agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-12 | |
TIMPUL
Nu știa dacă va mai trăi. De fapt noaptea aceasta era prea scurtă pentru a mai face astfel de filozofii. Soarele apusese de mult pentru ea, pentru sufletul ei. Acum ultima rază se stinsese în negura nopții și îi mângâiase pentru ultima dată corpul ei firav; soarele adormise iar când se va trezi, va fi prea departe ca să mai poată simți încă o rază….da, încă o rază. Era într-un pat de spital, într-o cameră unde doar timpul este stăpân….peste tot….nici privirea nu mai e a ta. Totul îi aparține lui, cu excepția sufletului tău care uneori se încăpățânează să trăiască sau alteori pur și simplu se stinge, odată cu raza de soare. Așa gândea și simțea Angela în acele momente, pentru că așa o chema pe această mărunțică fată sau poate era încă o copilă. Nu era deloc înaltă, avea părul scurt, blond, un auriu pal, stins de propri-ai viață, de parcă soarele și-a revărsat toată culoarea lui pală de vară târzie, peste capul acestei ființe. Era o fată frumoasă, cu ochi albaștri, mari, care odată erau plini de viață. Fiecare privire a ei răpea ceva din tine și ascundea undeva în adâncul ochilor, în adâncul minții. Avea o privire ageră, care la ea devenise cu totul specială. Uneori se mișca rapid în patul ei, alteori devenea melancolică, fără chef de viață. Acum, în această noapte de vară, viața ei se părea că lua sfârșit. Dar mult prea devreme, gândea ea. Ești un luptător, trezește-te! Un războinic al luminii, nu vreau să mai fii așa cum a vrut viața să fii, o voce adăuga, țipa, încuraja, era glasul inimii ei. Ușa se deschise ușor, o lumină galbenă pătrunse iar un prieten, un tânăr chipeș, înalt cu o față blândă dar puternică apăru în prag. Glasul îi tremura și se mișca încet către patul Angelei. - Draga mea, am sosit. Sunt aici, nu te teme! - De ce să mă tem ? De albul pur al cerului? Nu, nu……și oricum nu mai are importanță cine e aici. Timpul e stăpân. - Te rog, nu gândi așa! Totul e bine! Continuă să-ți asculți inima și vei știi ce să faci ! - Poate ai dreptate……….și tăcu aruncându-și privirea în neant. Momente indefinite au trecut apoi ea vorbi din nou, aproape șoptind: - Nu cred că sunt bine….adâncul inimii mele a fost zguduit, fulgerat de durere. Fiecare zi mă ucide. Nu-mi găsesc locul nicăieri , nici chiar în mine. Dar nu vreau să cedez. E o luptă cu viața pentru viață. Mă lupt cu ea pentru ea………. Trebuia să se întâlnească cu următoarea rază de soare, cu răsăritul. Noaptea se anunța a fi lungă și Angela adormi ușor lăsându-se purtată de visele ciudate pe care mintea ei le derula acum ca pe un film ce rezuma întreaga ei viață, de altfel și scurtă dar ea considerase că nu e niciodată prea târziu sau prea devreme să mori. Iși imagina viața ca pe o sală de teatru în care intrai ușor, timid, călăuzit de părinții săi, apoi urma drumul de la copilărie la adolescență care părea atât de lung dar atât de frumos deși este complicat, sufletul și mintea sunt mereu într-o continuă agitație, un amalgam de sentimente. Când drumul se termină și ajungi aproape de scenă urmează ce este mai greu. Aici trebuie să urci curajos pe scena vieții și să arăți, nu numai celorlalți cât de bun și special ești. Să arăți că ești diferit și talentat, să-i faci să înțeleagă că au nevoie de tine și tu de ei. Să te remarci pe scenă ca fiind un actor minunat , să te convingi pe sine că ești cel mai bun și să fii în competiție cu tine însuți, astfel va fi mai ușor să arăți că poți și că ești bun. Acest rol pe care îl joci pe scena vieții trebuie să fie bine ales și bine interpretat ca să poți arăta personalitate ta în complexitatea ei. Nu lăsa pe alții să-ți joace rolul sau să-ți aleagă rolul . Această etapă este mul prea grea pentru unii dar niciodată mult prea ușoară pentru alții, așa că orice greșeală, bâlbâială sau mișcare proastă poate avea repercusiuni. O personalitate slabă urcă pe scenă și se încurcă , greșește și totul poate fi pierdut. După aceea urmează sfârșitul, ușor, odată urcat pe scenă nu mai poți coborî dar la un moment dat cortina este trasă pentru tine și treci în spatele ei. Din acest moment rolul s-a sfârșit dar potrivit religiei poți vedea dincolo de cortină, poți privi în continuare spectacolul dat de cei urcați pe scenă. Ea privea toate acestea cu ușurință și foarte indiferentă . Credea că pentru ea nu exista un rol așa că nu avea ce pierde . Dar nu era așa……… Prima rază a soarelui somnoros după o noapte lungă, pătrundea prin fereastra camerei de spital a Angelei. O nouă zi însemna timp, pentru care ea poate se luptase cu viața sau pe care poate natura ori întregul univers îl dăruise . Așadar, o nouă zi, o nouă suferință sau poate o nouă speranță. Nisipul din clepsidră încă nu se terminase, gândurile încă nu încetaseră; da, era încă pe scenă. Ochii au început să-i lăcrimeze ….dar nu pentru că îndurase atât ci pentru că avusese îndrăzneala să se gândească la moarte și să renunțe la luptă. Plângea pentru că fusese slabă în fața veșnicului, pentru că îl abandonase pe războinicul luminii și l-a lăsat să lupte singur pentru viața ei. Acum privirea ei se prelungea, era atât de pătrunzătoare , se uita undeva în depărtare , atât de profund încât depășise contururile albastre ale cerului, privea acolo unde doar ea știa , acolo unde se hotărăsc destinele. Era o fată, era un suflet. Putea fi oricine. Era viața cu adevărat. Poate eram eu sau poate că erai tu. Sau poate erai tu…………… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate