Pe 26 martie s-a împlinit un secol de când și-a luat rămas bun de la această lume traducătorul și astronomul Bernard Varvara Vermont, nu mai puțin celebru în epocă decât fratele său, pictorul Nicolae Vermont, și sora sa, actrița Lea Ventura.
Ivit în târgul Moineștiului la un an după convulsiile de la 1848, fiul profesorului Iosef Grünberg și-a început studiile în localitatea natală, fiind rând pe rând atras de chimie și de astronomie, apoi de ziaristică și literatură, dar devenind în cele din urmă unul dintre cei mai prolifici traducători ai deceniului 1870-1880.
Începând din 1870 a făcut parte din administrația ziarului Pressa, preluând conducerea de la C.D. Aricescu și transferând-o mai târziu altui viitor băcăuan, Gr. H. Grandea. A scris de toate, de la cronică dramatică la traduceri din literatura germană și franceză, publicând în foileton, în 1872, într-o tălmăcire îngrijită, romanul „Wilhelm Meister. Anii de învățătură” de Goethe.
Înainte de acest util exercițiu, care-i va permite să transpună în românește alte două capodopere ale aceluiași scriitor - Patimile junelui Werther (Socec, 1875, cu o prefață de Gr. H. Grandea) și Afinitățile (Pressa, 1879-1880) -, a publicat în Albina Pindului, revista lui Grandea, „Teatrul ca instituție morală” și fragmente din piesa „Don Carlos” de Schiller (1869), romanul în patru volume „Mâna de mort. Urmare la Contele de Monte Cristo” de F. Le Prince (Tipografia Wriss București, 1869), iar în Pressa fragmente substanțiale din „Moștenitorul unui tron” de W. Uhde (1869), „Stăpânul lumei” de Ad. Mützelburg (1870-1871) și „Un criminal din cauza onoarei pierdute” (autor necunoscut, 1870).
Acestora le-au urmat, în 1873, la Noua Tip. a laboratorilor români, alte trei volume - Misterele unui harem. Istorie criminală turcească (necunoscut), „Contesa falsă” de Edmond Hahn, „Blondinul din Namur. Pașa de la Buda” de Heinrich Zschokke -, apoi „Plutașul. Narațiune americană” de Fr. Gerstäcker (Socec, 1874) și „Othelo” de W. Hauff (1875). În Convorbiri literare i-a apărut, de asemenea, „Despre religiune” de Schopenhauer (1898).
Studiind de unul singur fizica, matematica, meteorologia și astronomia, a izbutit să dea, în 1888, prima efemeridă astronomică scrisă în românește. Cercetările le-a făcut în propria locuință și la Observatorul Meteorologic de la Filaret, devenind mai târziu șeful Stațiunii Meteorologice din București. Deși autodidact, cercetările și observațiile sale erau de o maximă rigoare științifică, intrând în polemică până și cu celebra publicație franceză Connaissance des Temps, în care a aflat publicate eronat date despre distanțele dintre sateliții lui Jupiter și planetă, sancționând-o prompt și pentru că a trecut orașele București și Iași între cele aparținând Turciei.
Membru fondator al Societé Astronomique de France (1892), a fost foarte bine cotat de colegii faimosului for științific, fiind singurul astronom al vremii care determina ora exactă după ocultațiile sateliților lui Jupiter. Fără să posede instrumente ultraperformante, el a calculat răsăritul și apusul soarelui cu precizie de minut, timpul oficial și ascensia dreaptă a Soarelui - la sutime de secundă, iar declinația Soarelui - la zecimea de secundă de arc.
În efemeridele sale, deduse din triangulația austriacă în 1854 și raportate la coordonatele clopotniței Mitropoliei, a introdus calendarul gregorian cu mult timp înainte de a fi oficial recunoscut în România, fapt ce i-a atras odată în plus respectul francezilor.
A observat și descris eclipsa de Soare din 6 iunie 1891, alte fenomente ale acestuia, precum și trecerea unor meteoriți pe cerul Capitalei, la 25 septembrie 1898 și 1 ianuarie 1906. La 16 iulie 1903 a observat cometa Borelly, iar între 5 și 12 august a studiat lumina crepusculară, asemănată cu cea a lui Krakatau. Observațiile sale au fost publicate în L’Astronomie și Bulletin de Societé Astronomique de France, celebra societate oferindu-i în 1906 medalia comemorativă.
Ignorat aproape în totalitate de autorii de dicționare, el e tratat cu indiferență și de autoritățile și oamenii de cultură ai locului, care fie nu știu cine a fost, fie nu s-au gândit că măcar acum, la Centenarul comemorativ, s-ar fi cuvenit să-și aducă prinosul de recunoștință pentru cel a sporit faima urbei cu mai bine de un veac în urmă.