agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4312 .



Mircea Eliade în contextul \"Noii spiritualități\"
eseu [ ]
Colecţia: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Incomprehensibil ]

2007-12-15  |     | 



Problema "noului spirit" și a luptei acestuia cu cel devenit istorie, pusă de tânăra generație interbelică a reprezentat una din cele mai dezbătute probleme care au avut loc în istoria culturii române.
Nichifor Crainic, unul dintre cei mai înverșunați actori culturali implicați în această dezbatere, întrebându-se "ce înseamnă spiritualitate?", o definește drept "subordonare a întregului complex al existenței omenești spiritului care domină totul". Dar, "cum forma consacrată și concretă a spiritualității este Biserica, noua orientare înseamnă viață și artă întru Duhul Sfânt".
(N.Crainic - Spiritualitate ...).
La Nichifor Crainic spiritualitatea este actul metafizic care subordonează particularul universalului, identificat aici cu Duhul Sfânt.
Pe o poziție similară îl regăsim și pe Mircea Eliade. El vede în noua spiritualitate o sete urașă de sinteză:
"Sinteza nu înseamnă pentru noi enciclopedie. Toate cunoștințele culese rămân corpuri străine dacă nu sunt cernute, alese și topite de acel sens pe care personalitatea îl imprimă". Într-o evidenta pedagogie ortodoxă el va continua: "Sensul cel mai rodnic... e cel luminat în suflete de experiența creștină"
(M. Eliade - Itinerariu Spiritual)
În linia lui Eliade se definește și Ionel Jianu, care reperează noua spiritualitate în năzuința de trăire a absolutului, fără a fi suspectat de iraționalism-
"În sfera sa, rațiunea e atotstăpânitoare....dar sunt probleme care depășesc puterile rațiunii...Acestea sunt problemele ontologice".
(Ionel Jianu în Ancheta. Noua spiritualitate)
Așadar, dispoziție metafizică cu accentul mistic spre "superlativul unei vieți interioare". Asemeni lui Crainic, și pentru Radu Dragnea spiritualitatea se identifică cu ortodoxia în măsura în care, încorporând divinul, ea este universală.
Așadar, noua spiritualitate ar rezida în "sensibilitatea nouă a universalului", nemaiîncercat de generațiile anterioare, întârziate la aspectul lumesc al autohtonismului. Deși conștient de faptul că spiritualitatea "poate exprima și un alt conținut decât cel religios", Dragnea îl reține doar pe cel religios-ortodox, ca exprimând "noul" spiritualității. Numai pe temeiul lui cultura românească ar putea deschide în viitor o zare proprie între zările lumii.
Credința aceasta o au toți cei despre care am vorbit mai sus. Toți mai acordă spiritualității noi încă o semnificație majoră.Aruncând o privire degajată de prejudecățile trecutului, Vasile Băncilă, condamnând "secăturismul" care vede în cultură nu mai mult decât un "sport intelectual", ceva neserios deci, descifrează în noua atmosferă o "atitudine integrală care să unifice conduita față de problemele mari, eterne cu aceea față de problemele sociale". Așadar, agentul noii generații vrea o atitudine. El nu se vrea doar contemplator al prezentului lipsit de sens, ci vrea să îi imprime unul. Se dorește nu atât un mânuitor, cat un mântuitor al realității. Seriozitatea lui atinge proporții cosmice. În mintea celui lipsit de astfel de aprehensiuni, totul nu pare decât un zgomot asurzitor. Pentru unul dintre aceștia (Constantin Rădulescu Motru), noua spiritualitate trâmbițată cu atâta fast nu e decât manifestarea "oportunismului eului individual" în căutare de câștiguri personale. Un alt criticist o cataloghează drept "un mozaic dubios de influențe livrești disparate" (Șerban Cioculescu), iar într-o tonalitate parcă trasă la indigo, Eugen Lovinescu decretează și el interogativ-retoric:
"Natura acestei noi spiritualități?... e foarte greu de discernat sinceritatea, posibilă și ea, spiritul de imitație sau simpla aspirație bugetară..." (Ancheta.Noua spiritualitate).
Noi credem că avântul acesta contestatar a crescut, primind și girul patriarhal al lui Nicolae Iorga, fire antimetafizică prin natură care îi îndemna pe tinerii chinuiți de conflicte interioare să caute pe pământ și
"să nu lingușească în limbajul umflat puteri pe care nu vom ajunge niciodată să le cunoaștem"... nici să transforme atitudinea față de Christos în "demonstrații scenice".
(Ancheta.Noua spiritualitate)
Că această generație nu a practicat mimesis-ul, a arătat-o mai mult decât orice evoluția ulterioară a reprezentanților ei. Marile personalități care au ieșit din mijlocul ei n-ar fi ajuns pe culmile de sus ale creației doar prefăcându-se. Operele mari nu pot rezulta din simularea unor probleme impersonale. Tinerii aceștia însetați de absolut au trecut toți pe la școala lui Socrate și a lui Dostoievski. De la cel dintâi au învățat că singurul adevăr pentru care trebuie luptat este adevărul existențial. La acest adevăr nu se ajunge decât printr-o profundă transformare lăuntrică. Și cu aceasta ajungem la Dostoievski. Rezumându-i ideea, Lev Șestov admite și el că singurul drum care duce către adevăr este "subterana". Generația aceasta interbelică a fost într-adevar o generație a subteranei. Cum generația mai vârstinică era straină anxietății devoratoare, devin lesne de înțeles epitetele cu care a calificat manifestările celei tinere. În felul acesta s-au ținut reciproc la distanță neputând da culturii române șansa unei cvasi-omogenități de atitudine. Sau poate că atmosfera aceasta polemică este consubstanțială spiritului care nu poate ființa decât în coordonatele ei. Și așa cum plămânii, pentru a funcționa, cer aer, tot așa și grupurile spirituale cer un adversar. Indiferent în care parte s-ar afla adevărul, un lucru este cert: generația purtătoare a noii spiritualități a fost o generație chinuită. Războiul de întregire, odată încheiat în spațiul exterior, a trecut în mediul intern al spiritului.
