ÎN VIZITÃ


Gata, a venit vacanța. Am hotărât să plec anul acesta în vizită la mătușa Marea . La Techirghiol. Mama Terra mi-a spus că nu-mi mai suportă greutatea. Că sunt prea încărcat de păcate și de sudoare. De sudoarea pe care am adunat-o după munca pe care am depus-o ca să-mi plătesc păcatele. M-a trimis să mă spăl și să mă tratez. Să-mi tratez sufletul.
Așa c-am plecat. Mi-am luat băgăjelul, picioarele la spinare și m-am dus la Ea, Marea. Ea este doctorul meu. Mă trateză de toate. Ea și unchiul Soare.
Am ajuns pe-nserat. Mi-am luat camera în primire și m-am dus pe faleză să prind o briză de aer iodat . În aerul răcoros al nopții am dormit imediat.
Bine odihnit după o noapte fără vise și nederanjat de nimeni am așteptat cuminte să-mi primesc fișa de tratament -gimnastică, masaj, electroterapie, băi cu nămol – așa scria pe fișa mea. Cam șapte proceduri pe zi, cu mici pauze între ele.
Prânzul pe la 12,30 sau 13,30 la regim comun, fiind destul de bine preparat dar cam insuficient (anul trecut m-am păcălit cu regimul digestiv – total fără nici un gust).
După toate acestea, somn de voie. Mă trezesc vioi și plin de vervă, iau microbuzul pentru Eforie Nord. E timpul pentru prima vizită.
E liniște. Câțiva turiști români și străini pe ici pe colo, încearcă să-și găsească locul. E drept, a trecut de 15 septembrie și majoritatea și-au facut concediile în vară.
Ajung pe faleză. Cobor treptele vechi de travertin și pășesc apoi cu picioarele goale pe nisipul moale și răcoros. Încerc să iau primul contact cu Ea. Mă atinge ușor cu degetele reci pe picioare. Mă ceartă că am neglijat-o atâta vreme. A trecut un an și jumătate de când nu ne-am văzut. Și totuși nu e așa supărată pe mine. O simt. Brațele ei au început să se încălzească ușor. Știe că nu depinde de voința mea, de dragostea mea pentru Ea.
A început chiar să mă alinte cu brațele ei albe de spumă.
Se bucură. Se bucură că mă vede, că n-am uitat-o. Păi cum s-o uit, nu-i mătușa mea? Nu e Ea cea care-mi vindecă rănile? Rănile sufletului? Cum să uit îmbrățișările ei, masajul pe care mi-l face cu brațele ei puternice.
Ies din apă și mă plimb cu picioarele goale pe digul de beton. Mă duc până la capăt. Vântul mă mâng|ie și el. Îmi spune povestea lui. E bătrân și are multe de spus. Povești de demult, cu pirați și corăbii cu mătăsuri și alte comori care mai de care.
Cu fete frumoase ce s-au aruncat în mare la Cap Caliacra să nu le fure turcii.
Câțiva delfini vin aprope de țărm și fac giumbușlucuri.
Au fost remarcați de cei de pe dig și-și fac în continuare numărul acrobatic. Soarele se ascunde undeva departe după hotelurile și vilele construite mai demult sau mai recent în oraș.
Mă-ntorc la Sanatoriu. O doamnă mă-ntreabă dacă vreau să merg cu dumneaei la Mânăstrire după cină. Îi promit să o-nsoțesc și mă duc la masă.
A-nceput să se-ntunece bine, dar pe cer sunt ceva nori ce încă mai păstrează urme de raze roșietice. Din biserică se-aud glasuri duioase de măicuțe ce-nalță rugi către Maica Domnului. Vecernia a-nceput de-un sfert de oră dar mai găsim încă loc să ne strecurăm înăuntru.
Este încă unul din locurile pentru care am venit aici.
Măicuțele de la mânăstira aceasta au niște voci divine. Pur și simplu ai senzația că te ridici de pe loc și plutești. Ai sentimentul că te ridici în ceruri spre adevăratul Rai. Nu mai spun de grădina în care o sumedenie de trandafiri ce sunt îngrijiți cu mare atenție Îți dau aceeași senzație mirifică.
Am reușit în seara aceasta să mai scap cât de cât de o parte din greutate. Mi-am spălat o parte din păcate. O simt. Simt că sunt mai ușor. Voi reveni în mod sigur peste câteva zile să-l văd pe Părintele Arsenie Papacioc să-I rog să mă binecuviteze.
Cea mai mare bucurie am avut-o acum în momentul în care am realizat că voi fi singur în cameră. Cetățeanul cu care ar fi trebuit să stau este din Constanța și pleacă după tratament acasă. E un tip simpatic și chiar dacă ne vedem rar Îmi face plăcere prezența lui. Păcat că n-am avut anul trecut un coleg de cameră ca el. Chiar dacă toarce ușor, cred că m-aș fi înțeles cu el destul de bine.
Cât m-am plimbat pe ici și colo prin stațiune, am observat unele lucrări de constucții chiar lângă mănăstire. M-am tot întrebat ce se face acolo și până la urmă am întrebat un muncitor de acolo despre lucrarea respectivă. Am aflat că urmează să se contruiască o biserică nouă și mai mare. Mă întreb totuși cum va pica viitorul Cazinou chiar lângă biserică.
Am aflat că cineva a cumpărat o clădire veche, pe care vrea să o transforme în Cazinou. În fine, astea sunt chesiuni ce-i privesc pe tovarășii edili, dar mă tem că aceștia nu prea sunt prea interesați să respecte decât legea propriului buzunar.
Colac peste pupăză, aflu că nu sunt locuri pentru prelungirea sejurului și că trebuie să-mi fac bagajul peste câteva zile. Mă gândesc să plec cu microbuzul până la București, dar până la urmă aflu de un tren Intercity la o oră rezonabilă. Am reușit să-mi fac c|teva proceduri,Îmi iau rămas bun de la c|teva persoane și-mi iau zborul către casă.
Ca și la venire observ unele îmbunătățiri ale CFR-ului În materie de confort.
Ajung acasă cu satisfacția unei vacanțe reușite în mare parte cu toate că m-am gândit de câteva ori, că toamna e mai frumos la munte și că primăvara este mai potrivit pentru mare, mai ales din punct de vedere al peisajului.
Și uite așa am plecat încă o dată acasă fără să-mi iau rămas bun de la Ea, Marea. Și cine știe când voi mai ajunge să-i dau binețe ?