Școli de repetiție? Da! Însă puțini, chiar dintre cei care lucrează astăzi în învățământ, cunosc semnificația acestei sintagme. Ieșită astăzi din uz, la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul celui de al XX-lea
era o expresie obișnuită, mai ales în satele transilvane.
Școlile de repetiție s-au înființat conform Regulamentului din 1878* articolele 16-19.
În aceste articole se arăta că toți tinerii au obligația de a urma acest tip de școală fie că au absolvit, fie că nu, școala „de toate zilele” dar nu au împlinit încă vârsta de 12 ani. Acest tip de școală, prin organizarea ei, venea în ajutorul desăvârșirii procesului de școlarizare a unor elevi care din diferite motive nu au putut urma regulat, sau n-au urmat de loc, cursurile școlilor zilnice. Era organizată pe două despărțăminte.
În primul despărțământ intrau elevii care absolviseră cursurile școlii de toate zilele cu o durată de șase ani, iar în al doilea despărțământ erau incluși elevii care din diferite motive nu au putut urma cursurile complete ale școlii zilnice.
Regulamentul mai preciza faptul că aceste cursuri trebuie să se țină dumineca sau în zilele de sărbătoare „cu excepția zilelor dintâi ale Crăciunului, Paștilor, Rusaliilor, Anului nou, Bobotează și duminicile și sărbătorile din decursul feriilor** anuale de vară ale școlilor poporale, sau în zilele de peste săptămână când timpul nu permite să se efectueze lucrări agricole. Numărul minim al orelor în școala de repetiție este iarna de 5 iar vara de 2 ore pe săptămână”
Conform acestor prevederi regulamentare au fost înființate școli de repetiție în toate localitățile transilvane. Structura anului școlar, la majoritatea, era aceiași ca și la „școlile de toată ziua”, cu toate că, așa cum am văzut mai sus, Regulamentul dădea posibilitatea să se țină cursuri și în timpul vacanțelor
Pentru aceste școli nu exista un plan de învățământ separat. Regulamentul preciza doar că „de instrucțiunea în obiectele de învățământ pentru școlile de repetiție au să se îngrijească învățătorii școlii poporale”
Din analiza „Registrelor cronici școlare”, pe care le-am studiat, unde se consemna materia propusă, (dar nu avem certitudinea că situația era generală) se poate observa că majoritatea învățătorilor nu țineau seama de specificul de vârstă al preadolescenților. Se făcea doar o repetare a celor învățate în cei șase ani de școală zilnică. Urmărindu-se probabil să se parcurgă toată materia din ultimele despărțăminte ale școlii „de toate zilele” în cele 4 ore săptămânale învățătorii căutau să propună din toate materiile prevăzute în planul de învățământ al școlii zilnice. Iată, de exemplu, ce s-a predat într-o săptămână în o școală: în prima zi, două ore „li s-au explicat despre substantiv și declinarea lui, mai departe i-am examinat din comput mental ( exerciții de matematică „socotite în cap” n.n.), au citit din Cartea a II-a cu atenție la interpuncțiune. Din Catehism li s-au explicat despre cele zece porunci ale lui Dumnezeu” Iar în a doua zi din săptămână „S-au examinat despre formarea unei propozițiuni și despre subiect și predicat. Din Catehism s-au examinat despre iubirea către Dumnezeu și către oameni, mai departe au citit din abecedarul maghiaro-român. Din istoria naturală s-au examinat despre diferite animale domestice***
Din Regulament reiese scopul introducerii Școlii de repetiție, se urmărea reactualizarea cunoștințelor. Rezultatele nu au fost, credem, pe măsura așteptărilor. Din însemnările făcute de unii învățători în acele Registre cronici școlare reiese faptul că cei mai mulți copii manifestau lipsă de interes. Probabil că nu se foloseau metode adecvate vârstei lor. Părinții, ocupați în general cu munca câmpului, nu se puteau lipsi de brațele de muncă ale copiilor lor. De aici o frecvență slabă și lipsă de randament.