1.Aventură a cunoașterii, a evoluției, a iubirii și a evenimentelor, viața salvează libertatea evadată din crisalida rutinei și ne încătușează cu dogmele care ucid instinctele vitale în banal, înfierând jocurile empirice, inovatoare prin prejudecățile neputinței.

2.Paznicul emoțiilor și al entuziasmului puber, intelectul împarte viața în structuri construite logic, clasifică natura umană după criterii de evaluare a facultăților de judecare și creează libertatea intimă a mișcării spiritului ce dizolvă canoane prin ruperea de spiritul lumii.

3.Revelația de a ieși din mine însumi se realizează prin versuri gnomice, prin maxime și reflecții, căci mișcarea materiei care compune gândirea face posibilă redescoperirea unei lumi noi, esoterică, ascunsă, care există paralel cu lumea laică ; este o lume mai profundă, lirică, purificată de catharsisul spiritual, cea mai bună dintre lumile posibile.

4.Prozaicul din nemișcarea unui logos letargic să-l destram în entități fenomenale active a căror forță persuasivă să miște mecanismele timpului prin evoluția spiritului într-o spirală de reflecții purtând necuvintele gestante de teze și antiteze din iadul negării de sine, prin purgatoriul conștiinței, spre paradisul redescoperirii unui sens al împlinirii prin transmigrația sufletului din realul fad în elizeu.

5.Omul este un coșmar în mișcare și un vis în nemișcare.

6.Dacă aș putea să fiu o celulă primordială evoluând în arborescențe de genealogii, atunci m-aș înțelege deplin, punct în mișcare ascendentă pe asimptota vieții sensibile ce tinde spre infinitul unui fundamental scop.

7.Fiecare gând să-mi fie o entitate distinctă care există independent într-un corp idee, un fel de eu rațional microscopic mișcându-se în lumea creată în jurul unui scop.

8.Mă smulg pe mine însumi să văd dacă rămân sau plec :
- Mintea se împarte-n două emisfere : una analitică, o recurență a rațiunii față de sensibilitate, cealaltă afectivă – idiosincrazie a sensibilității față de rațiune ;
- Sufletul se împarte la infinit în ceva intrinsec ;
- Corpul se divide în umbră și lumină într-o afinitate selectivă ;
- Doar inima este ireductibilă, dispută între două euri (analitic și sensibil) care se întrec în lupta ontologică de a fi întreg dintr-o jumătate nativă.

9.Omul nou are ca menire cucerirea sa, completă (prin cunoaștere, demiurg lăuntric), a timpului (prin eliberarea sa de el, ca un fel de nemurire, demiurg atemporal) și a spațiului (prin manevrarea ubicuității în folosul său, demiurg astral) – un talisman accesibil rupt de la gâtul Creatorului și ascuns în iriși, minte, aspirații, idealuri.

10.La depresivi constanta vieții se destramă în extreme, depărtarea de sine le smulge conținutul lui “a fi” în opacități sumbre.