Pentru un specialist în istoria religiilor, creștinismul este o religie a învierii printre multe alte religii cu acest mesaj apărute în civilizația orientală. Tot din această perspectivă, creștinismul este o înșiruire de documente, mai mult sau mai puțin veridice, o înșiruire de războaie religioase – consecință a dezbinării bisericii, o întreagă arhitectură a noilor orașe și o nouă cultură peste ruinele Imperiului roman muribund transmisă, cu o anumită intensitate, în fiecare perioadă istorică.
Pentru un filosof, creștinismul este unul dintre curentele ideologice ale perioadei Antice, un sincretism iudeo-elen care a deschis calea monoteismului iudaic spre universalism.
Pentru un scriitor, creștinismul este măsura unei deschideri culturale, spirituale pe care acesta o are într-o anumită etapă a cunoașterii de sine. Așa înțeleg un scriitor, el scrie ceea ce simte, gândește la un moment dat al trecerii. Scriitorul depune mărturie despre starea sufletului său. De aceea, pentru mine, creștinismul este un dar, o minune într-o lume a pierderii identității sufletești, a camuflării neomeniei sub iluzia unor drepturi, sub eticheta unui om – ambalaj. Lumea aceasta aparține tot mai mult, pe măsura trecerii, unor oameni goi, unor ambalaje care scot un mare zgomot în căderea lor, lumea gropilor comune ca o imensă ghenă, groapă de gunoaie. Creștinismul oferă o perspectivă a lumii fără contrastul căderii, pentru unii lipsită de importanță, plictisitoare din moment ce nu conține robia trupului, ocupația trupului. Dragostea creștină nu depinde de ambalajul în care se vinde lumea căderii, conținutul ei interior elimină publicitatea, nu se vinde. De aici pleacă falimentul gândirii mercantile a oamenilor din societățile de consum. La Betleem s-a născut un om, fiul omului, nu o industrie a turismului, nu o marfă de Crăciun, de sărbători. Acest om, Iisus, a fost trimis în lume pentru ca noi să redevenim oameni, să ne redescoperim menirea, rostul existenței pe acest pământ al făgăduinței. Iisus cel născut în smerenia lutului a venit la noi, prizonierii căderilor noastre, deținuții închisorii de pe Pământ, ca să ne arate calea eliberării, calea dezbrăcării hainelor morții. Prin Iisus suntem izbăviți de puterea timpului, gândurile noastre nu mai poleiesc mormintele de marmură, palatele și mașinile ca o idolatrizare a nimicului, nu mai merg în jos, suntem locuitorii Împărăției Luminii. El este un mod de viață, creștinismul este o biserică vie, toată slujba schimbării începe din interiorul omului. Omul este Patriarhia, Mitropolia, Episcopia Duhului Sfânt. La Betleem s-a născut cel ce ne-a dăruit cuvântul om înapoi, noi îl pierdusem prin problemele complicate ale strategiei de cucerire a lumii, suprafeței date de hotarul ignoranței noastre. Iisus ne-a dat trupul lui sfințit ca să renunțăm la patimile trupurilor noastre, ne-a dat hainele lui pline de sânge pentru ca să ne sfințească ținuta noastră la toate ieșirile în lume, la toate mesele, sărbătorile în cinstea salvării noastre!