agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-04 | |
Oricît ar părea de paradoxal, în Republica Moldova există profesiunea de…CÃLÃU, exercitată de colaboratorii operativi de poliție din cadrul Ministerului de Interne în raport cu cetățenii certați sau bănuți a fi certați cu legea. Cele descrise, care se desfășoară ca un ritu al în unele secții de poliție din republică și penitenciare, pentru Procuratura Generală, pentru toți avocații nu mai constituie un secret... Am ocazia să tot ascult mărturisiri îngrozitoare despre torturi la care au fost supuse zeci de persoane în penitenciarele din Republica Moldova. N-am cutezat însă să obțin probe de acest gen de la vreun colaborator operativ de poliție, fiindcă aceștia au regula lor sacramentală: torturează, umilește, ”țineți gura”. Este adevărat că uneori, pe undeva, se pornește și câte o acțiune penală împotriva acestor călăi, dar Procuratura Generală a Republicii Moldova nu prea dorește să recunoască faptul că, în subsolurile poliției tortura este aplicată cu regularitate și constituie o modalitate indispensabilă de depistare a infracțiunilor, deși torturile, conform legilor naționale și internaționale, sunt categoric interzise și condamnate. Articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului stipulează: „ Nimeni nu poate fi supus torturii, unui tratament inuman sau degradant și nici pedepselor”. Același lucru este menționat și în Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York pe 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat la 28 iunie 1990.
Realitatea crudă din statul nostru este însă contrară oricăror norme internaționale, fiindcă în birourile polițienești aceste legi de cele mai multe ori sunt încălcate brutal. Polițiști tineri, în scurte negre, tunși chilug, cu pozele odraslelor și ale soțiilor așezate sub sticlele de pe mesele de serviciu, sunt chemați să descopere infracțiuni. Majoritatea lor sunt oameni bine pregătiți din punct de vedere profesional, care știu să contribuie substanțial la descoperirea multor fărădelegi, fapt pentru care trebuie să le fim recunoscători. Avem exemple de eroism, cînd polițiștii se sacrifică în numele legii. Mai jos însă am dori să ne referim la o serie de cazuri de tortură de care se fac vinovați chiar colaboratorii de poliție, care, contrar tuturor legilor umane, își desfășoară „activitatea” cu cagule pe chip, ținându-i pe reținuți într-un mediu atât de insalubru, încât nici porcinele n-ar rezista, între colonii de șobolani și în întuneric deplin. Imediat ce un cetățean este reținut, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni, începe așa-zisa “prelucrare”. Prima cale de tortură constă în exercitarea unor presiuni psihologice greu de imaginat. Polițiștii preiau roluri de procurori, judecători, avocați. Îl șantajează, îl umilesc pe bietul om, amenințându-l că va putrezi în celulă, că nu va mai vedea soarele, că pentru faptele sale merită să fie împușcat, iar dacă-și va recunoaște vina pe deplin, va fi eliberat îndată, putând pleca acasă la soție și copii... Astfel cel reținut ajunge să nu mai știe pe ce lume se află. În primele nopți de arest acestuia nu i se permite să doarmă, spunîndu-i-se: “ În libertate vei bea ceai și vei mânca pâine cu unt, iar aici va trebui să suferi, ca să-ți dai seama unde ai nimerit…” E faza când încep bătăile, inițial cu pumnii și picioarele, unde se nimerește... În ianuarie 2004, angajându-mă să acord asistență juridică reținutului I.Vărguța din Sectorul de Poliție Ciocana al capitalei, mergând într-o zi la locul de detenție al acestuia, am rămas șocat. Arestatul era numai vânătăi, având mandibula dezbătută și reușind cu greu să-mi spună: „ M-au bătut două nopți la rând. Se vedea urme de sânge prin tot biroul. Polițiștii mă puneau să le șterg podeaua cu scurta, care mai apoi a fost aruncată la gunoi... N-am mai putut suporta loviturile bestiale ale polițiștilor și, cu cătușe la mâini, am sărit prin fereastră în stradă de la etajul trei, cu gând să mă sinucid, pentru că nu mai puteam să rabd batjocurile lor...” Am înaintat imediat ( era în luna ianuarie) două petiții: la Procuratura sectorului, sesizând fărădelegea și cerând ca în privința lui I.Vărguța să fie efectuată o expertiză medico-legală și trași la răspundere penală polițiștii vinovați.... Răspunsul la interpelare l-am primit... abia la 26 aprilie 2004 (peste trei luni!), în care Procuratura, respingând efectuarea unei expertize medico-legale m-a informat că cele descrise în petiție ... n-au avut loc. În cazul dat, trebuia chiar să mă „ bucur” că Procuratura și-a onorat obligația și mi-a răspuns, căci, de cele mai multe ori, petițiile de acest gen ale avocaților sunt pur și simplu ignorate. C-am aceeași atitudine, când inculpatul declară că și-a recunoscut vina în urma torturilor, a presiunilor, o are și instanța de judecată... Și aici suntem neputincioși, deoarece Ministerul de Interne nu este interesat să fie cunoscute asemenea fapte reprobabile, intrate în obișnuința colaboratorilor săi... Din păcate, profesia de ... călău mai este actuală. Cei pe care îi apăr în instanță îmi spun că “debutul” unei torturi constă dintr-o serie crîncenă de pumni și de picioare, de așa manieră, încît arestatului i se pricinuiesc dureri crunte, i se frâng coastele, i se fracturează rădăcina nasului ș.a.m.d. Apoi i se pot înfige ace sub unghii... Și ca pătimitul să nu-și exterioreze durerile prin țipete și vaiete disperate, polițiștii au pregătită din timp o mască de gaze, pe care, în caz de necesitate, i-o aplică cu forța pe față. Cel arestat, dacă nu-și recunoaște vina, poate fi legat în toiul verii cu mâinile de gratiile ferestrei, dezbrăcat cu pielea și lăsat să fie pișcat de țânțari toată noaptea, sau băgat într-o celulă în care se împrăștie clor, podeaua stropindu-se cu apă, ca omul să se sufoce... A doua zi, cînd avocatul vine în celula reținutului, acesta deslușește o arătare de om cu fața ca tăciunele, umflată și cu ochii vineți, înfundați în orbite, care tremură din toate încheieturile, nu poate bea, nu poate mînca, abia de scoate câteva cuvinte fără șir. Apoi află că acest necăjit „ a izbutit” să facă o declarație în scris prin care își asumă toate învinuirile ce i s-au impus. Aceste declarații, dobîndite de către polițiști prin intermediul torturii, vor servi ulterior drept materiale probante la formularea și pronunțarea sentinței. Întru lămurirea celor ce s-au întîmplat în privința stării fizice a inculpatului, avocatul, precum am mai amintit, roagă medicii să-i prezinte rezultatele expertizei medico-legale, pe care, desigur, le poate primi ( dacă acest medic nu are o altă indicație, tot de la polițiști), dar nu mai devreme decît peste două-trei săptămîni, cînd o mare parte din leziuni se cicatrizează și starea omului revine parțial la normal. Zadarnică se dovedește și încercarea avocatului de a obține de la medic cel puțin respectarea legii, dacă nu și a jurămîntului lui Hipocrat. De obicei, medicii angajați pe lîngă penitenciare dau de înțeles că se află în subordinea administrației, care în orice moment poate să-i lase fără de serviciu. Pentru a smulge mărturisirea dorită, față de invinuit se poate aplica și un soi de tortură relativ nouă, numită sugestiv — TELEFONUL. Metoda nu e însă chiar atât de originală, fiind folosită masiv, în 1992 și ulterior, de către cazacii smirnoviști împotriva prizonierilor capturați din rîndurile luptătorilor pentru integritatea Republicii Moldova, inclusiv în cazul grupului Ilașcu. Aici e momentul să amintesc de bestialitatea cazacilor ruși față de săteanul meu Vasile al lui moș Petrea Purice, la Tighina, în1992. Acestuia, după ce au fost prins de ocupanți, i s-a scrijelat o cruce adâncă pe frunte, apoi a fost răstignit pe cruce ca Iisus Hristos... Iar Telefonul constă în următoarea metodă de schingiuire: de mâinile sau de picioarele reținutului sunt legate două fire ale căror capete sunt conectate la o sursă de curent electric. Executorul polițist pune apoi în mișcare o manetă prin care se reglează nivelul tensiunii electrice. Persoana electrocutată devine o jucărie care, cuprinsă de convulsii, se zvărcolește până-și pierde cunoștința. După aceasta „bravii” colaboratori o stropesc cu apă și, când oropsitul dă iarăși semne de viață , polițiștii încep a răcni isteric și a-i cere să-și recunoască vina. De la acest fel de tortură nu rămîn amprente și, oricît de convingător s-ar plînge persoana maltratată, nici un medic legist nu va putea