Poetul este privit ca un excentric și ca un visător, ce trăiește într-o lume a sa, neîmpăcat niciodată cu realitatea prozaică.De aici și până la a fi etichetat drept nebun, nu e decât un pas.
Odată ce versurile ne-au creat poeți și am intrat adânc în purgatoriul liric, nu ne mai putem increa, așa cum odată ce ne naștem ne ducem supliciul existențial până la moarte.
Poetul gândește fiecare act al vieții și încearcă defrișarea straturilor opace ale lucrurilor pentru a pătrunde în esența lor.Fiindcă simte mai intens viața decât un om obișnuit, poetul conștientizează mai acut spectrul sinistru al morții, care, dacă s-ar pocăi pentru că ne smulge din viață, poate că am încerca s-o iertăm sau să facem din ea o ființă religioasă.
Poeții sunt alcătuiți din altă materie decât oamenii obișnuiți, iar percepția asupra realității este alta, trecută prin filtrul rațiunii și al contemplării esoterice.Zidar iscusit ce-și clădește din versuri un castel, poetul trăiește cu femeia seducătoare a poeziei, cu care face sex, modelând-o cu materia poetică, iar la sfârșit își admiră opera și cade în extaz.
Poetul este un altfel de om, un extraom, fiindcă face din contemplare, reverie, stări specifice ființării și încearcă să înțeleagă neînțelesul, să știe neștiutul și să vadă nevăzutul.
În cazul înșelării de către iubită, poetul are resurse spirituale și emoționale de a trece peste decepțiile în iubire, înlocuind ardoarea pasională a dragostei cu fervoarea transpusă în actul de creație.Pentru omul simplu este mult mai greu să iasă din neantul în care l-a aruncat o iubire trădată, fiindcă în cazul său iubirea a umplut tot spațiul trăirii.
Oamenii neaureolați de artă se adună în piața banală și murdară a vieții, în singurul oraș insipid și imund numit “Realitate” și discută despre neputințe și deșertăciuni.
Oamenii sunt în același timp apus – materie formată din deziluzii, dezamăgiri, eșecuri și decepții – și răsărit – substanță alcătuită din speranțe, optimism, încredere în sine și succese.Fără aptitudinea de a gândi viața și lucrurile, specifică artiștilor, oamenii simpli și mărginiți se diluează, își pierd substanța și consistența și plutesc, atârnând între iad și rai, într-o confuzie și incertitudine existențială.
Oamenii se contaminează unul pe altul cu negativități, își împrumută altruist defectele, spaimele existențiale, angoasele și vând la preț de nimic ura, iar iubirea ferfenițită și sfâșiată o aruncă la “recycle bin”.Își programează plictisul într-un interval temporal mort, iar distracția o cultivă în momente de timp dilatate.
Priviți în sens negativ, depreciativ, oamenii fără valențe artistice sunt o turmă gregară care urcă povârnișul vieții îngust, lângă care se cască prăpastia hidoasă a morții, în timp ce artiștii se individualizează prin creația lor.
Oamenii mici trăiesc o poveste a vieții fără să știe, ca niște actori ce fac figurație, în timp ce artiștii sunt eroii propriei lor vieți.Oamenii mărginiți trăiesc în viață ca într-o moarte îngăduitoare, de aceea veșnicia morții nu-i înspăimântă.
Veșnicia oamenilor, dacă există, nu este prezentă în viața asta, ci poate în reconsiderarea morții ca o altă viață.Conceptul de veșnicie aplicat oamenilor nu poate fi demonstrat cu mijloacele științei, iar dacă ar fi valabil atunci nu am mai fi oameni ca entități efemere aflate la capriciile timpului, căci s-ar schimba total definiția omului : conștiință de sine absorbind veșnicia, supunând timpul și concurându-l pe Dumnezeu.
Să avem câte o umbră pentru fiecare negativitate și să o dezlipim de corpul luminii cu briciul poemelor.Să dăm conținut și formă umane cuvintelor și să lăsăm să intre în spațiul lor de sensuri pasărea idealului, care să ciugulească semințele umbrelor.Să substituim întunericul lăuntric cu un soare personal care-și arată, zâmbind, dantura perfectă de raze.Să cumpărăm și ziua de ieri și să facem o colecție numeroasă din zilele aruncate în trecut, ca o bibliotecă cu cărți, ce ne permite să le deschidem cu ochii amintirii.
Câtă risipă de aștri ca să se nască omul.Câtă risipă de materie ca să se nască Terra.Și câtă risipă de singurătate pentru a se naște poetul.