După anul revoluționar 1848, care a lovit din plin și aici, Imperiul austriac caută să introducă din nou absolutismul. Neoabsolutismul inaugurat avea ca principii de bază centralismul, catolicismul, germanismul. Dar intensificarea mișcărilor naționale (începutul unificării Italiei, și în același an, 1859, unirea Principatelor române ș.a.), precum și înfrângerea în războiul cu Franța și Piemont, pun sub semnul întrebării existența statului multinațional habsburgic
În aceste condiții neoabsolutismul este înlocuit cu sistemul constituțional de guvernare, începând, astfel, o nouă etapă în istoria Imperiului și implicit, a Transilvaniei. Noul regim liberal (1860-1867) a însemnat revenirea la autonomia provinciilor constituite conform individualităților istorico- politice anterioare anului 1848, ignorând-se configurația etnică. În provinciile imperiului, deci și în Transilvania, trebuia reînviate organele de conducere proprii: Guberniul, Dieta, Cancelaria aulică (cu sediul la Viena), comitatele și scaunele.
Autonomia pe care imperialii consimțeau să o acorde vechilor provincii istorice era limitată deoarece guvernelor și dietelor provinciale li se încredința dreptul de a se pronunța doar în probleme de interes local cu privire la administrație, justiție și învățământ. Politica externă, financiară și problemele armatei erau atribuții ale organelor centrale de la Viena. Se încerca, pe această cale, o împăcare a ideii de stat dinastic cu cerințele de libertate afirmate și susținute permanent de popoarele din imperiu.
Atitudinea de opoziție a croaților, cehilor, maghiarilor față de limitarea autonomiei acordată provinciilor, tendința nobilimii maghiare de a impune anexarea Transilvaniei într-un moment în care imperialii n-aveau interes să întărească această țară au determinat, până la urmă, convocarea Dietei Transilvaniei
Convocată la Sibiu dieta trebuia să fie formată din 48 deputați români, 44 maghiari, și 33 de sași. Alături de ei trebuia să acționeze, în calitate de regaliști, 11 români, 12 maghiari și 10 sași.)1)
La lucrările dietei care s-au deschis la 15 iunie 1863, la Hotelul Împăratul Romanilor n-au participat deputații maghiari. (Sunt prezenți doar 4 regaliști). Ei au adoptat tactica pasivismului ceea ce înseamnă că nu recunoșteau hotărârile ce urmau să fie luate.
La 7 septembrie 1863 dieta votează Proiectul de lege cu privire la egala îndreptățire a națiunii române și a confesiunilor ei. Tot atunci a fost votat Proiectul de lege referitor la stabilirea limbilor oficiale, Votarea celor două proiecte de legi a constituit o victorie a luptei naționale românești.
Prima lege avea la bază principiile revoluționare înscrise în Petiția Națională din 4/16 mai 1848. era prima lege din Istoria Transilvaniei prin care românii, scoși din revoluție în stare de „tolerați”, erau puși în drepturi. Se sancționa astfel, pe tărâmul legii, dărâmare edificiului feudal, acel Unio Trium Naționum, instituit după răscoala din 1437. Paragraful al treilea al legii întărea această idee: „ Națiunile recunoscute de lege, adică națiunea maghiarilor, secuilor, sașilor și românilor, față una de alta sunt pe deplin egal îndreptățite și ca atare se folosesc în sensul Constituțiunii Transilvaniei de asemenea drepturi politice, libertatea exercițiului de religie precum și egalitatea de drept cetățenesc tuturor locuitorilor țării nu suferă prin aceasta nici o restrângere” 2)
Decretându-se egala îndreptățire a națiunii române, care constituia marea majoritate a populației țării, era firesc să anuleze vechile privilegii de natură teritorială recunoscute maghiarilor, secuilor și sașilor în vechea constituție (art. IV) Se impunea și o rectificare a însemnelor Transilvaniei, stema țării ( art. V ). Se abroga și vechea legislație care venea în contradicție cu noile principii (art. VI)
A doua lege cuprinzând XXI de articole reglementa, cu precizie, egala îndreptățire, egala folosire a limbii române. În ceea ce privește învățământul,indiferent de treaptă, stabilea că limba de predare era hotărâtă de cei ce susțineau școlile (paragraful XVIII )
Dieta de la Sibiu s-a preocupat și de alte probleme legate de noua situația a Transilvaniei( înființarea unui Tribunal suprem, construire unei căi ferate, relații agrare). A rămas în istorie, mai ales, prin votarea celor două legi.3)
Aceste legi, așa cum arăta regretatul acad. Ștefan Pascu, au fost ca „o oază într-un deșert al nedreptății…dar cum oazele sunt puține pierzându-se în întinderea deșertului tot astfel și oaza ardeleană a fost înăbușită în deșertul nedreptăților” 4)
Legile Dietei de la Sibiu n-au putut fi aplicate datorită faptului că au fost foarte puțin în vigoare.
Pentru a face față avântului luptelor naționale Imperiul a cointeresat nobilimea maghiară cedând în fața cererii acesteia de anexare a Transilvaniei la Ungaria. Dieta de la Cluj, convocată în acest scop, se pronunță în acest sens la 6 decembrie 1865. dar numai înfrângerea Austriei în față Prusiei, în vara anului 1866, a impus finalizarea tratativelor între imperiali și nobilimea maghiară, instaurându-se astfel, în 1867, un nou sistem de guvernare: Dualismul austro-ungar. Transilvania era considerată anexată Ungariei de fapt și de drept. Noua etapă din istoria Transilvaniei se caracterizează prin înăsprirea asupririi naționale a românilor de către oligarhia claselor dominante maghiare.

Note:
1V. Netea, Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională 1848- i881, București, 1974, p.266
2)Maria, Totu, Legile dietei din Sibiu, în „Studii și articole de istorie” 1975, XXX-XXXI, p. 129
3)S Retegan Eforturi și realizări politice ale românilor din Transilvania în anii premergători dualismului, în „ Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar”, Cluj-Napoca 1978, p. 80
4)Ștefan Pascu, Cuvânt înainte, la „ Românii din Transilvania împotriva dualismului austru-ungar, Cluj-Napoca, p. 9