Să nu se creadă, declara într-un exces de sinceritate Mircea Eliade, că "bâlbâim cuvântul acesta - Spirit...pentru că l-am citit din cărți...". Și își continuă gândul cu o formulă care stârnea hohote de râs din partea “bătrânilor”: “o generație – și înțeleg, firește, elita – nu se singularizează decât cuprinsă fiind de o criză cu proporții catastrofale“.
( Itinerariul spiritual...)
Aceasta “criză” înseamnă probleme care nu își găseau soluția. Dar cum ar fi putut-o găsi când toți luaseră exemplul lui Iacov, luptându-se cu cerul? Ce soluție poți găsi atunci când, încercând să-ți afli rostul în lume, nu o faci raportându-te la faptele la îndemână, ci la însuși fundamental ontologic al existenței? Ce izbândă poți dobândi de aici?
Nu puține au fost vocile care își priveau luptele ca pe un soi de “donchihotism psihic”. Dar să lase jos armura, aceasta nu se putea– erau însetați de viață nouă!
Există un frumos gând în care Blaga, vorbind despre neîmplinirile noastre istorice, despre neputința de a da până acum o “cultură majoră”, hotărăște atât românilor, cât și popoarelor sud-est europene o altă șansă:
“Popoarele aceastea sunt desigur prea mici pentru a se putea gândi vreodată la expansiuni teritoriale și la întemeieri imperiale, dar lor le este hărăzită cealaltă expansiune…cea mai frumoasă dintre expansi-uni...expansiunea spre Cer “
(Lucian Blaga- Izvoade, pag.76)
Această “monadă în somn” care era poporul român urma să fie trezită la viață de strigătele tinerilor. Dar ei erau prea…“tineri” și nu știau cum să-și călăuzească demoniile interioare.
Cum spunea Crainic, ei căutau în toate părțile dar nu găseau decât “profesori”, fie ei și de
excepție, “incapabili să înflăcăreze muntele științific cu aurora fulgerătoare a unei mari și antrenante convingeri“.
(Nichifor Crainic – Spiritualitate).
Nici un maestru spiritual. Nicio călăuză. Cum nu se putea arăta de nici un ajutor, ar fi trebuit măcar să se dea la o parte. Dar, nu! Ei le stăteau în drum, blocându-le chemarea. Și practicau o critică ursurătoare! Cum să nu-l înțelegem pe același Crainic, apărându-se:
“Această generație tânără crește abandonată propriilor sale puteri… nu e greu de înțeles revolta tinerei generații împotriva “bătrânilor“ responsabili de prăbușirile multiple ale vietii noastre”.
(Nichifor Crainic – Spiritualitate)
Gândul acesta greu al neînțelegerii și abandonului îl regăsim și în paginile dramei blagiene Ivanca. Polisemismul hermeneutic ne perminte o lectură a dialogului dintre Tată și Fiu în termenii raportului generație veche – generație nouă.
“Tatăl ( despre Luca, fiul ):
Se adună în colț, uite acolo, nemișcat ca o piatră…De multe ori stă ziua întreagă așa…Luca dă mult de gândit…Pot eu să-i ajut?…Ce ascunzi în tine, fiule? Ești bolnav, ori – ești .. mi-e milă de tinerețea ta.
Luca: De tinerețea mea? Sunt un copil bătrân, tată…Tată, o frică mare a venit peste mine… Tată, am un gând înăuntru prin care mi se scurge tot sângele...Râzi, tată. Râzi cum ai tu obiceiul.
Tatăl: La ce atâta frământare? Închide-te într-o cușca...Nu ești făcut pentru viață.
Luca: Am așteptat – nu, n-am așteptat nimic. Și tu – în loc să-mi ajuți. Oh! E îngrozitor“ .
( Lucian Blaga – Ivanca )
Și atunci ce-i de făcut? Neînțeleși, abandonați, criticați – quo vadis? În primul rând, trebuiau să-și caute afinitățile reciproce, colectivizându-se. În timp ce Nichifor Crainic punea bazele primelor asociații studențești și apoi cristaliza grupul “Gândirii“, Mircea Eliade cere să se renunțe la cele câteva personalități și fixează:
“Problema e disciplinarea acestor experiențe, valorificarea acestor conținuturi de conștiință – cine o va face?…Ne gândim la generația propriu-zisă“.
( Mircea Eliade – Itinerariu Spiritual)
Nimeni dintre contemporani nu le putea ajuta, în afară de ei înșiși...Generația tânără era văzută de viitorul istoric al religiilor drept singura menită “să închege cele dintâi sinteze românești” și al cărei duh arde de nerăbdarea de a “rodi livezi năclăite de livezi și buruieni”. Din mijlocul acestor tineri erau așteptați să se ridice eroii care “prin renunțare totală se vor dovedi mai masculini ca noi toți și vor culege din adânca lor viață sufletească tâlcuiri ce ne vor fi daruri și lumini”. ( Itinerariul...)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!