agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-12 | |
Siguratate
Ma simt gol, imaterial, un vid, un anonim. Vreau sa fug de propria-mi persoana pentru a-mi gasi linistea, pentru a ma pierde si uita de lume , pentru a ma reexamina si reconsidera. E prea aglomerat Pamantul ca sa-mi mai pot gasi un prieten, o iubire sau un rost. Prea multe ganduri, prea putine sentimente si suflete, prea putina intelepciune si prea multa tradare. Societati pline de inteligenta dar atat de imbacsite cu prostie si limitare. Nimeni nu se naste destept, dar prea multi sunt inteligenti desi mor in prostie. A te putea defini , inseamna a te simti impacat si a-ti putea aprecia calitatile si cunoaste defectele, dar linistea sufleteasca nu implica niciodata resemnarea, acel steag alb atat de rusionos. A fi inteligent este un dar, un atuu, o sansa. A fi destept este o calitate si este minunat. Toti suntem la poalele uriasului munte, toti poate privim neicrezatori varful indepartat, alunecos al muntelui. Vrem sa ajungem sus pe versant dar este prea inclinat si neprimitor.....pare imposibil. Inteligenta nu face decat sa-ti arate modul, calea ascunsa dar atat de evidenta pe care poti urca incet dar sigur muntele. Unii o vad, altii nu, iar cei mai multi mor incercand. Drumetia e lunga si grea, dureroasa si necrutatoare. Te formeaza, te invata, te pedepseste dar te si rasplateste. Pana si sentimentele se invata..... Pe acest drum devii mai destept, tot timpul mai destept si mai uman, mai bland si iubitor, te apropii de desavarsire. Sunt singur pentru ca nimeni nu este pe drumul meu. Multi au ramas jos , la baza muntelui, in pesterile racoroase si neprimitoare, urandu-se si luptandu-se. Stiu de ce sunt singur si mai stiu ca drumul acesta este al meu si nu a mai fost strabatut de nimeni pana acum. Ceilalti cu care am plecat in calatorie au apucat-o pe alte cai, poate mai usoare si mai sigure, pentru ca ei le-au vazut, eu nu. Stiu ca sunt mai inteligenti dar ramane de vazut daca vor rezista. Nu stiu unde ma duc, dar sigur urc desi nu stiu pana unde. Ascensiunea e grea, tare dificila si aspra asa ca nu sunt uneori nevoit sa mai si cobor , dar dupa aceea ma straduiesc sa ajung cat mai sus. Nu am fost niciodata sigur daca drumul e bun, de fapt nici nu m-am sinchisit de asta pentru ca imi dau seama ca ei au avut ceva in plus, inteligenta, dar asta nu ma impidica niciodata sa ajung mai sus ca ei, dimpotriva poate ma intareste. Un sigur lucru ma supara cu adevarat si ma intristeaza tot timpul ; ma face sa vreau sa cedez uneori desi stiu foarte bine ca asta nu e solutia, dar imi raneste sufletul prea tare, mult prea profund. E singuratatea. Nu intalnesc pe nimeni care sa ma intelega si sa ma agreeze, ba mai mult toti m-au tradat, m-au folosit si aruncat. De ce? Nu, intrebarea aceasta este prea mult. Pur filozofie, iar filozofii nici acum nu au gasit raspunusrile la intrebarile care ii framanta de milenii si care ar reprezenta cheia existentei umane. Ce este lumea ? Pentru ce traim cu adevarat ? Este oare cu adevarat lumea o creatie a propriilor simturi? Fizic, raspunsul e sigur nu, dar metfaizic , nu stiu, poate. De ce? Nu stiu si nici nu vreau sa aflu pentru ca raspunsul ar fi mult prea elaborat si insignifiant pentru propria-mi existenta. Daca lumea este o creatie a proprilor simturi, atunci moarte ce este ? O incetare a sensibilitatii simturilor ? Asta nu mai stiu dar de un lucru sunt sigur: eu sunt prea singur. E chiar atat de greu sa fii intelegator ? E chiar atat de greu sa fii loial? E chiar atat de greu sa fii om ? La ultima intrebare stiu raspunsul, e unul propriu dar general valabil, unul universal: sa fii om e dificil , chiar greu, aproape imposibil. Ce sanse sunt pentru tine sa fii om atunci cand rostesti cuvantul imposibil ? Perfectiune nu exista, dar dorinta? Sunt sigur, atat de sigur de existenta dorintei incat am inceput sa ma indoiesc chiar eu de propria-mi siguranta. Raspunsul celorlalte intrebari nu il stiu, nimeni nu cred ca il stie sau poate chiar nu exista, iar filozofia e pretutindeni, filozofia apare atunci cand deschizi ochii si iti folosesti inteligenta. Dar cert e un lucuru, eu tot singur sunt si cred ca singur voi ramane pana la apusul fiintei mele, a simturilor mele si sper sa fie un apus cat mai indepartat si vazut cat mai de sus, pentru ca eu sunt in esenta un privitor... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate