"Mi-am luat și eu nai ca să fiu ca Gheorghe Zamfir."

Cam asta vor să spună cei care consideră că este suficient să deschizi un blog (sau un cont pe acest site) pentru a scrie literatură.

Dar ambiția, constanța, capacitatea de a munci timp îndelungat nu sunt relevante pentru creația literară.

Talentul literar nu este un exercițiu de voință. Și lucrul acesta este valabil și în celelalte domenii ale creației artistice. Finalizarea, desăvârșirea, coerența unei opere ține de voință, dar strălucirea, originalitatea acelei opere nu depind de voință.

Așa cum există bloguri, există karaoke, există programe de mixat și compus muzică, există graffiti și posibilități de pictură la îndemâna oricui, există aparate digitale și siteuri pe care poți publica liniștit fotografii. Faptul că aceste instrumente ce țin de tehnică și de publicare sunt acum din ce în ce mai accesibile nu înseamnă și că sunt de găsit tot mai mulți oameni de talent. Depinde ce cauți. Chiar dacă merg mână în mână, talentul și ambiția nu se condiționează reciproc. Există oameni de talent ambițioși să facă ceva, dar nu toți cei care visează să își facă un nume au și "cu ce".

Dacă încerci să faci ceva artistic o să constați că talent înseamnă pe de o parte inspirație și originalitate, pe de altă parte stăpânirea unor formule simple, a unor tehnici de exprimare (cum să iei o notă, cum să desenezi un nas), și că talent înseamnă mai ales să poți să îți exprim propria viziune asupra unor lucruri, bazându-te pe felul în care exprim ceea ce simți că înțelegi.

Eroarea care stă la originea confuziei dintre talent (măiestrie) și ambiție (dreptul omului la liberă exprimare) provine din felul în care reforma protestantă a înțeles să vorbească despre "har". Harul, pentru că vine de la Dumnezeu, se găsește la fiecare om, prin urmare, fiecare om poate și trebuie să fie apreciat prin ceea ce face. Protestanții spuneau aceasta pentru a reorienta situarea omului față de Dumnezeu în afara Bisericii, astfel încât preoții să nu mai aibă vreun cuvânt de spus și puterea lor să fie semnificativ redusă.

Talentul nu este har, talentul nu vine de la Dumnezeu. O femeie despre care spui că este "angelică" sau un cântăreț "divin" nu au o relație specială cu Dumnezeu, e doar un fel de a spune că sunt extraordinar de buni. Sunt alte lucruri care vin de la Dumnezeu, pe care le recunoaște și dreptul natural - facultatea omului de a înțelege, de a vorbi, de a scrie, de a umbla, de a memora et caetera. Vocea bună, mâinile pricepute, limba de poet - acestea sunt rarități, și de aceea sunt și prețuite ca atare. Una din caracteristicile de bază care definesc talentul ca și valoare este raritatea.

În încheiere, să vorbim acum despre comercial. În multe discuții despre muzică sau chiar și despre literatură se ajunge mereu la problema aceasta - ce e cu acești artiști care deși nu au nimic a spune reușesc să adune o căruță de bani? Răspunsul e simplu - chiar dacă solista X nu e în stare să cânte mai mult de două melodii live, e foarte posibil ca solista X să aibă un talent deosebit în a face bani. Lucru valabil și pentru scriitorul Y, care deși publică în serie pseudoromane, e un excelent om de afaceri, știe ce edituri ar putea să-l crediteze, știe ce lucruri nu trebuie să lipsească dintre coperțile cărților sale.

Până la următorul articol ne putem gândi împreună dacă oricine poate să devină bogat. Eu nu zic să fie mulțumit sau satisfăcut cu traiul pe care-l duce ci bogat, pe treptele înalte ale edificiului social.