se spune cu greu la supprafață și cu capul spart, e pentru ca strânge prea puțină energie, prea puține voturi.
Un atom care se dezintegrează nu produce o explozie nucleară. Dezastrul apare doar când o cantitate mai mare, masa critică, cum ar fi un partid, sau un consorțiu, își pun mintea și se unesc în interese.

Dar pentru ca raționamentul să rămână optimist, trebuie să adăugăm un amănunt. Un simplu amănunt, necunoscut sau neluat în seamă, poate schimba mersul istoriei, este picătura de speranță sau de ghinion care umple paharul și îl revarsă. Însă numai paharele pline se pot revărsa. Masele sau conducătorul, individul sau norodul? Amândouă la un loc!

Omul funcționează ca un magnet în formă de bară. Liniile de forță ale câmpului său energetic ies prin creier (nord) se propagă în afară și se întorc ca albinele la urdiniș (baza coloanei vertebrale) încărcate de aceeași energie mult amplificată. Circuitul se înscrie în tornada de gânduri a mentalului omenesc. Lăcomia, invidia, ranchiuna, ura, produc gânduri de energie distrugătoare. Drumul lor este mereu un bumerang. Singuri ne creiem viitorul, singuri ni-l consolidăm sau îl distrugem; după faptă și răsplată; bine faci, bine găsești; poporul își are conducătorii pe care îi merită etc. Toate variantele se traduc în același mod: aici nu e mâna lui Dumnezeu, fiindcă el nu se amestecă, dacă s-ar amesteca ar deveni un dumnezeu părtinitor și ar fi mai mare râsul. Altcineva ne amestecă. Adică palatul se năruie pentru a reintra în diluție infinită. Haosul este doar o dezordine aparentă, care are o bază solidă de determinism. Privit însă cu microscopul sau telescopul adecvat, devine factor obiectiv.

Instinctiv oamenii își caută forțele în unire, ca proletarii! Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi lala-lala, de aceea își mențin agonic apartenența la familie, clan, popor, cultură, limbă. Pentru spirit pedeapsa cea mai grea e exilul, el testează rezistența la rupere. Toate ființele își revendică apartenența la o specie sau alta. Dezbinările multiple și variate ne dislocă semenii și rămânem mai săraci și mai vulnerabili, specia suferă de osteoporoză (117). Emigranții, capricii rătăcite prin diluție...rodul dezbinării. Nu se pot sedimenta, nu se pot întoarce, oameni în suspensie socială, în bătaia bruiajelor mincinoase de toate felurile.