depista semne de electrocutare. Or, cea mai răspândită metodă de tortură pe care o aplică polițiștii față de deținuți este Morișca sau Rîndunica (de la rusescul Lastocika). Arestatul este legat ghem de mîini și de picioare și atârnat cu capul în jos de o rangă, de o bară de fier. Apoi această rangă cu omul atârnat de ea este instalată cu capetele sprijinite de două mese. Aflîndu-se într-o asemenea poziție, omul legat, spânzurând cu capul în jos, este fi lovit crunt cu bastonul polițienesc peste corp, unde se nimerește: îndeosebi peste tălpi și fese. În funcție de caz, „operativii” pot urca pe spatele celui legat rîndunică, pentru a-i spori greutatea, producîndu-i astfel dureri insuportabile în șira spinării. În tot acest timp încarceratului i se ordonă soldățește să-și recunoască vina de care e bănuit, în caz contrar, este amenințat cu moartea, șantajat ș.a.m.d. Atâta timp cât nu se obține „rezultatul dorit”, polițiștii îl vor ține pe bănuit spînzurat cu capul în jos pînă își va pierde cunoștința. O mai veche tortură aplicată celor certați cu legea o constituie Scîndurelele. Sub scîndurele, sunt așezate mai întâi niște bucăți de pufoaică sau de alt material moale, pentru a nu lăsa urme de lovituri ori ale altor semne, pe spate și pe piept, în regiunea plămînilor, rinichilor, ficatului și a altor organe vitale. Specificul acestui fel de tortură este , precum am menționat, că el nu lasă semne exterioare. Oricît de mult ar vrea să-și facă dreptate, persoana în cauză nu va dovedi instanțelor că a fost maltratată. În șirul lung al modalităților de tortură se înscriu și loviturile aspre cu bastonul de cauciuc, astfel încât omul să nu poată merge. Se aplică îndeosebi lovituri la tălpi, unde sunt concentrați nervii sensibili ai organelor interne: rinichii, inima, ficatul, splina, fierea…După o serie de astfel de maltratări, la o anumită perioadă, omul se îmbolnăvește, fiind scos din circuitul vital, uneori pentru totdeauna. Încă o metodă de supliciu, se numește sticlele. De fapt, e vorba de vasele din plastic umplute cu apă obișnuită și folosite drept instrument de stoarcere a informațiilor dorite. Lovit puternic de capul, de pieptul, de burta, de alte organe ale omului, aceste sticle au efectul bastonului de cauciuc, producînd dureri acute, cu reverberații în creier, fără... a lasă vreo urmă vizibilă, doveditoare. Dacă deținutul se plînge sau vreun avocat insistent, încearcă să atenționeze că are loc încălcarea legii, polițiștii, care sunt solidari între ei, alcătuiesc proces-verbal, neapărat menționând că deținutul în timpul reținerii, a opus rezistență!!! Cu această ocazie poliția amintește de articolulul 37 din Codul penal al RM care stipulează: “Nu constituie infractiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrșită în scopul reținerii persoanei care a comis o infractiune și al predării ei organelor de drept.” Din spusele unui client de-al meu, persoanele incarcerate în penitenciare se umplu de frică, îndeosebi odată cu venirea nopții, după terminarea orelor de lucru, cînd nacealnicii pleacă acasă. Deoarece arestații sunt ținuți în celule la o evidență strictă, iar invitarea la interogatoriu se efectuază conform semnărilor făcute într-un registru special, după lege colaboratorii de poliție operativi nu ar trebui să aibă contact cu cei închiși. Să zicem, dacă persoana reținută este chemată de către un procuror, avocat sau judecător, se poate constata cu cine a avut întrevedere. “Operativii” însă își încep activitatea după încheierea zilei de lucru. Și au tot dreptul. Doar că ei... adeseori, fiind în cîrdășie cu paza din penitenciar, îi scot ilegal din celule și-i interoghează în birou. Aducerea reținutului se face fără menționarea respectivă în registrul de evidență. Cei din celule știu: dacă persoana a fost scoasă din celulă de către polițiști după ora 22.00, înseamnă că față de ea vor fi aplicate torturi. Au fost cazuri, cînd unii “bănuiți” au fost duși pe mal de iaz, iarna pe frig și scufundați în apa rece sau au fost purtați prin păduri și amenințați în fel și chip că dacă nu recunosc cele comise pot fi împușcați…Spre ziuă deținutul este adus iarăși în celulă, fără a se face consemnarea în registru. Șefii adeseori nici nu știu despre năzdrăvăniile subalternilor, iar alteori se fac a nu ști. Și asta nu este o regulă absolută. Procedura ( de a evita înregistrarea) se face cu scopul protejării “operativilor”, pentru că atunci, cînd are loc vreo verificare să nu poată fi depistate probe ce ar confirma activitatea voluntaristă a “călăilor”. La orice interpelare, inclusiv ale organizațiilor nonguvernamentale, răspunsul oficial al organelor de interne este că față de persoana cutare sau cutare n-au fost aplicate careva torturi, fiindcă la acel moment (descris în petiție) persoana în cauză... nici n-a fost măcar scoasă din celulă! Torturile, utilizate masiv de către organele de interne ale Republicii Moldova, adeseori fără știrea administrației locale, precum am mai spus, constituie un secret de stat. În definitiv putem concluziona că torturile se aplică în țara noastră cu regularitate și față de acest bespredel, dar nu se întreprinde mai nimic pentru încetarea aplicării lor asupra cetățenilor. Faptul în sine, este bine cunoscut în sferele superioare ale puterii de stat și acceptate tacit de către Ministerul de Interne, Procuratura Generală, Parlament, Președinție, Guvern. Pornind de aici mantia secretizării a fost așternută și asupra mai multor hotărîri ale Curții de Conturi privind executarea frauduloasă a bugetului descrise cu atîta zel în mass-media de la noi. De ce tăcem? De unde atîta pasivitate, indiferență? Avem mii de juriști, universități, academii de poliție, o armată întreagă de doctori în științe juridice. În capitală activează Comitetul Helsinki pentru apărarea drepturilor omului, o puzderie de ONG-uri, chemate să reacționeze la aceste fărădelegi. Oare nu ne dăm seama că pasivitatea noastră de azi, poate aduce prejudicii serioase calității vieții de mîine a copiilor și nepoților noștri? Unde-s cinstea, demnitatea, moralitatea umană în definitiv, dacă le lăsăm să fie batjocorite mojicește? În această ordine de idei, este cazul să amintim cum organele de drept din Republica Moldova continuă cu îndîrjire să nu reacționeze și să treacă cu vederea cazul lui Vasile Vîșcu, care în timpul anchetărilor a fost supus unor torturi antiumane, aplicîndu-i-se substanțe psihotrope, care i-au degradat starea sănătății. S-au scris numeroase articole în aceast subiect, s-au adus dovezi incontestabile. Notificarea în cauză o puteți citi în cartea intitulată “Bătălia pentru demnitate”, semnată de Vasile Vîșcu și apărută la Editura “Litera”, 2003 (pag.212-213), unde este reprodus un document oficial ce confirmă aplicarea asupra sa a unor torturi inumane de către călăii din epoca comunistă…Cu toate-acestea justiția noastră independentă nu găsește de cuviință să revizuiască dosarul, cazul constituind o măsluire comunistă strigătoare la cer. Atunci cînd la Curtea Supremă de Justiție, la Procuratura Generală am insistat ca dosarul să fie revizuit, iată ce mi s-a răspuns: -- Dacă-l reabilităm pe V. Vîșcu, va trebui să-i restituim apartamentul, lucrurile confiscate… Iar pe urmă cîți de alde dînsul vor cere reabilitare?!.. O mostră de gîndire comunistă, primitivă și anacronică. De unde își trage obîrșia? Simplu ca buna ziua: de la Lenin și Stalin, ambii foști inculpați, iar, ulterior fondatori ai unui stat criminal. De la instituirea Gulagurilor, satrapii secolului XX au deprins marea mașinărie a torturărilor, ridicînd-o la nivelul unei politici de stat… Același lucru îl putem spune și despre Adolf Hitler, care, la fel, a fost, la vremea lui pușcăriaș, apoi furerul a contribuit masiv la răpirea Basarabiei de către ruși și ukraineni, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, la maltratarea milioanelor de oameni nevinovați prin declanșarea celui de al doilea război mondial. În orice faptă criminală există vinovați și e importantă îndrăzneala de a-i depista, de a-i aduce pe banca acuzaților. În ultimul timp este tot mai evidentă implicarea statului în stimularea activităților altor genuri de torturi morale. Una din ele este publicarea materialelor jignitoare, calomnioase, prin intermediul unor anonimi, urmărind scopul de a destruge moral și fizic unele personalități. Sunt cunoscute materialele publicațiilor „GPF Flux continuu”, (al cărui patron este vicespeakerul parlamentului Iu.Roșca), care a anunțat, nici mai mult nici mai puțin că poetul nostru Grigore Vieru, la vîrsta onorabilă de 72 de ani este agent al securității rușeti, că el a întreprins măsuri concrete de a-l asasina pe Iurie Roșca și de a-l da jos de la putere pe Vladimir Voronin... Aceste aberații au fost furnizate ziarelor de un oarecare zis Asarov care, cum am constatat în instanțele de judecată nu ne-a cunoscut niciodată și nu ne vorbește limba... În rezultatul acestor batjocoriri Poetul Grigore Vieru a suferit și suferă, prejudiciindu-i-se grav starea sănătății și așa șubredă. La propunerea instanței de judecată, pe 17 august 2006, un grup de medici, specialiști în materie între care menționăm: doctorul habilitat Gh.Baciu, Gh.Mutoi, A.Pădure, V.Tetercev, .A.Susanu a efectuat o expertiză medico-legală cu (nr.222), concluzionând: „Þinând cont de patologia aparatului cardio-vascular existentă la cet.Grigore Vieru, se poate evidenția că orice stare psiho-emoțională stresantă, inclusiv informațiile cu caracter jignitor ce lezează demnitatea persoanei,precum și cele publicate în mass-media influiențează negativ asupra evoluării clinice a maladiei și poate servi drept factor declanșator al infarctului miocardic acut”. Cititorul avizat cunoaște că poetul a suferit două atacuri de cord. Cu toate-acestea ziariștii publicației „GPF Flux continuu”, iar apoi și cei de la „Moldova suverană” (oare cine patronează cotidianul?) au continuat și mai continuă să-l terorizeze pe poet, turnând în capul lui căldări de zoi. Trezește cel puțin nedumerire faptul că nici unul dintre guvernanții noștri nu reacționează în vreun fel la potlogăriile săvîrșite de slujile lor credincioase, bine plătite. De parcă nu ar fi vorba de un Poet național, ci de un.... Probabil că numărul celor ce urmăresc scopul de a-l distruge moral e mult mai mare decît își poate închipui un om cu mintea sănătoasă. Firește, pledînd pentru triumful adevărului și nu neapărat pentru curățenia propriului nume Grigore Vieru s-a adresat cu acțiuni de chemare în judecată, în temeiul legii. Dar ți-ai găsit oamenii cu care să te judeci! Ca și în paginile ziarelor pe care le reprezintă, în ședințele de judecată aceștea nu fac altceva decît urlă și tună, intimidînd astfel nu numai judecătorii, dar și mobilierul din sălile de judecată. E greu să-ți imaginezi că un alde M.Conțiu, I.Berlinski, P.Poiată reprezintă același popor la a cărui propășire și chiar eternizare trudește de-o viață un Poet cum este Grigore Vieru. În ordinea aceasta de idei mă întreb: chiar nu-și dau aceștia seama că atacându-l și batjocorindu-l, ei atacă și-și bat joc de poporul nostru?! Or, tocmai acesta pare a fi scopul urmărit de actuala conducere a Republicii Moldova. Deci, are dreptate poetul cînd susține că nu trăim într-o țară, ci într-o adevărată junglă, unde terorismul nu este condamnat și combătut, ci sprijinit și însuflețit la cele mai înalte nivele. La fel se procedează și vizavi de Nicolae Dabija. Să ne amintim și de cazul Dumitru Matcovschi. Ne miră că pe fundalul acestor nelegiuiri strigătoare la cer, al unui dezmăț nemaiîntâlnit până acum, autoritățile se întreabă: de ce oare Republica Moldova pierde atîtea dosare la Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului de la Strasburg? În interesul democrației este necesar ca organismele internaționale ce activează pe teritoriul R.Moldova să atenționeze conducerea țării despre interzicerea aplicării torturilor față de persoanele reținute în cazematele penitenciarelor, față de cetățenii care au alte opinii decât ale ei. Cei care s-au prea încălzit pe lîngă ONG-urile de toate felurile din Moldova, ar fi bine să se mai deplaseze cîte o dată prin celulele penitenciarelor, în miez de noapte ca să asculte răcnetele oamenilor neapărați, supuși ordaliilor. Așadar, s-au săvîrșit în trecut și se mai săvîrșesc și în prezent diverse crime. Dar de ce ar trebui să le mai sporească și „ operativii”? E.Hemingwey afirma: „Omul nu-i făcut să fie etern. Omul poate fi nimicit, dar nu înfrînt.” Ajungînd la vremea cînd în societate va fi stîrpită profesiunea de CÃLÃU, abea atunci vom putea răsufla ușurați: că Democrația mai are șanse să renască în Republica Moldova. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate