Acum 20 de ani, Occidentul se afla foarte departe, dar și surprinzător de aproape de români. O țară compozită, alcătuită din șase republici, cu trei religii și două sisteme de scriere, situată ceva mai la vest de fruntariile noastre, reprezenta, în special pentru bănățeni, „Occidentul apropiat”. „Apropiat”, așa, ca și Orientul apropiat, spre deosebire de Occidentul îndepărtat și inaccesibil în acele vremuri, alcătuit din țări interzise, precum Franța, Germania Federală, Olanda sau Spania. Statul acela se numea Iugoslavia, ceea ce s-ar fi tradus prin „patria slavilor din sud” – lucru nu pe de-a-ntregul adevărat, având în vedere numeroasele minorități albaneze, maghiare sau chiar românești trăitoare pe acele meleaguri. Acum 20 de ani, Iugoslavia stătea bine pe picioare, dinarul se lua în piept cu marca germană, la paritate de unu la unu, iar prosperitatea Banatului sârbesc constituia un adevărat miraj pentru românii rămași dincolo de gard, în „rezervația” lui Ceaușescu. Miraj plătit cu sânge de mulți care au încercat să treacă dincolo, forțând Dunărea în toiul nopții sau fâșia plină de pericole a graniței.
Însă nu toți frontieriștii trebuiau să plătească cu viața pentru a accede în micul paradis iugoslav. Student fiind în Timișoara anilor ’80, i-am cunoscut pe Heavy și Giura. Erau colegii mei, unul croat – blondul Heavy, celălalt sârb, brunetul Giura, de nedespărțit. Spre deosebire de noi, ei puteau trece oricând granița, și, minune mare, se întorceau de fiecare dată, și nu cu mâna goală. Marfa cea mai interesantă, cel puțin pentru cercul nostru de prieteni, erau discurile cu muzica de cea mai bună calitate, muzica ultimul răcnet, cea difuzată de Radio Europa Liberă, dar interzisă în discoteci.
Heavy și Giura erau specialiști în rock, punk sau new-wave, întorceau discurile pe toate părțile, le examinau cu atenție („cist je, cist” – „e curat-curat”) sau, dacă descopreai vreun mic defect, vreo zgârietură, îți spuneau cu deferență: „apoi, maestre, asta e...valoarea”!
Așa cum spuneam, sârbul Giura și croatul Heavy formau o echipă, se înțelegeau foarte bine și comunicau într-o limbă pe care o știam cu toții drept sârbo-croată. Inevitabil însă, cei cinci ani de facultate s-au terminat iar noi, frăția prietenilor adunați laolaltă de muzica bună, ne-am despărțit luând-o care încotro, în toate colțurile țării... A venit Revoluția și, la scurt timp după aceea, cutremurul ce avea să zguduie din temelii ceea ce noi credeam a fi micul paradis iugoslav. Începutul sfârșitului: la 2 mai 1991, la Borovo Selo, polițiștii croați s-au împușcat cu milițienii sârbi, fără a ține cont că împărtășeau aceeași limbă. În istorie, croații au reținut evenimentul drept „masacrul de la Borovo Selo” iar sârbii, drept „incidentul de la Borovo Selo”. Totul a pornit de la dorința croaților de a ridica propriul steag în locul celui iugoslav; croații spuneau că luptă pentru libertate și independență, iar sârbii, ofensați de steagul cu pătrate alb-roșii în formă de șah, erau încredințati că se măsoară cu urmașii ustașilor din al doilea Război Mondial. Din acest moment, limba comună a devenit o amintire. La propriu: sârbo-croata a devenit sârbă pentru unii și croată pentru alții, deși comunicarea putea avea loc oricând, fără translator. Ba, mai mult, cu vreo doi ani în urmă, ascultând Radio Sarajevo, am aflat de la un lingvist că există și o limbă bosniacă. Evident, și asta fără translator, ca moldoveneasca de peste Prut.
Oiricum, e ceva vreme de când n-am mai primt vești de la Heavy și Giura. Mi-ar plăcea să-i știu și acum prieteni, nu știu de ce, poate dintr-un idealism desuet, poate din dorința ca măcar o parte a tinereții mele să rămână până azi așa cum o știam...
Azi noapte a fost Revelionul pe stil vechi, iar sârbii au petrecut așa cum numai ei știu să o facă. Azi noapte m-am gândit la Heavy și la Giura, la Bijelo Dugme si Riblja Corba, la Goran Bregovic și Zelco Bebek, la ce o să mai vie, la un Kosovo independent, la un an nou 2008 minunat și mai fericit ca alții... Și știți ce am făcut, prieteni? Am spart un pahar, l-am trântit cu sete pe jos, așa, ca să uit de vremurile trecute!
Și să am putere de a le trăi pe cele noi...